(și când scrii)
Și când scrii cu vorbele zilei de azi ți se pare
că-n zări se dărâmă castele de cărți de sub care
roiesc ipoteze enigme crochiuri de trupuri betege
și vagi bănuieli ce poartă pe brațe înțelesuri pribege.
Cazi în genunchi te înalți prin frunzișul răscopt
de-ale
visului febre, e de ajuns o clipită să vezi ezitările
Zeului
și fulgerul lui ocolind nimfe efebi preotese cu vorbă
șoptită.
Și după apusul de soare căzând ca toporul pe gâtul
cârlanului
se face noapte-n amurg și-o burtă de chit răsare-n
pustia
trândavă a veacului. Strâmtorat ca Iona e cuvântul
între
dinții de fier ai limbajului, jocuri de copii sunt
silabele
ce sar ca mingea de cârpă în curtea școlii primare
focuri de paie aprind ochii de gheață ai scribului
și urme de șarpe se-nchid în nisipul ambiguu
al paginii. Vei pune de pază vântul și ploaia
și pușca de soc cu plumbii de câlți
să tragă foc cu foc ochind la-ntâmplare
trupul lor urmând să-nvie a treia zi pe-nserare
după scriptura lui Micu cel Klein.
Mai mult o mai mult. Mehr ihre Dasein.
Lumină ascunsă hoțește sub pleoape
descompusă din aproape-n aproape.
(și dacă verbul)
Și dacă verbul ia înfățișare de toți înțeleasă
numere semne triunghiuri vorbe de clacă
rămâne un gol între izvor și fântână o erezie
pe care dascalii o numesc tautologie
iar fecioarele cu cosița-mpletită în cinci
fac din ea șireturi pentru opinci
și câteodată de bunăvoie ori a priori
leagă între ele lăbuțele căpriorii
să nu fugă de pe imaș pe câmpul stelar
unde iarba crește mai rar
și formulele deja descoperite
n-au niciun sens și trebuie despotcovite
de fierari cu mustăți de porumb și telescoape
prin care văd ba cărări de argint ba hârtoape
și rar de tot niște desene ce copiază
înserări dimineți și-o târzie amiază
pe care ca orice ucenic cumsecade
le pune între paranteze drepte și acolade
apoi le furișează în caiete speciale de schițe
unde se-ntrec în boscoane și fițe.
Și-abia a doua zi ori mai des niciodată
dintr-o tainiță de vorbe răsare o fată
ce dezleagă izvorul de borta fântânii
dându-le rosturi pe potriva stăpânii.
Unul în sus alta în jos, unul prunc alta fetiță
de parcă globul pământesc ar fi o rotiță
ce-și schimbă înfățișarea și firea
după cum citește diacul psaltirea
încurcând verbul cu adjectivul
și efemerul cu definitivul.
Arțag abureli canon de pasăre fistichie
așezată sub a Sfântului Francisc
din pene de mierlă tichie.
(poate memoria)
Poate memoria e trupul absent al iubitei
sânge din sângele său demult închegat
întristat de-atâta supraviețuire
sub sclipătul stelelor la scăpătat.
Doamne al întâmplării
și al vorbei neduse la capăt
al singurătății și al urgențelor
și al umorilor imprevizibile
Doamne al eșecurilor neașteptate
și al moștenirilor neonorate
Doamne al captivității
și al supraviețuirii forțate
încearcă o altă întruchipare
o bătrânețe aparentă
o oboseală în plus
un infern mai puțin ofertant
o depresie-n minus
o vecie mai la îndemână.
Ai grijă de toate, Doamne,
oare chiar trebuie să Te rog?
Nu ajunge exasperarea
și cenușa fierbinte a celei ce
tocmai se-nalță la cer
ca o steluță mioapă
dibuind orbita precară
al unui Capricorn visător ?
Cu copitele sale de pâslă
ce lasă pe nouri amprenta
unui râu cu Peștii-n delir
și năvoade-mpletite fir cu fir
din genele unor peregrini printre aștri
cu ochi neînchipuit de albaștri.
(ceea ce spune)
Ceea ce spune ar putea spune de-a dreptul,
dar el se încumetă să vorbească pe ocolite
ca și cum în oala înfiptă în ulucul din gard
stau pitite cuvinte demult potrivite
și amintirea unei țări aproape pătrate
cu Păcală priponit într-o bâtă
de cam zece carate
păzind granița unui ținut al nonsensului.
Acolo Zicândul-Făcândul sunt pruncii
vorbăriei și ai arătării cu degetul
propoziții prin care se plimbă grănicerii
orbi ai verbelor și adjectivelor,
preoți ai definițiilor și șaradelor
cu miezul și coaja degrab’ trecătoare.
Ochiul tulbure vede totul
barză brânză viezure mânz
sună la fel dimineața seara la prânz
dar ei te îndeamnă să-asculți nu să spui
să-ți închipui cum se-nvârte vorba
pe roata norocului ori ecoul în gura
solului mut și cu privirea la ciorba
prisosului și al ghicitorilor.
Unde se-ascund cățeii și mâțele
vulpițele și lupoaicele cu țâțele
pline de-un lapte-nvățat
cu capcana prinsorilor
ori cu picurarea pricinoasă a norilor.
(și tot așa)
Și tot așa științe arte meserii
rituri de naștere de botez și de moarte
părăsite sub o copertă de carte.
Și ei continuă să privească să privească
se uită în ei și văd carnea de iască
înămolind viscere și artere de vată
codri de filamente și jivine cu blana vărgată.
O pasăre pe-o creangă de vârstă încă mai cântă
o viespe de piatră ceața duioasă frământă
taie fructele nopții în felii penitente
unele de față altele încă absente.
El știe totul și melancolic cum se arată a fire
răstălmăcește a Grației subțire psaltire.
(Din volumul VIVARIUM, în pregătire)