Un lucru care spune multe și nu favorabile despre piața noastră de carte este că Dănuț Ungureanu nu trăiește din scris. El este un prozator al cărui profil l-ar duce, în alte literaturi, la o existență liniștită fără a face altceva decît să-și valorifice abilitățile de romancier. Asta pentru că scrie în speciile populare: SF, policier, noir, mistery, thriller social și politic. Polivalent, el alternează cărțile din aceste categorii destinate succesului de casă, are un ritm foarte ridicat al aparițiilor și, mai ales, reușește cărți extrem de savuroase, cu o anumită profunzime, nu simple texte de divertisment. În toate speciile enumerate, Dănuț Ungureanu se află printre primii trei-patru autori români ale căror nume vin în mintea oricui. Și totuși, deși calitățile lui l-ar recomanda pentru un loc pe lista de best-sellers și chiar ocupă un asemenea loc, cum o atestă numeroase premii de popularitate, Dănuț Ungureanu a lucrat ca inginer, ca ziarist, ca scenarist, fiind dotat și pentru dramaturgie, cu piese reprezentate și scenarii puse pe peliculă.
Prozatorul a avut o șansă în plus: prin multiplele lui job-uri a cunoscut medii sociale variate, unele chiar periferice, situații insolite prin care a cîștigat o bogată experiență. Dacă doar stătea să scrie, în foișorul unui conac înconjurat de o pajiște verde, el n-ar fi avut cum să afle atîtea despre locuri și existențe obscure. N-ar fi avut ocazia să-și ia ca subiect – așa cum se întîmplă în cel mai recent roman al său, Fata și frica, apărut la Editura Tritonic – mafia bulgărească. Deși se bazează în mod evident pe o documentare foarte atentă și amănunțită din surse mass-media, romanul nu ar fi fost atît de suculent dacă autorul nu ar fi știut unele lucruri, poate chiar multe, dintr-o experiență directă.
Și noi am fi putut afla, la o căutare, că meseria cea mai periculoasă în Bulgaria, pe la finele mileniului doi, era cea de președinte al clubului de fotbal Lokomotiv Plovdiv. Succesiv, numiții Kalapatirov, Prodanov, Petrov, Popov, Tasev au fost lichidați, între 1995 și 2007, de asasini plătiți. Dar Dănuț Ungureanu știe asta „natural“, așa cum știm noi de Caritas și FNI.
Romanul, despre al cărui conținut și deznodămînt voi spune cît pot de puțin, ca să nu perturb încasările editurii și ale autorului, îl are ca personaj principal pe comisarul Dani Luna, un personaj recurent în cărțile thriller ale romancierului. Luna și colaboratorii săi, români și bulgari, sînt, după un titlu al lui Bogdan Teodorescu (alt autor cu succese în zona mistery-polar), niște „băieți aproape buni“. În niciun caz nu sînt uși de biserică și nici superman-i care scapă mereu nescărmănați.
De această dată, Luna formează un cuplu atipic, chiar și onomastic, cu Luca. Luna e bărbat și Luca e o tînără (pe numele real Lucia) pornită în viață dintr-un centru de plasament. Tot acolo a copilărit și sora ei mai mică, poreclită Gipsy. Ele cad în mîinile mafiei bulgărești a traficului de fete din zona Veliko Tîrnovo. Aceasta îl face pe Luna să ia drumul spre sud, prin Giurgiu și Ruse, și să se confrunte cu Strah, cel mai talentat „luptător“ al lui Pavlov, tătic de mafie lichidat în 2003. În țara vecină și prietenă, „luptător“ (boreț) a ajuns sinonim cu mafiot, iar „om de biznis“ cam cu același lucru. Rămas fără stăpîn, Strah își face propriul cnezat interlop, extinzînd afacerile cu bani, femei, arme și asasinate pe bani. Și totuși, luptătorul are partea lui omenoasă.
Dănuț Ungureanu se ferește cu dibăcie de albul și negrul absolute și bine face. El știe să povestească, așa cum se cuvine unui prozator, și pune bine replicile în gura personajelor ca un dramaturg versat. Nimeni, în roman, nu are în gură limbă de lemn. Pe de altă parte, nici nu șarjează, nu înghesuie expresii argotice și licențioase cu toptanul, ca să ne bage în ochi ideea de clanuri interlope și sub-lume a abjecției. Rezultatul este echilibrat și plăcut ca acțiune și scriitură. Un cititor atent și experimentat va desluși în spatele poveștii expuse fluent orele de documentare serioasă și va ridica două degete spre pălărie în cinstea prozatorului. El ne oferă exact ce și-a propus: un thriller curat, cu destul suspans, personaje complexe și acțiune atractivă. Autorul este un profesionist adevărat care face exact ceea ce știe mai bine, este stăpîn pe domeniul lui, atrage și merită respectul cititorilor.