Radu Paraschivescu este ceea ce s-ar numi, în aceste vremuri în care literatura română pare a fi tot mai puțin cunoscută în România, un autor de succes. Capacitatea de adaptare la orizontul de așteptare al unui public tot mai indistinct, abordarea unor cauze culturale surprinzătoare, paradoxale chiar, cu incursiuni în lumea politicului, a fotbalului, a umorului voluntar sau involuntar, îl situează în categoria autorilor citiți, vizibili, căutați. Cărți precum Ghidul nesimțitului, Noi vorbim, nu gîndim, Vitrina cu șarlatani, Două mături stau de vorbă, Libertatea de depresie, Muște pe parbrizul vieții, Cartea rîsului și a cercetării sau Noi suntem români au devenit repede bestsellere, într-o piață de carte, cum este cea românească, destul de staționară. Acestor volume „specioase“ li s-au adăugat romane de o frumusețe stranie adesea, care arată faptul că Radu Paraschivescu este între puținii scriitori români care au înțeles că literatura, în aceste vremuri, este și de consum, fără să scadă cu nimic nivelul estetic, fără să facă vreo concesie facilului. Lumea din romanele și povestirile sale nu este una „strict românească“, imaginarul este unul european, cu incursiuni de spațiu și temporale surprinzătoare. În Acul de aur și ochii Glorianei, de exemplu, acțiunea se petrece cîndva la începutul secolului al XVI-lea, cu secvențe din istoria Umbriei și a Angliei elisabetane, între personaje apar „umbrele“ unor Richard Burbage, Ann de Boleyn, William Shakespeare și Caravaggio. Romane precum Astăzi este mîinele de care te-ai temut ieri, Fluturele negru sau Podul diavolului, cărora li se adaugă mai multe cărți de povestiri, între care rețin Garoafe la bordel sau Omul care muta munții, sunt provocări pentru orice cititor obișnuit cu nivelul literaturii europene de azi.
Cel mai recent roman semnat de Radu Paraschivescu este Brățară pe glezna ta, o poveste de dragoste și viață desfășurată epistolar între doi protagoniști, Filip și Sonia. Cei doi s-au cunoscut inițial într-un studiou de televiziune, scriitoarea în ascensiune, Sonia Ispravnic, tocmai lansase o carte de succes, Baladă pentru an bisect, iar Filip Aronescu, care avea o emisiune vizibilă, Tragem la titlu, la una dintre televiziunile în vogă, o invită pentru un dialog de prezentare. Întîlnirea inițială rămîne fără urmări, dialogul este unul profesionalizat, punctual. Reîntîlnirea are loc peste cîțiva ani, în Italia, la o librărie din Sorrento, acolo unde Filip își oferi cîteva săptămîni de „hălăduială neîngrădită“, pentru refacerea apogiaturii sufletești, după o perioadă de convulsii profesionale. Orice reîntîlnire are ceva în plus, în ordinea relaționării, există o bază de discuție, de care cei doi protagoniști profită din plin. Din acest moment viața celor doi balansează între împreună și despreună, culminînd cu decizia de a se despărți pentru o vreme, să comunice doar prin scrisori, ca pe vremuri, o probă pentru rezistența relației lor. Depărtarea este însă bună conducătoare de sentiment, de afecțiune, oferă spațiu suficient pentru imaginație, fiecare îl poate recompune pe celălalt din amănunte, din frămîntări, din așteptări, există o intensă dinamică emoțională în carte care se transmite cititorului. Fiecare scrisoare a lui Filip începe cu un vers dintr-o piesă muzicală pop sau rock, în timp ce răspunsurile Soniei sunt prefațate de citate memorabile, din autori mai mult sau mai puțin cunoscuți.
Aceste două puncte culturale de pornire sunt un bun prilej pentru comentarii aplicate pe lumea noastră, cu vicii vizibile sau ascunse, cu așteptări și căutări individuale, cu mărturisiri care așteaptă confirmări de la destinatar sau chiar de la cititor. Și aceasta, fiindcă cititorul nu este o abstracțiune în această carte, încă din preambul cei doi vorbesc de posibilitatea de a scrie un roman epistolar pe care să îl semneze cu două nume. Parcursul lui Filip în Europa este un bun prilej de a face o baie culturală care îl ia co-părtaș și pe cititor, introducîndu-l într-o lume fascinantă, vie, arborescentă. O scrisoare, de exemplu, este expediată din orășelul Óbidos din Portugalia, o minunăție arhitectonică, care impresionează pe oricare vizitator: „Locul e de poveste – o uriașă cratiță de piatră crenelată în care, sub un soare aproape alb uneori, fierbe o așezare ca o machetă a Portugaliei.“ Scrisorile Soniei, rămasă în țară, au substanța și caracteristicile intimității publice din lumea noastră: „Ah, Filip, lansările noastre prăfuite, cu sau fără pișcoturi și vin după vorbărie. Aceste rapsodii ale plictiselii…!“ Dar ping-pongul epistolar nu poate merge la nesfîrșit. La un moment dat, îndrăgostitul Filip sesizează cîteva lucruri suspecte într-o scrisoare, care nu par a fi scrise de Sonia. Întors în țară, la capătul termenului convenit de hălăduială, descoperă că Sonia, care suferea de o boală hematologică, murise. Ultima scrisoare îi fusese scrisă de o asistentă din spital, impresionată de povestea celor doi, după confesiunea Soniei. Lucrurile iau de aici o turnură romanescă; pătrunzînd în intimitatea casei și bibliotecii Soniei, Filip află amănunte care îi descifrează furtuna din creierul și inima ei, în timp ce se împărțea între boală și dragoste. Între alte lucruri, descoperă o serie de cărți de-ale lui Julian Barnes, traduse de… Radu Paraschivescu, care îi scrisese și un autograf: „Pentru Sonia, o poveste despre pierdere, ruptură și neputința regăsirii. Adică o definiție a vieții. Radu.“ Mai mult, căutînd în arhivele CNSAS dosarul de urmărit al tatălui său din perioada comunistă, Filip descoperă că unul dintre turnători a fost Matei Ispravinc, nimeni altul decît tatăl Soniei, ceea ce vorbește despre complicatele meandre ale destinului.
Romanul lui Radu Paraschivescu este, în ceea ce spunea Mihail Bahtin, unul polifonic, vocile narative exced un narator omniscient, unghiurile subiective completează spațiile dintr-un cadru epic care devine, pe parcursul desfășurării, tot mai coerent, mai complet. Într-o lume digitalizată, scrisorile par să fie ultimele vestigii ale unei lumi care se îndepărtează cu multă repeziciune. Pentru cititor, romanul lui Radu Paraschivescu este o aventură care îl ține în priză de la pagină la pagină, parcursul epic pendulînd între tensiunea epică și senzualitatea unei iubiri care se împlinește prin sacrificiu.