Dan Stanca a devenit cunoscut prin romanele sale în care realul se împletește cu imaginarul. Nu întâmplător, numeroși critici literari l-au plasat în descendența lui Mircea Eliade. Recentul roman al prozatorului a apărut la Editura Cartea Românească și se intitulează Fericiți cei morți. Este un titlu insolit, în măsură să atragă interesul cititorilor.
După model dantesc, narațiunea conține trei secțiuni distincte: Farsele unui critic literar, Timpul suferinței și Veacul ce va veni. Conținutul epic al cărții este destul de sărac, dar ne propune o întâlnire cu câteva personaje memorabile. În plus, prozatorul este fidel programului său de lucru, care presupune prezența unui „sâmbure profetic sau esoteric“, ce devine însăși rațiunea de a fi a operei. Dan Stanca este un excelent povestitor și un bun pictor al mediului evocat, ce mizează pe antiteza dintre trecut și prezent. Asemenea lui Nicolae Breban, prozatorul creează niște personaje imprevizibile, care merg împotriva curentului. Eroii cărții nu trăiesc prin fapte, ci printr-un lung șir de evocări.
Prima secțiune a romanului se intitulează Farsele unui critic literar. Protagonistul întâmplărilor este Cristian Arcu, surprins la senectute într-un moment delicat al existenței sale. Prin intermediul lui, Dan Stanca realizează portretul unui exeget cu un destin atipic. Aflat la închisoare, deoarece a furat geanta unei femei, acesta își rememorează anii de studenție, când profesorii îl răsfățau cu note mari și îi prevesteau un viitor strălucit. Închisoarea devine nu numai un loc al penitenței, ci și un spațiu al rememorărilor, al unor interesante metamorfoze spirituale. Personajul este de părere că a fost toată viața un mare mincinos. La început, s-a bucurat de o reală autoritate, devenind un fel de demiurg în sfera criticii literare. Lucrurile se schimbă însă brusc în momentul în care decide să meargă împotriva curentului, pentru a dinamita întregul sistem de valori. Apreciind lucrările mediocre și ignorându-le pe cele autentice, demolatorul devine un farsor ce măsluiește cărțile, demers ce îi aduce satisfacții mult mai mari decât critica cinstită. Personajul își rememorează existența la senectute, într-un moment de decădere teribilă, după ce își pierde familia la cutremurul din 1977 și ajunge un om al străzii. Citind un fragment din Evanghelie, el descoperă puterea credinței.
Un alt personaj interesant este Roșca Rîpan, poetul ratat care a publicat poezii închinate Partidului Comunist în revista „Pentru Patrie“. Personajul a fost prima victimă a lui Arcu. În clipa în care și-a dat seama că a fost obiectul unei farse malefice, a vrut să se sinucidă. Cei doi se reîntâlnesc după 1989, când au un statut social diferit. Criticul cu puteri demiurgice ajunge un biet om al străzii, iar poetul ratat devine un antreprenor de succes. Nu este supărat pentru gestul de odinioară și este gata să îl ajute pe Arcu. Singurul lui copil moare în incendiul de la Colectiv, iar acest lucru îl schimbă în mod radical, determinându-l să renunțe la avere și să se retragă la Ierusalim.
Un personaj pitoresc este fostul torționar Tudor Slăvescu, supranumit nea Dudu. Acesta a lucrat în administrația penitenciarelor, unde a avut ocazia să cunoască o serie de mari oameni de cultură, precum Radu Gyr, Constantin Noica și membrii grupării Rugul Aprins. Pe autorul Baladelor l-a admirat, deoarece a fost condamnat la moarte pentru o poezie. În semn de prețuire, își numește fiul Gir Slăvescu. La bătrânețe, personajul este obsedat de testamentul lui Petru cel Mare, din care citește cuvinte profetice despre crearea marelui imperiu rus. Este de părere că pacea este doar un drog ieftin cu care este prostită lumea și anticipează declanșarea apropiată a unui nou război. Fiul lui Tudor Slăvescu, Gir, devine important, deoarece, prin intermediul lui, pătrundem în sfera fantasticului și a ezoterismului. Învinuit că și-ar fi împins soția sub metrou, personajul nu își recunoaște vina. El elaborează o interesantă teorie a dublului și a posibilității de salvare dintr-o situație-limită prin pătrunderea în a patra dimensiune. Experiențele trăite de personaj amintesc de eroii lui Mircea Eliade din nuvela Secretul doctorului Hönigberger.
Meditațiile despre timp și despre scris, trimiterile la marile evenimente istorice ale secolului XX, numeroasele ecouri livrești, prezența unor personaje atipice, fascinația ideilor, incursiunile în sfera fantasticului, teosofiei și a ezoterismului constituie adevăratele puncte de interes ale noului roman semnat de Dan Stanca. Finalul acestuia explică titlul și exprimă împăcarea personajului Roșca Rîpan cu soarta: „M-am născut carne, am murit fum… Sunt o umbră fericită…“.