Cum am văzut rândul trecut, Giambattista Vico, gânditor italian, autor al Principiilor unei noi științe (1725, 1730), propunea două feluri de a înțelege trecutul omenirii. Pe de-o parte, scria Vico, filozofia lui Platon și a discipolilor lui redescoperă tripla revelație biblică conform căreia lumea este creația providenței divine, legile umane urmărind moderarea pasiunilor promovează uniunea conjugală, și dat fiind că sufletele oamenilor sunt nemuritoare la sfârșitul vieții trupurile lor sunt îngropate solemn. În lumina credinței și a reflecției, providența, căsătoria și înmormântarea reprezintă cele trei principii fundamentale ale existenței omenești.
Pe de altă parte însă, republica lui Platon și puritatea ei sunt construcții utopice. În realitate, comunitățile umane, subliniază Vico, seamănă mai degrabă cu mizeria morală a Romei fundate de Romulus, iar legile care le guvernează își propun să limiteze efectele viciilor omenești și ale nesiguranței morale care le face posibile, încurajând în schimb bună starea, chibzuiala, și o guvernare echilibrată. Aceste legi reușesc ele să-și atingă scopul? Depinde, răspunde Vico, de felul în care ele se stabilesc, se aplică întregii societăți și rămân sensibile la evoluția ei istorică.
Legile apar atunci când oamenii simt (da, simt) că au nevoie să trăiască împreună unii cu alții. Alături de partenerii lor, numiți în latină socii, oamenii formează o societate. Obiceiurile nescrise ale acestei societăți, exprimate la început în mituri uimitoare, greu de crezut, se încheagă cu timpul în instituții stabile. Dar, cum afirmă Vico în maxima 64, nu instituțiile se nasc din aplicarea ideilor despre societate, ci „felul în care ideile sunt organizate trebuie să provină din felul în care lucrurile sunt organizate“. („L’ordine dell ‘idee debe procedere secondo l’ordine delle cose.“) Cum notează imediat maxima 65, viața oamenilor la început se dezvoltă în păduri, mai apoi în colibe, pe urmă în sate, după care în orașe și în sfârșit în școli. („L’ordine delle cose umane procedette: che prima furono le selve, dopo i tuguri, quindi i villaggi, appresso le città, finalmente l’accademie.“) Originea cuvintelor păstrează urmele acestei evoluții, fiind cel mai adesea legată de practica agricolă. Legea, de pildă, vine de la verbul a lega, a lega grânele împreună.
Maxima 66 susține că fiind împreună, oamenii simt la început de ce au nevoie, pe urmă se ocupă de ce e folositor, apoi caută confortul, mai târziu se bucură de plăceri, după care se destramă în lux, și la sfârșit, pierzându-și mințile, își risipesc averile. Felul de a fi al popoarelor, continuă maxima 67, e mai întâi crud, apoi sever, pe urmă plin de bunătate, în etapa următoare rafinat, iar la sfârșit destrăbălat.
Prezente în toate culturile, aceste preocupări și atitudini depind de grija, de atenția umană față de nevoile specifice ale fiecărei perioade. Odată aceste nevoi satisfăcute, grija și atenția se îndreaptă spre alte scopuri, folositoare un timp, apoi din ce în ce mai primejdioase. Hrana și simpla supraviețuire sunt esențiale la început. Urmează locuința, ordinea stabilă. Viața poate deci deveni comodă, agreabilă. Ajunși la bună stare, oamenii își permit să caute plăcerile și luxul. Curând pierzându-și echilibrul și prudența, ei se lasă atrași de decădere și dezmăț.
Fiecare din aceste situații, explică Vico, este necesară pentru ceea ce el numește istoria ideală eternă. La început ea îi învață pe oameni să se supună familiei, cea mai veche formă de organizație comună. În cadrul familiei se dezvoltă puterea aristocratică, urmată de libertatea populară a democrației. Era monarhilor, cea a lui Alexandru cel Mare și a lui Iuliu Cezar, îi pune capăt, dar cum arată domnia împăraților romani Caligula, Neron și Domițian, când virutea și calmul slăbesc, puterea lor se prăbușește. Concluzia lui Vico este că formele de guvernare trebuie să respecte natura popoarelor guvernate, perioada în care ele se află și obiceiurile pe care le respectă. Înțelepciunea populară e ghidul necesar, nu construcțiile abstracte ale filozofilor.
Putem să regăsim atunci cele trei principii fundamentale ale existenței umane, providența, căsătoria și înmormântarea?
Vom vedea rândul viitor.