25 martie, 2020
De Bunavestire, la ora prânzului, Papa ne cere să ne rugăm cu toții Tatăl Nostru.
Rugăciunea Papei, care și-a chemat credincioșii catolici din toată lumea să se roage, contemporaneamente, Tatăl Nostru… Verbul care s-a întrupat pentru mântuirea noastră. Rozariul de slavă rostit de un episcop dinaintea baldachinului de bronz din Basilica San Pietro. Biserica are un mic cor, unde cântece vechi, mariane răsună sub bolțile edificiului sacru în care au fost admiși doar câțva fideli, vreo trei tineri, o călugăriță, alții. Biserica Ortodoxă și-a chemat și ea credincioșii la o rugăciune comună.
26 Martie
Marile epidemii au apărut, interesant, la interval de o sută de ani și pământul este curățat, îmi trimite Ana Blandiana un text scurt în franceză (La peste, 1720, Le cholera, 1820, La grippe espagnol, 1920). Adevărată simetrie a Providenței. Un poem de la Rodica Drăghincescu de unde citez începutul – „Doamne ajută-ne să stăm drept, s-a terminat orice formă de glorie, orice formă de fudulie…“. Un mesaj de la a treia poetă, primit pe ziua de azi, Ioana Ieronim. Cum să prevenim cu aerul fierbinte din fönul, apropiat de căile respiratorii, coronavirusul. Îi răspund că, demult, când mă prindea ploaia pe străzile Romei, întors acasă, vorba vine, la Accademia di Romania, îmi uscam hainele, sau alteori numai cămașa, cu fönul. Pe o ploaie cumplită, am intrat, lipindu-mă de un grup de elevi englezi cu ghid, în Grădinile Vaticane. Eram la coada grupului. Apoi, i-am depășit, urcând dealul cu grădinile sale renascentiste, crezând că voi da de intrarea la catacombe… La acestea se poate pătrunde, de fapt, numai cu permis special, prin ușa, supravegheată, din stânga Bazilicii San Pietro, dacă ai depășit „arcul clopotelor“ și ai trecut de garda elvețiană. Ea, garda, nu se afla, atunci, prin apropiere, iar eu, cu o pelerină neagră, cauciucată, pe mine, cred că am fost confundat cu cineva din personalul grădinii. Așa am urcat nestânjenit până la postul Tv, am admirat un labirint vegetal, rondurile florale, dar mai ales imitația Grotei de la Lourdes, reprodusă de meșterii italieni. Am coborât, ud ciuciulete, în ciuda pelerinei, dar mulțumit de norocul meu.Trecând peste un podeț de fier, împingând (și bătând) la o ușă uriașă, foarte solidă, am ajuns la muzeul colecțiilor de artă ale papilor. Mi-au deschis, foarte mirați, custozii de la I Musei Vaticani, ajunsesem din Piaza San Pietro până pe strada Cipru, destul de departe, deci. Am profitat de vizita gratuită oferită de Providență. La o toaletă a muzeului, am folosit aerul cald pentru uscarea mâinilor să-mi zvânt o parte din hainele nu ude, îmbibate de apă.
27 Martie
Sfânta Liturghie de la ora 8, transmisă de la Vatican, din Palazzo Santa Marta, celebrează Papa Francesco. În predică vorbește despre spiritul înverșunat, accanito, al demonului, răutatea demonică trebuie îndepărtată prin tăcerea nostră. Bârfa – o manifestare a acestui lo spirito accanito.
Seara, rugăciunea Papei în imensa Piață San Pietro, pustie.
„Papa în piața goală“, vor titra, în ziua următore, ziarele italiene.
Pontiful singur, sub ploaia cumplită, abia ferit de un sistem de protecție precar. Se va retrage apoi în atriumul Bazilicii. A vorbit, simplu, clar, convingător, despre frica discipolilor aflați în barca zgâlțăită de furtună, pe când Isus dormea, iar ei îl implorau să-i ajute, că altminteri vor pieri. Vremea este de noapte profundă, care te înspământă. Să nu fim, așadar, temători, ca apostolii, cuprinși de frică, Domnul ne ajută, mereu.
Pe esplanadă, Isus pe cruce, sculptura din biserica San Marcello al Corso și Icoana Sfintei Fecioare de la Santa Maria Maggiore, icoana numită Salus Populi Romani, aduse să risipească pandemia care sufocă planeta. Crucifixul, vechi de peste cinci sute de ani, a mai fost purtat în procesiune în 1502 să alunge ciuma care bântuia Roma. La fel, icoana venerată a Sfintei Fecioare este considerată salvatoare. Cântecul care i se adresează este din secolul al VII-lea. Comentatorul din studioul RAI Uno, Filippo di Giacomo, preot și ziarist, misionar în tinerețe în Congo, un om pe care l-am simpatizat de la început, surâzând, ne avertiza: „Nimic nou sub soare, au mai fost epidemii, molime, nenorociri, de atâtea ori, când Isus și Sfânta Fecioara au fost invocați… Și au răspuns rugăciunilor.“
Crucifixul miraculos, care a scăpat dintr-un incendiu, în secolul al XVI-lea, a fost purtat de la biserica San Marcelo de pe Via del Corso. Papa Francisc, obosit, șchiopătând ușor, sărută picioarele Domnului răstignit. Crucifixul, destul de realist, înfățișând trupul chinuit, cu capul Răstignitului căzut în piept, epuizat de sforțarea din urmă, l-am adorat și eu, atras de puterea sa misterioasă, pe când locuiam la Accademia di Romania în Roma. Îmi amintesc bătrânicile parohiei de aici, venite la Vespri, de izvorul cu apă din biserică. La fel, am cinstit și icoana de la Santa Maria Maggiore, când eram bursier la Centro Aletti, Centrul iezuiților sloveni, aflat pe Via Paolina, cum treci Via Marulana, la doi pași.
Papa laudă eroii anonimi, conduși de Sfântul Spirit, cei care nu apar pe prima pagină a ziarelor, nici la show-uri, medicii, preoții, asistenții, polițiștii, ambulanțierii, vânzătorii, voluntarii. Cu ei ne este întrețesută viața. Când bat clopotele Bazilicii, sirenele unei ambulanțe li se alătură. Adorația PreaSfântului Sacrament, în interiorul Bazilicii, la intrare, litania, meditația silențioasă care durează minute bune. Apoi, Papa Francisc ridică ostensorul (mostranța), Discul de aur cu Ostia strălucitoare înăuntru, și binecuvântează în toate colțurile lumii omenirea greu încercată. Urbi et Orbi. O viziune planetară, aparținând, de-acum, memoriei noastre istorice, un act religios esențial într-un ceas de cumpănă a civilizației europene… Scările ude, care duc la porțile Bazilicii, pe unde mulțimea pelerinilor, în anul 2000, intrând, obținea indulgența plenară, sunt goale. Și acum va fi acordată o indulgență plenară, prin mijloacele media, tuturor celor care o doresc, una specială, în aceste vremuri grele, fără condițiile prealabile îndeplinite, bine cunoscute în vremuri normale… O anunță cardinalul Angelo Comastri, vicarul Papei. Piața sub ploaie mi se pare chiar imaginea părăsirii, dar nu a deznădejdii. Învierea trece prin Cruce. Ancora noastră, crucea, cum spusese Papa dimineața la liturghia de la Domus Santa Marta, edificiul din interiorul Cetății Vaticanului, unde-și are apartamentul modest. Seara aflăm de la Tv. că virusul a pătruns și acolo, sunt șase bolnavi.
28 Martie
Liturghia de la ora opt cu Sfântul Părinte, obosit, șchiopătând vizibil. Spre seară, telefonul lui Dinu Flămând, o bucurie expansivă în voce, a fost la Cumae, să vadă locul de unde vorbea sibila. O intrare trapezoidală spre un coridor. Îl rog să-mi trimită poemul scris sub impresia acestei vizite în subconștientul mitic. Dinu a avut mare noroc, a plecat exact la timp, la finele lui ianuarie, din Italia, când începea să se răspândească alarmant, decimator, coronavirusul în Peninsulă, unde acum sunt zece mii de morți. Descopăr ceva dantesc, energic, pietros, în versurile lui Dinu, în plus are o degajarea familiară în modul dezinvolt cu care se raportează la universul italian, o dezinvoltură pe care o găsești numai la Ezra Pound. Dinu are originalitate, fler, o cultură clasică, modernă, global-postmodernă, bine sistematizate. Traduce acum din Cesare Vallejo, autor puțin prizat la noi, dar altul decât îl cunoaștem noi, un amestec uluitor de mituri sud-americane și creștinism, un poet prea simplificat, crede, de unii traducători. Dacă va reuși să-l impună cititorilor ca pe Pablo Neruda, va fi un lucru grozav.