Premiul Național de Proză „Ion Creangă“ pentru Opera Omnia
După o nedorită întrerupere, se reia un proiect cultural deosebit de important, Premiul Național de Proză „Ion Creangă“ – Opera Omnia, în organizarea Consiliului Județean Neamț prin colaborare, din acest an, cu Uniunea Scriitorilor din România. Cei șapte prozatori nominalizați la actuala ediție sunt: Ștefan Agopian, Mircea Cărtărescu, Gabriel Chifu, Bedros Horasangian, Florina Ilis, Ioana Pârvulescu și Varujan Vosganian. Aceste nominalizări au rezultat în urma unui sondaj la care au participat 20 de critici literari specializați în proză, din toată țara și din diverse generații literare. Dintre cei șapte scriitori nominalizați, juriul, în componența Mihai Zamfir (președinte), Adrian Alui Gheorghe, Angelo Mitchievici, Ioan Holban, Adrian Lesenciuc, Nicolae Oprea și Vasile Spiridon, va alege laureatul Premiului „Ion Creangă“. Ceremonia de decernare a premiului se va desfășura în ziua de 1 martie, la Târgu-Neamț. Amintim câștigătorii edițiilor precedente: Nicolae Breban, D.R. Popescu, Gabriela Adameșteanu, Dan Stanca, Eugen Uricaru, Gheorghe Schwartz și Petru Cimpoeșu. Și o precizare din partea organizatorilor: regulamentul Premiului „Ion Creangă“ impune prezența laureatului la ceremonie. (Cronicar)
O istorioară pilduitoare
În „Viața Românească“ (nr. 1/ 2025), Nicolae Prelipceanu povestește cu umor un episod petrecut în redacția acestei reviste, pe vremea regimului Ceaușescu, spre final (oficial, perioada aceea agonică era descrisă ca fiind una măreață!). În numărul din ianuarie, era pe atunci obligatoriu ca această revistă literară, ca de altfel orice publicație, să se deschidă cu un text apologetic despre soții Ceaușescu. Spune re dactorul-șef de astăzi al VR: „Redacția revistei «Viața Românească» se descurcase până la ultimul decembrie, căci în decembrie se făceau planurile pentru numărul din ianuarie, când trebuia să ridice osanale nerușinate ambilor analfabeți (azi ne dă mâna să o spunem, dar atunci…), mai semnând Redacția, mai VR, mai existând colegi dispuși să facă acest oficiu din motive diverse etc.“ Tărășenia capătă accente dramatice prin intervenția unui anumit personaj, academicianul Alexandru Balaci, directorul revistei, care le comunică subalternilor că, din acel moment, s-a terminat cu binele, responsabilul de număr, care scrie editorialul, nu va mai putea semna textul respectiv decât cu propriul nume!
Întâmplarea făcea ca în acel ianuarie să fi fost rândul celui care rememorează astăzi totul atât de relaxat, Nicolae Prelipceanu. Să-i dăm cuvântul ca să aflăm ce hotărâre eroică luase (deznodământul istoric al poveștii ne este de mult timp cunoscut, căci l-am trăit!): „Cum măgăreața (o expresie cvasi-uitată) responsabilității pentru numărul din ianuarie 1990 al „Vieții Românești“ căzuse pe subsemnatul, am înțeles că până aici mi-a fost. Și am decis să demisionez. Ce a urmat știe, azi, toată lumea. Fără să devin patetic mă întreb: câți redactori, câți reporteri și câți fotoreporteri de pe la reviste și ziare au scăpat atunci de o obligație despre care știau cu toții că e infamantă, pe care încercaseră să o evite? Dar începând cu Timișoara, cu 16 decembrie 1989, acest sistem s-a prăbușit inclusiv pentru redactorii „Vieții Românești“ de atunci, Cezar Baltag, Florența Albu, Ileana Mălăncioiu, Traian T. Coșovei, Sânziana Pop, Gheorghe Pituț, Petre Got și, dacă-mi aduc bine aminte, subsemnatul.“ Ce-am avea de zis despre această istorioară, dincolo de epicul său întristător? Numărăm câți redactori avea pe atunci o revistă lunară și ne dă opt, plus conducerea. Huzur, nu altceva! Pe când, astăzi, „România literară“, un săptămânal!, are doar cinci redactori cu conducere cu tot. Evident, salahorie! Dar, iarăși neîndoielnic, salahoria de astăzi este un rai pe lângă huzurul de atunci pe care-l putem asemăna cu iadul. (G.C.)
Din sumar – Apostrof (nr. 1/ 2025)
Avem ce să citim în primul număr din acest an al revistei „Apostrof“. Semnalăm din sumarul bogat: Viața în rețea, rubrica deținută de Mihnea Măruță, care semnează un text despre „noul nihilism românesc“; Am văzut cometa…, alocuțiunea pe care Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Republica Austria, a ținut-o cu ocazia celebrării Zilei Naționale a României; Omagiul adus „Pleiadei“, la 475 de ani de la manifestul pentru apărarea limbii franceze: două pagini în care Ioan-Aurel Pop publică, față în față, versurile în franceză și versiunile românești, în traducerea sa, ale unor poeme de Joachim de Bellay; grupajul de poeme din tinerețe de Ion Mureșan; Atenansa, de Gellu Dorian, fragment din romanul Rezervația; Alte portrete și amintiri anglo-americanistice de Ion Bogdan Lefter; Sub lupa memoriei, rubrica lui Vladimir Tismăneanu care se întreabă „cum gândea Ceaușescu?“; pagina dedicată Ilenei Mălăncioiu, la aniversară, cu o evocare de Marta Petreu; eseul lui Ioan Cristescu despre Marian Papahagi; interviul cu Marina Constantinescu; comentarii critice de Constantin Cubleșan, Iulian Boldea, Ștefan Melancu, Ioana Toloargă, Cristian Vasile, Mircea Moț și Lucian Scurtu; și, desigur, Dosarul revistei, partea a doua a corespondenței Coșbuc (cu o prezentare de Ioan Pintea). Iată o scrisoare a poetului către Constantin C. Popovici-Tașcă: „Neică Tașcă, îți trimet un exemplar din Cântece de vitejie cu dedicațiune. Scrie câteva șire despre ea în Albina și anunța-o. N-am putea să dăm abonaților cu 50-60 de bani, pentru că tot e carte de propagandă? Eu aș vrea să plec la Iași și nu prea am proptele. De-aceea îți trimet 4 articole și te rog să-mi trimeți 70 de lei (căci 10 i-am luat de la domnul Crispin). Aș fi vrut să-ți trimet 5 articole să iau sutana minus 10 lei, dar n-am avut chef să-l scriu. Răspunde-mi astă-seară pe aducătorul acestui plic, dacă poți să-mi dai mâne banii. Răspunsul dă-l pentru Crispin și eu trec mâne să-l iau. Dacă treci pe la Dl Göbl, lasă parale lui Crispin și eu voi trece pe la 12 pe-acolo. Sau fă cum crezi mai bine. Cu dragoste, Coșbuc.“ Așa cum prea bine se observă, și pe atunci problemele bănești îi împovărau pe sărmanii poeți. (Cronicar)
România zilelor noastre
A existat, există la noi un anumit candidat la președinție ivit din senin sau din nimic (deși, poate, nu sunt potrivite aceste formulări, din senin, din nimic, ci s-ar cuveni să folosim altă expresie și anume, ivit din subteranele fostului regim comunist…). El s-a remarcat prin faptul că susține tot soiul de aberații, enormități de îngheață apele, fără să aibă de fapt vreun răspuns viabil, vreo soluție reală la niciuna din marile probleme ale țării. Această realitate, că el bate fără grație câmpii, la limită, e de înțeles și e de acceptat: căci oricine, nu-i așa?, e liber să afirme orice!
Înțelegem chiar și că unele televiziuni și unii comentatori îi sprijină necondiționat candidatura: ele/ ei fac lucrul acesta în mod vinovat, având fel de fel de motivații și interese ascunse. (Astfel, aflăm dintr-o anchetă jurnalistică recentă că anumite televiziuni ar fi primit în ultimii ani sume considerabile de bani rusești!).
Altceva însă rămâne de neînțeles și este șocant, este alarmant pentru noi, ca nație: cum de atâția concetățeni de-ai noștri iau de bune gogomăniile, grozăviile lansate cu seninătate de acest om, cum de îl cred și-l urmează orbește, când e limpede că această cale duce negreșit spre hău?!
Chiar am devenit noi, pe nesimțite, un popor de spălați pe creier, încât nu ne mai dăm seama care ne este binele și alegem ca hipnotizați ceea ce este sinucigaș pentru noi? Chiar atât de slabă a fost școala în ultimele decenii, încât n-a mai fost în stare să le dea generațiilor succesive de elevi acele cunoștințe minime pentru a avea discernământ?
Nu am habar. Vom vedea cum stăm după alegerile din luna mai. (G.C.)
Amfitrion – mai departe!
A reapărut, deocamdată în același format, „Amfitrion“, publicație trimestrială până de curând condusă de regre tata scriitoare Ileana Roman. Numărul prim al noii serii îi este, de altfel, dedicat acesteia în bună măsură. „Rândurile de față reprezintă anga ja mentul mem bri lor redacției față de memoria poetei și excepționalei animatoare cul turale a vieții literar-culturale mehedințene: Ileana Roman. Revista merge mai departe…“, scriu, în editorial, într-un text asumat de „Redacție“, cei care duc mai departe această revistă. Adică: Nicolae Jinga – redactor-șef; Viorica Gligor – redactor-șef adjunct; Marian Băghina – secretar general de redacție; redactori – Nicolae Bobia, Dan Buciumeanu, Anton Jurebie, Viorica Stăvaru, Tudor Rățoi, Valentin Vasilescu; Emilian Iachimovski – prezentare grafică. 90 din cele 116 pagini cu text ale revistei compun un amplu „dosar“ în care sunt antologate poeme, referințe critice, texte confesive și multe fotografii inedite cu Ileana Roman ca punct focal. Distinct de acest dosar, revista conține, de asemenea, poezie, proză, recenzii, eseu. De menționat și următorul amănunt: simultan cu lansarea noii serii a „Amfitrionului“ – oficial, în data de 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale – a apărut, postum, și ultimul volum semnat de Ileana Roman, Copacul ironic (Editura Autograf MJM). De urmărit cum va continua „Amfitrion“! (Cronicar)