I
„Tezeu“, corabia care urmează să mă ducă în Creta, n-a sosit încă în portul Pireu și nimeni nu poate spune când va ajunge. Orarul obișnuit al transportului de călători nu se aplică pe tărâmul miturilor, un tărâm în care ceasurile măsoară milenii. Nu-mi rămâne decât să mă înarmez cu răbdarea țăranului sau să rătăcesc prin tavernele din port.
Așa că stau în Pireu așteptând vaporul și nu am altceva de făcut decât să mă uit la fețele oamenilor. Nu sunt chipurile cunoscute de pe vasele antice, nici trupurile, bănuiesc, înveșnicite de statuile lui Praxiteles. Amestecul de elemente albaneze, bulgare și turcești este izbitor și estompează complet frumusețea elenă pe care călătorii s-ar aștepta s-o întâlnească aici. (…)
După șase ore de așteptare, „Tezeu“ acostează la debarcader. Strâns înghesuit în mulțime, cu o capră care behăie la picioare și niște coșuri de fum uriașe dea supra capului, mă văd în cele din urmă pe punte. Peste fru moasa Mare Egee, navighez cu acest vas care tremură din toate încheieturile, plin de zgomot, de murdărie, de mirosuri insuportabile și de minunata viață.
Dis-de-dimineață, devreme, ies pe puntea superioară a navei noastre. Pe scândurile, pătate de smoală și ulei de măsline, trupurile bărbaților și ale femeilor sunt împrăștiate în dezordine, ca și cum vreun ospăț s-ar fi încheiat cu un masacru. Sunt singur în mijlocul respirațiilor celor cufundați în somn. Vreau să văd Creta ieșind din mare.
Deasupra orizontului încețoșat și abia vizibil, mai degrabă ghicesc ceva nedeslușit, un azuriu mai tulbure, o pată de gri care începe să prindă contur, iar acum pot vedea clar un vârf de munte suspendat parcă în tăria cerului, ca în peisajele japoneze. Este frumos, de nedescris; acea bucată de stâncă îndepărtată care plutește în aer, suspendată în ceață. Și văd cum muntele crește, coboară încet, maiestuos ca pe niște trepte, până când, în fața ochilor mei, se așază pe mare un lanț muntos care umple tot orizontul.
Aceea este insula.
Așa mi-a apărut mie Creta, coborând din cer, ca o zeitate. (…)
VII
Se apropie ora despărțirii de Creta. Niciodată n-am șters cu atâta răbdare praful istoriei, niciodată nu mi-am mai însușit cu atâta lăcomie lecția unor pietre străvechi. Deja contururile timpului, trecut și prezent, începeau să se estompeze, căci numai în aceste două dimensiuni poate trăi omul cu adevărat, cel mai deplin. Mi-am tot amânat data plecării, drămuindu-mi drahmele, care parcă se topeau, pentru a înșela soarta încă o zi, încă două zile, explicându-mi mie însumi că Creta nu se reduce doar la Heraklion și Cnossos, că mai sunt mult mai multe de văzut, pentru că a vedea înseamnă a crede, iar eu voiam să cred în realitatea Marii Mame, în ipotezele lui Evans și în vârful înzăpezit al muntelui Ida, și în lămâile care se coc în valea Messarei.
Așa că am bătut cărările Cretei în autobuze mereu ticsite, în hărmălaia melodiilor populare care se revărsau agresiv din difuzoare, ca o avalanșă de pietre, am tot umblat în acele cutii zgomotoase din Golful Miravelu până la Capul Spanda și de la nord la sud, din Marea Egee până la Marea Libiei. Am vizitat nenumărate situri arheologice, printre care Malia, cu urmele unui palat minoic, Gurnia, acel Pompei al săracilor, cum foarte bine a fost catalogată, Gortinia, unde, ca nicăieri altundeva pe insulă, s-au păstrat rămășițele mai multor culturi, alături de urmele vizibile ale romanilor, datorită unei anumite liste cu legile înscrise cu caractere anticva pe un zid, rămășițele vilei regale de la Hagia Triada și cele mai frumoase dintre ruinele Cretei, cele de la Phaistos.
Slăviți să fie arheologii italieni cărora le-a fost încredințat Phaistos. Este un câmp de ruine curate, fără reconstrucții pretențioase, o negare totală a celor de la Knossos. Mi le-a prezentat Alexandros, cel descris de Henry Miller în cea mai bună carte a sa, Colosul din Maroussi. Nu mă îndoiesc că, după o viață lungă, Alexandros va deveni sfântul patron al ghizilor, Sanctus Cicerone1. El face minuni, pentru că este capabil să smulgă viață din pietre, entuziasm din cei mai blazați.
Traducere de Vasile Moga
__________________________________________
1 Sanctus Cicerone (santo Cicerone) – sfântul Cicerone. Cicerone (latină): ghid care îndrumă călătorii, de la numele lui Cicero.