Reproducem, în cele ce urmează, o suită de citate selectate din câteva dintre operele marelui matematician și umanist Solomon Marcus. La centenarul nașterii sale, aceste fragmente de reflecție reprezintă, desigur, și o invitație călduroasă la lectură și la (re)descoperirea gândirii unei, cu adevărat, mari personalități.
Despre singurătatea matematicii școlare
„Rarele bucurii pe care mi le-a oferit matematica în adolescență au venit nu atât din viața școlară propriu-zisă, cât din ceea ce am putut afla în timpul meu liber. Mult mai puternică s-a dovedit atunci atracția pentru literatură și pentru filozofie, dar nu ca urmare a celor învățate la școală, ci prin lecturile de acasă, din cărți care nu făceau parte din programa școlară. Prima revelație oferită de matematică am trăit-o abia la vârsta bacalaureatului, când am citit ceva despre geometriile neeuclidiene, dar nu din cărțile de școală. Am realizat, pentru prima oară, frustrarea căreia îi cad victimă cei mai mulți copii și adolescenți. Au trecut de atunci peste 60 de ani; în tot acest timp, am urmărit evoluția matematicii școlare. Dincolo de unele ameliorări locale și temporare, la vârsta de 11, 12, 13 ani se produce ruptura de pe urma căreia cei mai mulți elevi resping matematica și o consideră un fel de pedeapsă. Amintindu-ne de ceea ce scria revizorul școlar Eminescu despre predarea matematicii în școală și de însemnările lui Spiru Haret, putem conchide că matematica școlară trăiește, de un secol și jumătate, într-o nemeritată singurătate.“ (28 martie 2008, „Singurătatea matematicianului“, discurs de recepție la Academia Română)
Despre inefabilul matematicii
„Există și un alt fel în care se manifestă inefabilul matematicii: prin contrastul dintre modul în care se prezintă matematica în lume și modul în care arată viața ei ascunsă. La suprafață, matematica este dominată de deducții, de formule și de algoritmi; ea procedează de la definiții, leme și teoreme la demonstrații, corolare și exemple. În căutările și frământările ei, ea este străbătută de întrebări, încercări, ezitări, greșeli, eșecuri, tatonări, analogii, asocieri de tot felul, amintiri din ce-am trăit sau ce-am visat cândva, reprezentări vizuale, testări pe exemple particulare, mirări, intuiții și emoții. Simptomatică pentru discrepanța dintre aparența și substanța matematicii este distanța, care poate fi foarte mare, dintre momentul găsirii unui rezultat și cel al confirmării sale prin demonstrație. Totul se întâmplă ca în celebra reflecție a lui Blaise Pascal; pentru a porni în căutarea unui lucru, trebuie mai întâi să-l găsim. Nu este nicio contradicție aici. Găsirea este abductivă, iar căutarea urmărește o confirmare deductivă.
Ordinea în care matematica se prezintă în lume este în bună măsură opusă ordinii istorice. De exemplu, noțiunile de limită, continuitate, derivată și integrală sunt învățate în această ordine, dar ordinea în care ele s-au cristalizat este inversă acesteia.
- Călinescu aprecia că istoria literară este o știință inefabilă. Matematica este inefabilă, are, printre diferitele ei trăsături, și unele comune cu știința, fără însă a putea fi inclusă printre științe, deoarece nu se ocupă, prin destinația ei, de o anumită felie a naturii sau a societății. Așa cum am mai observat, matematica are un potențial științific, are și unul artistic, are și unul filozofic; dar ea rămâne, în concertul culturii, o voce separată, inconfundabilă. O bună parte a lumii academice îi respectă acest statut“. (28 martie 2008, „Singurătatea matematicia nu lui“, discurs de recepție la Academia Română)
Despre limba română de astăzi
„Ce se întâmplă cu limba română în condițiile integrării europene și ale globalizării de toate felurile, economice, financiare, politice, comunicațio nale, informaționale, computaționale, cognitive și culturale? Iată prima întrebare care ne preocupă și la care începem prin a ne referi la aventura noastră personală, cu limba română. Dar ne preo cupă și alte probleme, cum ar fi: rămâne limba ro mână numai un instrument de comunicare practică sau reușim s-o salvăm și s-o transmitem noilor generații în toată splendoarea ei culturală și spirituală, cu tot trecutul ei glorios? Cum să facem față ofensivei vulgarului care se manifestă în practica lingvistică de fiecare zi, pe stradă și în mass-media (televiziunea și internetul sunt deopotrivă contaminate de acest flagel) ca urmare a propagării fenomenelor de incultură și semianalfabetism, consecință a eșecului educațional?“ (Limba română – între infern și paradis, Editura Spandugino, 2014)
Despre nevoia de oameni
„Copil fiind, sufeream dacă, ieşind din casă, nu întâlneam, pe uliţa care şi azi se cheamă strada Iernii, alţi copii. Începeam a-i striga, chemându-i la joacă. Apăreau imediat pe la ferestre, de prin curţi, bucuroşi şi ei de chemarea mea, pentru înălţarea unui zmeu sau pentru un joc de-a v-ați ascuns. Această nevoie de fiinţe umane cu care să avem o senzaţie de a fi împreună într-un anume joc s-a păstrat pe tot parcursul vieţii, dar semnificaţia lui împreună s-a metamorfozat și s-a îmbogăţit mereu, jocul a fost mereu altul. Nevoia de oameni care la rândul lor să aibă nevoie de noi ne ajută să dăm un sens vieţii.“
&
„Nimeni ca Moisil nu mi-a dezvăluit cu o atare forţă starea de bucurie care-l însoţea în procesul de elaborare matematică. Moisil făcea matematică fredonând, reflecţia sa era mereu însoţită de un fel de muzică sau de amintirea unei muzici. El mărturisea că nu are perioade anumite ale zilei în care se ocupă de matematică, ci se lasă în voia gândurilor care-l vizitează. Dar se întâmpla că matematica îl vizita până la obsesie. Această situaţie era un reflex al alteia, mai generale; Moisil era un epicurian, el savura viaţa în toate înfăţişările sale, era, de exemplu, şi un foarte bun dansator.
&
„Barbilian se supăra uşor şi ţinea mult supărarea. Se supăra mai ales dacă i se părea lui că este o lipsă de sinceritate la adversar. Îi plăcea să critice, dar nu să fie el criticat. Eu îi vorbeam deschis şi poate că asta uşura înţelegerea dintre noi. A început prin a fi geometru şi are lucrări de valoare în acest domeniu. Există spaţii care-i poartă numele. A trecut apoi la algebră şi teoria numerelor, unde a făcut şcoală. A ţinut însă totdeauna să rămână la Catedra de geometrie, pe care o conduceam. Nu a acceptat să treacă la Catedra de algebră, pe care o conducea Moisil. Era aspru la examene şi temut de studenţi.“ (Nevoia de oameni, I, Editura Spandugino, 2015)
Despre educația școlară
„Noi nu avem o şcoală centrată pe elev! Noi avem acum o școală centrată pe profesor! Totul este construit sub o imensă minciună! O ignorare a realității, o agresiune continuă! Acesta este portretul actual al școlii românești, pe care toată lumea îl ignoră!“
„Eșecul școlii vine din faptul că, în prea mare măsură, noi ignorăm faptul că singura învățare autentică este aceea care se face în stare de relaxare, de plăcere și de bucurie. Aceasta este singura învățare autentică. Ați auzit de Moisil. Moisil avea o vorbă, care este valabilă nu doar la copii, ci la toată lumea: «Omul, când nu înțelege ceva, e contra.» Adică, tendința naturală e să te opui la ceea ce nu înțelegi.“ (Copiii sub agresiune, Editura Spandugino, 2016)
Despre 10 nevoi umane
„Avem cele zece porunci. În com plemen tari tate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele își au rădăcinile în copilărie. Ar fi trebuit să facă obiectul educației și învățării, la toate vârstele. Dar nu prea se întâmplă acest lucru. Poate ne aude cineva; acum, la acest moment al unui nou început.
- Nevoia de a da un sens vieții la nivel elemen tar; 2. Nevoia de împrospătare; 3. Nevoia de între bare și de mirare; 4. Nevoia de îndoială și de suspiciune; 5. Nevoia de greșeală și de eșec; 6. Nevoia de joc; 7. Nevoia de identitate; 8. Nevoia de omenesc și de omenie; 9. Nevoia de cultură; 10. Nevoia de transcendență.“ (Zece nevoi umane, Editura Spandugino, 2015)
Despre nevoia de omenesc și omenie
„Să fim pregătiți să înțelegem omenescul în diversele sale ipostaze, să admitem că tocmai infinita sa diversitate îi dă farmec. Nu există două fețe umane identice, nu există două voci umane identice, nu există două priviri umane identice. Dar dincolo de această diversitate, toți copiii lumii au o prospe țime cuceritoare, toți alternează râsul cu plânsul, toți râd la soare, toți îndrăgesc mișcarea și jocul, toți ard de curiozitate. Omenescul este o sursă nesfârșită de delectare, de minunare. Iată, pentru a alege numai una din fermecătoarele manifestări umane: vorbirea, limba. Câtă subtili tate, câtă finețe, cât joc al nuanțelor îți oferă cuvintele, frazele, discursul! Muzica lor, semnificația lor. Cât de plăcut e să constați că reușești să spui ceea ce ai gândit, dar cât de ușor, pe nesimțite, frazele dera pează și nu mai exprimă ceea ce ai dorit! O continuă alternare a găsirilor și a ascunde rilor, a confirmă rilor și a frustrărilor. Sau jocurile memoriei umane, ale amintirilor și uitărilor; sau trecerile insesi za bile de la zâmbet la lacrimă, de la gravitate la duio șie. Iată un pariu major al educației: să-i antrenăm pe copii să savureze omenescul în întreaga sa diversitate.“ (https://www. contributors.ro/zece-nevoi-umane-de-care-educatia-ar-trebui-sa-tina-seama)