În lumea noastră cu forme mişcătoare, nu e de mirare că şi reperele constante se zgâlție, se reconfigurează. Cum așteptăm, în fiecare an pe vremea asta, să aflăm ce filme văzute în anul precedent au fost votate la Premiile Oscar ale Academiei Americane de Film, ne-am pregătit și anul acesta să ne confirmăm sau să ne infirmăm intuițiile. Predicțiile de acum o lună nu mai sunt valabile și în noaptea de 2 spre 3 martie, din diverse motive, s-au cam schimbat favoriții.
Deși mai toată lumea ar fi pariat, în continuare pe câștigătorul festivalului de la Veneția The Brutalist de Brady Corbet, ori pe coproducția majoritar franceză vorbită în spaniolă Emilia Pérez de Jacques Audiard, ele au figurat de puține ori în palmaresul final. Primul a obținut numai două premii: pentru rol principal masculin, acordat lui Adrian Brody, care, după mine, ar putea lua Oscarul în fiecare an, iar celălat pentru coloana sonoră (cam emfatică, după gustul meu, dar complexă, simfonic vorbind). Celălalt titlu multinominalizat, Emilia Pérez, (12 nominalizări), coproducția majoritar franceză semnată de Jacques Audiard, a început să piardă din susținere din cauza declarațiilor islamofobe făcute pe social media de actrița trans Kárla Sófia Gascón (lucru evidențiat, în glumă, și de prezentatorul Connan O’Brien). A căștigat doar Oscarul pentru Rol feminin secundar și Cel mai bun cântec („El Mal“).
Din pricini diferite, a început să fie luat în seamă și A Complete Unknown de James Mangold, lungmetrajul dedicat lui Bob Dylan (opt nominalizări, printre care pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Scenariu adaptat, Cel mai bun actor principal-Timothée Chalamet etc.). Se dădea ca sigur Oscarul pentru Timothée Chalamet, cel care joacă rolul principal și cântă foarte bine toate piesele lui Dylan. El a trebuit să se mulțumească, în schimb, cu un premiu important dat cu două zile înainte de gala Oscarurilor, al SAG (Sindicatul actorilor din cinema). Sigur că regizorul James Mangold nu are strălucirea lui Martin Scorsese (alt cineast foarte bun cunoscător de muzică și obsedat de figura lui Dylan, după cum atestă documentarele sale Rolling Thunder Revue: A Bob Dylan Story – 2019ori The Last Waltz –1978), dar lungmetrajul m-a surprins plăcut și pentru că marchează o parte din traiectoria celui mai mare poet al muzicii unei generații protestatare, care a și câștigat Premiul Nobel pentru Literatură, Bob Dylan. Noi, cei care în România anilor ’60-’70 ne credeam un fel de hippies și adoram muzica americană a culturii populare și protestatare ajunsă la noi prin LP-uri și apoi pe casete obsesiv ascultate pe casetofon, îl adoram, desigur pe Bob Dylan. Adaptare a unei cărți de Elijah Wald, Bob Dylan Goes electric, filmul dedicat lui, A Complete Unknown, urmărește mai ales anii 1961-1965, când el sosește la New York și începe să se afirme, mai ales grație protecției marilor figuri ale muzicii folk Pete Seeger (jucat impecabil de Edward Norton, nominalizat la Oscarul pentru rol masculin secundar, dar nepremiat, trofeul pentru Rol secundar masculin revenind lui Kieran Culkin pentru A Real Pain). Nici interpreta marii cântărețe Joan Baez (Monica Barbaro, nominalizată la trofeul pentru rol feminin secundar, nu a luat Oscarul, acordat Zoei Saldaña pentru compoziția ei din Emilia Perez). Oricum, filmul evocă doar o mică porțiune din viața celui care a ajuns „vocea unei generații“. Noul film al lui Mangold a fost admirat și de regizori importanți, precum Oliver Stone sau Paul Schrader, iar reviste respectate de cinema au lăudat lungmetrajul pentru austeritate, precizie și mai ales pentru interpretarea densă și acaparantă.
Deși numeroșii fani ai lui Timothée Chalamet (mai ales grație rolurilor făcute de el în franciza Dune) au fost decepționați că el nu a fost oscarizat, poate s-au bucurat că independentul Anora de Sean Baker a fost vedeta serii și a câștigat Oscarul pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun montaj și Actriță în rol principal – Mikey Madison. Povestea dansatoarei exotice, care dansează uneori fără haine și se mărită cu fiul unui mafiot rus, are pasaje umoristice, dar semnalează cu gravitate infiltrarea din ce în ce mai agresivă a mafiei rusești în Statele Unite. Este filmul venit cu girul de prestigiu al importantului Palme d’Or obținut la Cannes, în vara lui 2024, un lungmetraj care arată noua deschidere a prestigioasei competiții europene înspre cinematograful independent american. Să nu uităm că Anora venise și cu recent câștigatul Premiu pentru cel mai bun regizor la Ghilda, regizorul din SAG, precum și cu prestigiosul BAFTA.
Vorbind despre BAFTA, competiția britanică cea mai importantă a anului, unde a câștigar Conclav de Edward Berger, – de asemenea nominalizat pe lista celor mai bune filme la Oscar, dar și a altor trofee – trebuie să semnalăm contribuția importantă a lui Ralph Fiennes, excelent în rolul cardinalului Lawrence. Filmul abordează și subiectul (ce pare din păcate de actualitate) al alegerilor pentru un nou papă, în urma dispariției celui actual. Să sperăm că deocamdată filmul nu anticipează realist evenimentele de după boala papei Francisc. Pe lista Oscarurilor de anul acesta el a rămas doar cu premiul pentru Cel mai bun scenariu adaptat.
Cum semnalam la început, fostul candidat inițial favorit Brutalistul de Brady Corbet s-a ales doar cu două trofee și, în niciun caz, cu cel principal. A rămas pe dinafară și nominalizata The Substance de Coralie Fargeat (inclusiv vedeta sa multipromovată Demi Moore), precum și alte titluri care păreau că au șanse.
Răsturnări de situație pot fi semnalate și la alte categorii, precum Oscarul pentru un film vorbit în altă limbă decât engleza, unde Emilia Pérez a fost din nou depășit de oscarizatul I’m Still Hear, lungmetrajul politic brazilian regizat de Walter Salles, cîștigător în 1999 al Ursului de Aur la Berlin cu Gara Centrală.
A fost oarecum previzibil Premiul pentru lungmetraj de animație, acordat neliniștitorului Flow, parabola post-apocaliptică semnată de lituanianul Gints Zimbalodis, distribuit acum în România. Nu putem să nu semnalăm evocările făcute cu ocazia Galei 2025 marilor dispăruți recent: regizorul David Lynch (căruia i-a fost recent publicată cartea Spațiul viselor în România) și actorul Gene Hackman, oscarizatul pentru neuitatul rol din Conversația lui Francis Ford Coppola.