Perioadele efervescente din societate se reflectă în planul limbii. Factorii care au acționat decisiv pentru limba română, în ultimele două decenii, au fost influența puternică a limbii engleze și dezvoltarea rapidă a tehnologiei. Este necesar ca limba să fie dirijată prin comentarea unor exprimări „nocive“ cu tendință de generalizare. Unele exemple sunt datorate unor împrumuturi externe neadecvate limbii române. Altele ilustrează modificări interne care afectează claritatea mesajului creând confuzii sau sărăcind nuanțele exprimării.
Cele mai frecvente împrumuturi neologice sunt: OK, cool, super, uau. Acestea sunt folosite cu sens superlativ de bază, fiind polisemantice, în funcție de context. De asemenea, pot fi utilizate polifuncțional (ca adverb, adjectiv, substantiv, interjecție).
Folosit pe lângă un verb, OK poate fi adverb afirmativ ori din sfera modală, cu nuanțe diferite („bine“, „exact“, „așa“, „gata“, „de acord“) sau cu sens superlativ („excelent“). Deseori, în cursul exprimării, apare ca adverb incident, marcând o pauză între propoziții („da“, „bine“). Ca adjectiv, pe lângă un substantiv, are, de asemenea, multe sensuri, în funcție de context (prețuri OK, o rochie OK, mai OK decât… etc.). Uneori devine substantiv: a da OK-ul, avem OK-ul; mai rar este interjecție.
Cool este numai adjectiv, superlativ sau cu sensul „acceptabil“ (o excursie cool, programul este cool).
Super este un prefix neologic cu sens superlativ, care se extinde ca adjectiv sau ca adverb (haină super, a cântat super). Este folosit și pleonastic (super OK) sau combinat cu alte cuvinte (superfițe, superpetrecere, supernoroc), chiar cu cuvinte argotice (super mișto, super nasol).
Uau este o interjecție folosită excesiv, cu rol de adjectiv superlativ sau cu sensuri modale diferite, în funcție de context: avantaje uau, prețuri uau, o idee uau, un motiv uau, petrecerea a fost uau.
Paralel cu includerea elementelor neologice s-a produs o reorganizare în exprimarea autohtonă. Sensul superlativ al neologismelor super, OK, cool, uau a condus la eliminarea lui foarte sau la combinații ca foarte OK, foarte cool.
În limba română existau expresii metaforice pentru sfera banilor: bani de buzunar „bani pentru cheltuieli mărunte“, a aduce în buzunar „a câștiga“, n-are un ban în buzunar, a da din buzunar „a plăti (o pagubă) din banii proprii“, a avea bani la ciorap „a avea bani economisiți“. Acum s-a generalizat a scoate din buzunar „a plăti“, „a cheltui“, eliminând verbul a plăti. Se ajunge la exprimări precum: „Ce se va întâmpla cu banii din buzunare dați pentru …?“ sau la exemple ridicole ca: „Ministerul va scoate din buzunar suma …“; sau numai va scoate, trebuie să scoată … lei. De asemenea, a plăti a rămas numai cu sensul secundar „a răspunde, a da socoteală (pentru o culpă)“.
Adverbele de aproximație pentru mod (cumva), timp (cândva), loc (undeva) aproape au dispărut. S-a păstrat și s-a generalizat numai (pe) undeva cu sens de aproximație în orice sferă semantică (undeva peste zece zile, a costat (pe) undeva la …, a ascuns-o (pe) undeva). Ca efect, au dispărut din folosire numeroasele circumstanțiale de aproximație: vreo, cam, aproximativ, circa.
Locuțiunea adverbială cu siguranță este folosită excesiv, motivat sau nemotivat: cu siguranță e posibil; să nu cumpere cu siguranță… Au ieșit din uz: sigur, desigur, negreșit, de bună seamă, iar neologismul cu certitudine apare rar. Expresia a pune pe masă „a da de mâncare“ este general folosită datorită sensului metaforic impresionant. S-a extins folosirea verbului a iubi datorită influenței lui to love și astfel au dispărut nuanțele semantice ale verbelor a îndrăgi, a-i plăcea.
S-au produs modificări în flexiune. Este supărătoare eliminarea sau inversarea flexiunii numeralului doi cu compusele sale doisprezece, douăzeci. Ex.: doisprezece mii, douăzeci și două kilometri, doizeci și cinci metri. Verbul a risca a devenit reflexiv (mă risc) din cauza sinonimului său a se expune. Totodată au devenit reflexive verbele a exista, a merita din cauza sensului lor impersonal: a se exista, a se merita.
Locuțiunea în consecință a fost transformată în pe cale de consecință.
Devieri semantice
Neologismul șansă, cu sensul originar de „posibilitate favorabilă, noroc“ s-a generalizat cu sensul de „posibilitate, ocazie“, ajungând uneori la antonimul „ghinion“. Ex.: A avut șansa să piardă banii. Pentru a evita sensul diferit (pozitiv sau negativ) al prepozițiilor din cauza și datorită, ele se alătură în exprimare, lăsând ascultătorului libertatea alegerii. Ex.: A lovit mașina din cauza, datorită vitezei. Exprimarea a fost săltat (de poliție) a înlocuit tradiționalul a fost ridicat.
O tendință a limbii române în faza actuală este folosirea excesivă a unor cuvinte sau expresii, transformându-le astfel în clișee de exprimare golite de sens. Numărul mare de clișee conduce la sărăcirea exprimării. Din cauza frecventei utilizări, multe elemente își pierd expresivitatea transformându-se în ticuri verbale: OK, uau, cool, super, cu siguranță, (pe) undeva, a pune pe masă, a scoate din buzunar, cu mare drag, oamenii legii (polițiștii), a da cu subsemnatul („a iscăli“), cu nume și prenume („complet“), cu subiect și predicat („complet“).
Folosirea greșită a lui ca și l-a transformat într-un clișeu foarte supărător. Construcția predicativului suplimentar oscilează între prepoziția ca și gruparea ca și, cu tendință de generalizare a lui ca și. O analiză completă a originii și a folosirii acestui element a apărut în revista Limba română, 2015, nr. 3, p. 364 – 367 (Manuela Saramandu, Ca sau ca și). Din perspectivă didactică putem conchide astfel: Ca include sensul „în calitate de“ (Ex.: Ca director are atribuțiile …), iar ca și redă sensul comparativ „la fel ca“ (Ex.: El îndrăgește animalele ca și mine).
Se impune inițierea unor emisiuni publice axate pe comentarea unor exprimări incorecte și explicarea normei limbii literare, pe linia tradiției onorate în trecut de academicianul Alexandru Graur sau de profesorul George Pruteanu. În alte emisiuni pot fi prezentate limbaje specializate (muzică, astronomie, religie) sau aspecte ale stilisticii lingvistice (procedee de exprimare a umorului, sfera urărilor, modalități stilistice specifice reclamelor), arhaisme, regionalisme, mituri și legende, credințe despre vreme, credințe populare. Condiția esențială este ca aceste aspecte să fie prezentate pe teme omogene și nu amestecate cu observații normative sporadice sau cu prezentări ale unor obiceiuri.