Precizare: Situațiile și personajele din această istorioară fiind fictive, orice asemănare cu situații și personaje existente este, cum se spune, pur întâmplătoare.
A fost odată ca niciodată o țară îndepărtată, s-o numim X, frumoasă ca o grădină, dar vai!, cu prea mulți dintre locuitorii săi transformați, pe nesimțite, în „maglaviți și maglavite“ (creația lingvistică atât de inspirată îi aparține lui Cristian Tudor Popescu!). A, ceva e neapărat de adăugat: țara era într-adevăr frumoasă ca o grădină, însă era prost administrată și de aceea mai potrivit ar fi să zicem – țara X era ca o grădină neîngrijită, în paragină. E ceea ce se constata peste tot: și în privința drumurilor, a căilor ferate și spitalelor, a așezămintelor și în Capitala lăsată de izbeliște, care de ani și ani de zile zăcea în letargie, și în multe alte domenii de activitate.
De ce mergeau lucrurile astfel, anapoda? Între altele, fiindcă locuitorii țării X, să-i numim icseni, aveau o anumită trăsătură, numai și numai a lor: greșeau de fiecare dată când își alegeau conducătorii, așa că ajungea într-o funcție sau alta exact cine nu trebuia. Așa se face că prin Parlament ori prin felurite alte instituții importante te trezeai cu fel de fel de persoane lipsite de însușirile trebuincioase, împinse acolo de partide: inși puțin sau deloc școliți, și, prin urmare, incompetenți, asta când nu erau de-a dreptul hoți, vicleni, scandalagii, puși numai pe rele ori chiar plecați cu sorcova. Deși nu erau majoritari, cei din tagma asta se manifestau atât de zgomotos și atât de agresiv, încât reușeau să ocupe scena publică, pricinuind un rău imens.
O, dezamăgitori se adevereau a fi și cei aleși să dețină cele mai însemnate demnități: dregătorul Capitalei, dar mai cu seamă cel așezat în jilțul de conducător al țării. Acesta, deși președinte, avea o accentuată predispoziție pentru condiția de împărat: îi disprețuia sincer pe icseni, tratându-i ca pe o masă de supuși care nu merită câtuși de puțin atenția sa, nu i se adresa niciodată cu mesaje poporului, considerând asta sub demnitatea lui, nu-l interesau absolut deloc problemele țării X la care să caute rezolvare, cu devotament, așa cum se cuvine, și din încremenirea aceasta imperială nu ieșea decât pentru a se urca în avioane luxoase cu care să pornească în călătorii sfidător de scumpe spre colțuri exotice ori apropiate ale lumii largi, unde să se plimbe fericit cu împărăteasa lui. (Prisosul de tandrețe pentru doamna sa îi epuiza toată rezerva de afectivitate, așa încât era firesc să nu-i mai rămână niciun pic de grijă, de atenție față de supuși!)
Când au aflat cât bănet cheltuise președintele-împărat, fără socotință, pe voiajurile lui ce nu aduseseră nici cel mai mic folos pentru țară, ci doar îi prilejuiseră lui momente de plăcere personală, pe icseni i-a apucat disperarea și mânia. Mai ales acea parte a populației compusă din „maglaviți și maglavite“ a fost cuprinsă de o furie sălbatică. Cu privirea și gândirea încețoșate, cei din această categorie erau acum gata să pună la pământ toată construcția statală și gata să aducă la conducere un mag și salvator de mucava. Insul le făcea promisiuni nebunești, irealizabile, pe care însă ei le credeau sută la sută și-l urmau ca sub hipnoză, fanatizați.
S-a adeverit și că ei, „maglaviții și maglavitele“, în iraționala lor pornire de a spulbera ordinea socială, aveau sprijin de acolo de unde nimeni nu s-ar fi așteptat: și anume, de la unii purtători de haină militară, spahii, ieniceri și agenți secreți, care, contrar misiei lor de a apăra statul, iată, conspirau cu iscusință, punând vârtos umărul la încercarea de demolare a lui.
Și, mai cu seamă, s-a dovedit că acești răzvrătiți fără minte se duseseră până departe cu trădarea, făcând punte cu dușmanul cel mare și veșnic înfometat, nimeni altul decât imperiul de la răsărit, căruia erau pregătiți să-i predea cu seninătate, pe-a-ntregul, cheile țării lor ca o grădină neîngrijită (și năpăstuită!).
}n zadar se străduiau mințile luminate – căci țara X nu era deloc săracă în minți luminate! – să-i convingă pe icsenii îndărătnici că această cale, pe care pășeau cu atâta însuflețire destructivă, conduși de falsul salvator fără soluții, e o cale care duce spre prăpastie, vocea înțelepților nu era auzită. Ba mai mult, toți cei care le atrăgeau atenția că greșesc erau în ochii lor niște mincinoși vânduți străinilor, Vinovați cu majusculă, care merită să fie „jupuiți în piața publică“ sau lapidați, sau…, – oricum, nu merită alt sfârșit decât pedeapsa capitală.
O, și țara aceasta îndepărtată X se afla pe o planetă îndepărtată Y, ea însăși răvășită pe tot cuprinsul ei de vrajbă, de pierderea dreptei judecăți, de nesfârșite furtuni sociale și de violente înfruntări armate, pentru bogății, pentru influență, pentru teritorii.
Și s-a mai întâmplat un lucru absolut neașteptat, care a mărit până la incredibil dimensiunile crizei. În afară de imperiul de la răsărit deja numit – acesta, să notăm, pe cât de lacom, pe atât de slăbit în ultimii 35 de ani! – mai exista o mare entitate statală la apus, care era unanim considerată adevăratul lider al lumii libere, țara care simbo liza triumful valorilor de mocratice respectate, garantul statului de drept, apărătorul independenței tuturor țărilor de pe îndepărtata planetă Y. Ori de câte ori izbucnea undeva o agresiune, acest puternic stat de la apus intervenea de partea celor buni, și slabi, și nedreptățiți și, happy end, reinstaura ordinea, liniștea, dreptatea.
Ei, dar în răstimpul când se petrecea această istorioară, s-a nimerit că tocmai se desfășura o criminală invazie a imperiului de la răsărit împotriva unei țări suverane. Atrocitățile durau de vreo trei ani de zile, țara atacată rezista eroic, fiind sprijinită de marele stat de la apus, eroul lumii libere. Însă, deodată, pe tronul acelui stat de la apus s-a ridicat un principe care a făcut ceva ce nimeni nu și-ar fi imaginat vreodată că poate să facă: el și-a abandonat vechii prieteni și aliați, n-a mai ascultat nici de principiile politice nobile cu care acel mare stat de la apus se identifica dintotdeauna și a început să vorbească tunător, însă nu cu vocea lui, ci cu vocea dictatorului de la răsărit. Noul lider al marelui stat de la apus susținea acum, sus și tare, în orice împrejurare, poziția, interesele agresorului în dauna celui agresat. Neverosimil, dar adevărat!
Aceasta era în acel moment situația pe îndepărtata planetă Y, una extrem de complicată, care făcea incertă soarta țării numite X, până într-atât încât să-i pună în cumpănă existența. Cum s-a terminat totul? Deznodământul încă nu e cunoscut!
În încheiere, desigur, se cade să repet avertismentul de la început: aceasta nu e decât o distopie ficțională, un coșmar închipuit de fantezia noastră, fără nicio legătură cu stricta realitate.