Spre deosebire de literatura SF, care își proiectează întâmplările în viitor, proza fantastică tradițională își plasează evenimentele în trecut. În felul acesta se petrec lucrurile și în romanele Doinei Ruști, o apreciată autoare de literatură fantastică de azi. Prozatoarea a ales ca decor predilect al narațiunilor sale epoca fanariotă. Este vorba despre perioada cuprinsă între 1711 și 1821, când la conducerea Țărilor Române s-au aflat o serie de domni de origine greacă, provenind din cartierul Fanar al Constantinopolului.
Creația romanescă a Doinei Ruști a devenit pentru tânărul cercetător Adrian Badea pretextul realizării unui incitant studiu de medievistică. Mă refer la lucrarea intitulată Reminiscențe medievale în opera Doinei Ruști, apărută la Editura Aius din Craiova în 2023. Cartea are în frunte un citat elocvent, în care romanciera compară poveștile vechi cu niște cufere pline de obiecte în măsură să păstreze parfumul trecutului. Urmează un competent studiu introductiv purtând semnătura Ecaterinei Lung. Aceasta demontează prejudecățile legate de existența unui Ev Mediu întunecat. Dimpotrivă, exegeta atrage atenția asupra aspectelor pozitive ale epocii, având un rol important în crearea societății moderne de mai târziu.
Cărțile Doinei Ruști au meritul de a revaloriza epoca fanariotă pornind de la o foarte bună cunoaștere a documentelor. După modelul lui Mateiu I. Caragiale, prozatoarea își plasează întâmplările într-un imaginar secol de aur, având un parfum aparte. Este vorba despre o reîntoarcere la trecut care facilitează proiecția în imaginar și în fantastic.
Specializat în Studii Medievale, Adrian Badea are meritul de a citi romanele Doinei Ruști cu ochii expertului, în măsură să identifice numeroase aspecte care îi pot scăpa cititorului obișnuit. Exegeza se bazează pe o remarcabilă activitate de documentare. Studiul conține patru secțiuni ample, precedate de o introducere și urmate de o addenda. La acestea se adaugă o bibliografie demnă de semnalat, reunind numeroase lucrări de referință. Cu toate acestea, având în vedere faptul că autorul se ocupă de relațiile dintre mit și literatură, surprinde absența unor autori precum Silviu Angelescu sau Pierre Brunel, prestigiosul teoretician al mitocriticii. Capitolele incitantului studiu vizează următoarele aspecte: Medievalismul pe scena prozei contemporane, Aspecte ale mitului în romanul contemporan, Doina Ruști și reîntoarcerea la medievalism și Resurgențe medievale în proza Doinei Ruști.
Adrian Badea vorbește despre tendința existentă în literatura ultimilor ani de a revendica diferite epoci istorice. De multe ori, întoarcerea în trecut se transformă într-o manieră voalată de a vorbi despre marile probleme ale prezentului. Sub acest aspect, decorul și costumele de epocă nu trebuie să ne păcălească. Analizând apropierile dintre istorie și literatură, tânărul exeget investighează „renașterea majoră a referințelor ori reminiscențelor medievale“, ceea ce îl îndreptățește să vorbească chiar de existența unei modernități specifice epocii. Literatura de azi oferă imaginea unui Ev Mediu transfigurat, care preia „decoruri, teme, motive, personaje mitice, dar fără nicio ancorare istorică ori fără a reface realitatea istorică“. Este vorba despre un Ev Mediu reinventat, care se transformă în pretextul unui imaginar codificat. Amestecând realismul și fantezia, istoria și legenda, aventura și esoterismul, scriitorii au reușit să întrețină „gustul Evului Mediu“. Sub acest aspect, Adrian Badea menționează o serie de autori precum Umberto Eco, Carole Martinez, Mircea Eliade și Doina Ruști. Rămânând la spațiul românesc, în ciuda figurii controversate a autorului, nu putem ignora nici romanul Princepele al lui Eugen Barbu. Evul Mediu se transformă într-o inepuizabilă sursă de inspirație pentru scriitori, îndepărtarea în timp facilitând proiecțiile în imaginar. Acesta este și cazul câtorva romane purtând semnătura Doinei Ruști: Zogru, Manuscrisul fanariot Mâța Vinerii și Homeric. Sunt scrieri ce readuc în actualitate o lume apusă, cu legendele și tradițiile ei. Este o literatură care rescrie realitatea, proiectând-o în plină mitologie. Adrian Badea mai face o precizare importantă, în măsură să îi justifice demersul. Cum romanele Doinei Ruști se inspiră din epoca fanariotă, se naște întrebarea firească în ce măsură aceasta mai ține de perioada medievală. Având în vedere decalajul dintre societatea românească și cea occidentală, asumându-și o aserțiune a lui Jacques Le Goff, Adrian Badea consideră secolele XVII și XVIII drept prelungirea unui lung Ev Mediu.
Reminiscențe medievale în opera Doinei Ruști este o carte provocatoare, bine documentată, care reușește să capteze interesul cititorilor.