În contextul actual, cu un război la granițele României, care se desfășoară deja de aproape trei ani și care a debutat prin agresiunea neprovocată a Rusiei asupra Ucrainei, un volum precum cel de față este important din mai multe motive. În primul rând, memoriile lui Navalnîi surprind cu fidelitate fațetele regimului actual de la Moscova, în cele mai hâde manifestări ale sale: de la meca nismele de control și intervenție ale regimului, la răstălmăcirea adevărului (și propagarea minciunii), de la inducerea fricii, la represiunea îndreptată împotriva contes tatarilor regimului, de la prigoana con tinuă la sufocarea societății civile, de la conformismul exhibat de un sistem juridic pe deplin aservit (care acționează ca o simplă rotiță în ansamblul mecanismului represiv) la eliminarea fizică a adversarilor politici.
Autorul este o personalitate a istoriei Rusiei din ultimele decenii, lider al opoziției ruse (după asasinarea lui Boris Nemțov, la 27 februarie 2015), activist pentru drepturi și libertăți cetățenești, politician, distins cu premii internaționale, precum Premiul pentru drepturile omului al Parlamentului European sau Premiul Dresda pentru pace, deținut politic și într-un final, victimă a regimului (decedat în închisoare, la 16 februarie 2024, ca urmare a tratamentului inuman, vecin cu exterminarea, la care fusese supus).
Din punctul de vedere al structurii, volumul (care este o traducere din versiunea în limba engleză), deși cuprinde mai multe părți și numeroase capitole, poate fi împărțit în două secțiuni mari. Prima dintre ele se referă la perioada copilăriei, anii de formare și activitatea politică a acestuia, iar a doua parte abordează perioada în care A. Navalnîi a fost închis, în urma unor procese politice, în diferite închisori din spațiul concentraționar rus (anii 2021-2024).
Totuși, volumul în sine debutează oarecum abrupt cu episodul tentativei de asasinat, prin otrăvire cu Noviciok, desfășurată de regimul de la Kremlin împotriva sa, în vara anului 2020 (mai precis, în ziua de 20 august 2020), în timpul unui zbor intern, pe direcția Tomsk – Moscova. Ulterior, Aleksei Navalnîi, aflat într-o stare gravă, era transferat într-un spital din Germania, la Berlin (unde teste medicale complexe aveau să evidențieze otrăvirea cu Noviciok), în care a urmat un tratament medical care a condus, în cele din urmă, la o refacere (una anevoioasă), înainte de decizia de întoarcere în Rusia.
În secțiunea din volum care descrie perioada copilăriei și anii de școală, Navalnîi descrie întâmplări și secvențe de viață care ar putea să pară familiare celor mai mulți dintre cititorii care au trăit în acei ani, nu doar în URSS, ci și în mai toate statele lagărului sovietic, inclusiv în România (RSR, în acele vremuri). Ne referim în primul rând la penuria sau lipsurile specifice economiei planificate, incapabilă să satisfacă până și cererea de bunuri de primă necesitate, cozile omniprezente la care locuitorii stăteau pentru procurarea de bunuri aparent banale, cel puțin pentru lumea occidentală. Penuria cumplită era resimțită inclusiv în familia lui Navalnîi, chiar dacă tatăl său era un ofițer al armatei sovietice.
Paginile includ referiri legate de vacanțele la bunicii paterni, în Zalissia (Ucraina de azi), locul aproape feeric în care un „copil de la oraș, slab și palid“, căpăta, către începutul toamnei, odată cu sfârșitul vacanței și întoarcerea la Moscova (la părinți), o alură de sătean zdravăn și bronzat, grație traiului lipsit de griji și dragostei bunicilor. Descrierea dată de autor satului copilăriei sale de la bunici este una pe cât de sensibilă, pe atât de nostalgică: „era raiul pe Pământ. Avea un pârâu și pomi încărcați cu cireșe. După ce ciobanii aduceau vitele satului acasă, eu mă ocupam de uriașa vacă a bunicii, și ca parte a sarcinilor ce îmi reveneau, o mânam în grajd. Asta mă făcea să mă simt grozav. Eram înconjurat de cei mai veseli și mai minunați oameni: unchii, mătușile, verii, nașii și alte rude, al căror statut și grad de rudenie precis era adesea imposibil de descoperit.“ (p. 33) Acest microunivers aproape idilic avea să fie zdruncinat într-o zi de sfârșit de aprilie 1986, în timpul nopții, odată cu explozia celui de-al patrulea reactor al centralei atomo-electrice de la Cernobîl, aflat în proximitatea satului bunicilor (satul Zalissya, situat la 30 de km de Cernobâl, este inclus în zona cu restricții de acces, care înconjoară situl fostei centrale). Era și primul eveniment care a marcat viața copilului Navalnîi, ale cărui rememorări includ nu atât teama de radiații, una absolut firească, așa cum era percepută sau înțeleasă ea de mintea unui copil, cât mai ales ipocrizia și minciunile autorităților sovietice, care au ținut ascunsă amploarea contaminării, minimalizând-o în mod absurd, cu prețul vieții și sănătății locuitorilor. Navalnâi evocă faptul că, la doar câteva zile după explozie, când autoritățile erau deja conștiente de gravitatea contaminării, locuitorii satelor din jurul Cernobîlului, inclusiv rudele sale, au fost trimiși să planteze cartofi pe câmp, adulții și copiii săpând pământul pe care se afla deja depus praf radioactiv. Era expresia aceleiași abordări tipic sovietice, preluate azi în regimul lui Putin, de a ascunde, de a minți, de a minimaliza, a mușamaliza.
Un episod evocat sugerează amploarea contaminării. Pe cale să fie evacuată, bunica paternă, preocupată să trimită un pachet cu pește (uscat în gospodăria sa), către fiul său (tatăl autorului), reușea să ocolească filtrele autorităților, expediind prin poștă încărcătura cu pricina. Odată ajuns la destinație, familia accepta cu greu să testeze pachetul cu un detector de radiații nucleare, decizie care avea să se dovedească înțeleaptă, întrucât peștele era atât de radioactiv încât părea că fusese supus unui atac cu o bombă atomică. Dincolo de detalii, ceea ce l-a frapat pe Navalnîi atunci și a continuat să-l frapeze și mai târziu, la decenii distanță și în alte circumstanțe politice, au fost amploarea minciunii, răsturnarea și trucarea realității, controlul discreționar exercitat de regim asupra societății, ca o reminiscență a epocii sovietice.
Acoperind și perioada ultimului deceniu al regimului sovietic, cu încercările de reformă ale lui Gorbaciov, apoi momentul tentativei de lovitură de stat din august 1991 (Puciul din August), destrămarea URSS, perioada regimului Elțîn și mai apoi a accederii la putere a lui Vladimir Putin, consolidarea regimului acestuia și alunecarea spre dictatură, autorul evocă tot atâtea repere din viața sa. Sunt aduse în fața cititorului momente din cariera politică, acțiunile sale îndreptate împotriva regimului, intrarea în conflict deschis cu Putin și încercările de asasinare a sa.
Așa cum menționam, a doua parte a cărții se referă la regimul carceral la care Navalnâi a fost supus de regim, și care i-a adus, de altfel, în cele din urmă, sfârșitul. A existat practic o succesiune de condamnări, începând cu anul 2021, imediat după întoarcerea sa în Rusia, prima fiind pronunțată în februarie 2021 (trei ani și jumătate de închisoare), motivată fiind de o pretinsă încălcare a termenilor eliberării condiționate în cazul Yves Rocher. Au urmat alte câteva procese (desfășurate în vreme ce Navalnîi era deja în închisoare, executând condamnarea anterioară), la care accesul rudelor sau jurnaliștilor nu a fost permis. Ultima condamnare, cea din august 2023, de 19 ani de închisoare într-o colonie cu regim special de detenție (în sens de regim foarte sever), a echivalat cu plasarea sa într-un regim carceral extrem, ce includea izolarea sa, supunerea la pedepse pentru pretinse încălcări ale regulamentului, lipsa îngrijirii medicale. După o perioadă în care a fost spitalizat, urmare a unei greve a foamei, Navalnîi avea să fie mutat din nou, de această dată într-o închisoare cu regim carceral și mai sever, aflată dincolo de Cercul Polar, acolo unde în ziua de 16 februarie 2024 s-a stins din viață. În ciuda condițiilor vecine cu exterminarea în care acesta a fost închis, textul însemnărilor din închisoare (atât cât a mai avut acces la hartie și pix sau a putut să le mai folosească) dau impresia unui Navalnîi cu moralul încă ridicat, deopotrivă optimist și ironic. Ultimele însemnări, care datează din ianuarie 2024, descriu condițiile extreme de detenție, inclusiv expunerea la temperaturi de -32 de grade, la 6.30 dimineața, în timpul exercițiilor fizice specifice unui deținut dintr-o „celulă de pedeapsă“.
La un moment dat, în ultima însemnare păstrată, care datează din ziua de 17 ianuarie 2024, Navalnîi face referire inclusiv la nedumerirea multor contemporani, legată de decizia lui de a reveni în Rusia, după episodul otrăvirii cu Noviciok, din vara anului 2020, în ciuda faptului că anticipa ce urma să se întâmple, odată ajuns pe teritoriul rus. Argumentul său este pe cât de simplu, pe atât de nobil și de patriotic: „am țara mea și convingerile mele. Nu vreau să renunț la țara mea sau să o trădez. Dacă pentru tine propriile convingeri înseamnă ceva, trebuie să fii pregătit să le susții și să faci sacrificii pentru asta, dacă este necesar […] Statul putinist nu poate dăinui. Într-o zi ne vom uita la el și nu va mai fi acolo. Victoria este inevitabilă (ș.a.)“.