Din cultura română actuală continuă să lipsească o istorie a aforisticii noastre. Deși nu s-ar crede, poate, românul fiind – atunci când îi vine la socoteală – și sceptic, există în literatura autohtonă modernă un filon aforistic bine alimentat de câțiva autori notorii și de mulți alții mai puțin frecventați. Nu ar trebui ca această realitate să mire, căci formulele aforistice nu lipseau nici din cronicile moldovenești ale sec. al XVII-lea – Grigore Ureche și Simion Dascălu, Miron Costin. O adevărată culegere de ziceri și sentenții se dovedește însă prima capodoperă a prozei noastre artistice, Istoria ieroglifică a lui D. Cantemir, din care unii editori s-au și învrednicit să publice separat, extrăgându-le din context, zicerile sapiențiale cu substrat moral ale principelui. Despre aforismele eminesciene sau ale lui Nicolae Iorga nici nu mai trebuie amintit, fiind poate cele mai cunoscute, căci s-au bucurat de ediții mari încă din anii 1970 – 1980 într-o colecție specializată („Cogito“ de la Editura Albatros), alături de alți autori de la noi, precum Anton Pann, Iordache Golescu, Mihail Kogălniceanu, Cilibi Moise, Titu Maiorescu, G. Ibrăileanu, Nicolae Titulescu ș.a. Dintre moraliștii recenți merită o mențiune Gh. Grigurcu; dar și cei antologați de Amalia Lumei în culegerea După Cioran. Fragmentarium. Autori clujeni actuali (2021): Mihai Măniuțiu, Marcel Mureșeanu, Vasile Muscă ș.a. Dintre autorii arădeni de „gândeme“, în șirul cărora Ioan Marta se așază, cel mai apropiat de prezent rămâne Gh. Moțiu, autorul volumului Stropi din cascada vieții (1940; 1997), lăudat încă din septembrie 1940 în Biserica și școala și prilejuind redactorului următoarele aprecieri: „Nu oricine poate scrie maxime de înțelepciune. Acest fel de scriere presupune o minte ageră, meditativă, sclipitoare și scânteietoare de gânduri înalte, pe lângă un mare fond de cunoștințe. Dl Moțiu are darul minții sănătoase de la Dumnezeu, iar cunoștințele și le-a dobândit prin studiile ce le-a făcut pe băncile Academiei Teologice și le mai face prin lecturi alese din cărțile de cuprins teologic, lucru ce se poate ușor verifica din cuprinsul axiomelor d-sale, toate reflexe ale unor clare și frumoase cunoștințe apologetice, morale și mistice“.
Publicând Roi de fluturi. Citate și aforisme (ed. a II-a, Cluj-Napoca, Editura Ecou Transilvan, 2024, 108 p. + imagini de Ștefan Procopie; prefață de Laszlo Alexandru), Ioan Marta, laureat al mai multor competiții de referință, din țară și de peste hotare – prezent în selecțiile celor de a XVI-a și a XVII-a ediții ale selecțiilor Le figure del Pensiero și obținând premiul al doilea la ediția a XVIII-a a aceluiași festival de la Certaldo (Italia) –, își adună gândurile într-un florilegiu a cărui intrare în circuitul de carte al prezentului merită semnalată. Cu rădăcini într-o zonă a Aradului care a mai dat scriitori, Sebișul – printre ei, probabil cel mai renumit, cu bune și cu rele, rămâne Mihai Beniuc, dar tot din aceleași părți provine și poetul solemn și delicat care este Dan Damaschin – scriitorul se dovedește scump la vorbă, clasicizant în formulări, și totuși apropiat, pe înțelesul oricui. Este, probabil, nu doar semnul unei pritociri negrăbite, al unei experiențe de-o viață (el fiind la vârsta seniorilor), al unui temperament moderat și cumpănit, dar și al unei moșteniri locale bine distilate în retortele sale invizibile de indubitabilă finețe. „Viața este doar scena unde stările tale se grupează și se regrupează în bătălia dintre ele“, se spune într-un loc, iar cel care citește parcurge ușor un itinerariu shakespearean binecunoscut (Lumea e o scenă…), spre a descoperi bine condensată, mai departe, substanța unei dialectici psihice care, de obicei, face obiectul analizelor specializate ale psihologilor.
Nu lipsește nici sarcasmul uneori: „Primii care au anticipat soarta statuilor au fost porumbeii“. Sau: „Inspirația este strănutul subconștientului“. Expresia rămâne mereu subtilă, neaccentuată în vreun mod expresionist ori sfidător în maniera avangardei. De altfel, citatele menționate în subtitlu vin de la autor, nu de la alții.
„Doar arta nu poate fi înfrântă“, sună crezul de fond al reflexivului Ioan Marta, care nu se teme să îi contrarieze astfel nici pe oamenii de știință, nici pe filosofi, nici pe teologi. „Aforismele sunt reflecții ale căror străluciri nu vor fi atinse de timp“, își mărturisește Ioan Marta convingerea, într-un soi de crez artistic marcat de optimismul robust al pariului pe valoarea luminii nestematelor, fie ele și discrete. Decantare a gândului capabilă să transceandă clipa, sentenția înțeleasă astfel este un mesaj cu valoare perenă îndreptat către viitor; mărturie a unei încrederi necondiționate în forța de penetrare în timp a cuvântului cu har…
Pe paleta moraliștilor lumii și ai țării, Ioan Marta etalează gânduri necomplezente la adresa omului, fără ca asta să îl transforme într-un acuzator. Senzația la lectură este că toate spusele lui sunt rodul traversării de situații de viață, nicidecum al unor meditații pe marginea lecturilor. Sentențiile sale nu sunt exaltate, dar nici nu cad în disperare, după un tipar cioranian prea mult exploatat de terți. Cartea autorului, pesemne și cele care vor urma, își face cu decență loc în ansamblul propunerilor de lectură actuale, înzestrându-ne literatura cu dovezi noi de maturitate și exercițiu sapiențial.