Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a scriitoarei Doina Jela.
S-a născut la 1 martie 1951, în localitatea Vadu, din judeţul Constanţa, și a fost absolventă a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Filologie. S-a afirmat literar ca prozatoare, publicistă şi traducătoare.
Doina Jela a semnat numeroase eseuri, cronici, recenzii, interviuri în revistele „Tomis, „Arta“, „Amfiteatru“, „România literară“, „Contemporanul“, „Familia“, „Observator cultural“, „22“, „Vatra“. A coordonat colecţiile „Procesul comunismului” la Editura Humanitas şi „Actual” la Curtea Veche Publishing.
În 1995, Doina Jela a publicat romanul non-fictiv Cazul Nichita Dumitru, premiat de Asociaţia Internaţională a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români, cu sediul la Washington. A mai publicat volumele Telejurnalul de noapte, Această dragoste care ne leagă, Drumul Damascului. Regizorul Lucian Pintilie a realizat filmul După-amiaza unui torţionar inspirat de acest ultim volum. Romanele Villa Margareta și Efectul fluturelui s-au bucurat de aprecierea publicului și a criticii.
O sută de zile cu Monica Lovinescu este o carte importantă, ca de altfel întreaga activitate a Doinei Jela de documentare a istoriei comuniste. Scriitoarea a mai publicat și alte volume cu caracter publicistic și a realizat traduceri de literatură politică.
Prin dispariția Doinei Jela, literatura română suferă o dureroasă pierdere.
