Vorbeam rândul trecut de diferența dintre, pe de o parte, grupurile ale căror membri au toți exact aceleași păreri, aceleași preferințe și se supun acelorași norme presupuse universale și, pe de altă parte, cei care preferă, cel puțin uneori, propria lor comunitate, vecinii, vechile obiceiuri, bucuria de a fi acasă. Acțiunea romanului Râul dintre de Ngugi Wa Thiongo, publicat în 1965, se petrece în Kameno și Mayuku, două regiuni de văi și dealuri străbătute de râul Honia, într-o regiune a Kenyei încă ferită de influența colonizatorilor albi. Nairobi, capitala țării, era departe, iar misionarii din Siriana, orașul cel mai apropiat, sediul spitalelor și al unei școli care primea băieți și fete din toate regiunile, nu cuceriseră încă cele două regiuni, ai căror locuitori continuau să respecte tradițiile locale.
În Mayuku, câțiva dintre ei se convertiseră la creștinism, cel mai influent fiind Joshua, care în tinerețe fugise de acasă și, printre albii din Siriana, învățase să citească și să scrie, părăsise magia tribală și ritualurile ei, și se dăruise în întregime lui Isus și profeților care prevestiseră venirea lui pe pământ. Cum puteau cei din jurul lui, se minuna Joshua, să mai creadă în zeii locali, acești prinți ai întunericului? Revenit acasă, predicile lui înflăcărate îi fascinau pe localnici. Unii dintre ei s-au convertit, dar alții s-au întors la băutură, la dansurile tribale, la tradiția circumciziei pentru bărbați și a tăierii clitorisului pentru femei. Joshua însă respecta literal Scriptura și impunea propriei lui familii – soției și celor două fete adolescente – un creștinism impecabil.
În Kameno, cealaltă regiune de văi și dealuri, conducătorii și eroii erau mai numeroși, printre care neuitații Muko wa Kibiro, cititor în stele, Wachiori, războinic temut, și Kamiri, mare vrăjitor. Chiar dacă uneori locuitorii din Kameno se certau între ei, niciun străin nu le afla vreodată secretele. Sângele și oasele lor, anunță povestitorul, vorbeau în limba dealurilor din Kameno. Chege, respectabil om în vârstă, cunoscând mai bine ca oricine riturile și semnele de odinioară, întrezărea viitorul. Albii, amintea el, nu vorbesc limba locuitorilor de pe dealuri și nu știu cum trăiesc ei. Cei care, ca Joshua, s-au convertit, n-au știut ce fac. O licărire de speranță îi lumina ochii.
Cele două fete ale lui Joshua, Muthoni și Nyambura, erau amândouă botezate și educate conform religiei creștine. Iar Chege avea un băiat, Waiyaki, frumos, deștept, ascultător, respectuos față de trecutul și de viitorul tribului. Tatăl lui îl învăța cum la începutul lumii, zeul Murungu a adus un bărbat și o femeie la Kameno și le-a dat țara: lor, copiilor lor, și copiilor copiilor lor, pentru totdeauna. Mugo, cititorul în stele, observând o mulțime de fluturi cu aripi de toate culorile, a prevăzut că nu târziu, oameni îmbrăcați în straie asemănătoare cu fluturii, cu alte cuvinte albii, vor veni în Kameno. Văzând că nimeni nu-l crede, Mugo s-a ascuns.
„Noi suntem urmașii lui“, continua Chege. „Sângele lui bate în vinele noastre.“ Uluit, Waiyaki tremura de frică. „Tu ești ultimul din seminția lui,“ spune Chebe fiului său. „Mântuirea noastră de aici va veni, din țara dealurilor. Du-te la Siriana, la misionari. Învață tot ce știe omul alb. Dar nu-i imita defectele. Păstrează-ți credința în cei de aici și în vechea noastră rânduială.“ Și într-adevăr, Waiyaki, curând urmat de alți doi băieți din Kameno, se înscrie la școala misionarilor albi din Siriana, care, impresionați de inteligența și de sârguința lui, văd în el un viitor conducător al Bisericii creștine.
Așa va fi să fie? Vom vedea rândul viitor.