Cu noua sa carte, A doua viață a lui Corto Maltese, publicată la prestigioasa Editură Polirom în 2024, Mircea Mihăieș completează primul volum dedicat lui Hugo Pratt, Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist și visător (2014), și eroului său cosmopolit devenit canonic, cu analiza consacrată volumelor publicate începând cu 1967 (Balada mării sărate, – publicată inițial în revista Sgt. Kirk în 1962 –, Tinerețea, Curtea Secretă, zisă a Arcanelor sau cu titlul francez, Corto Maltese în Siberia, Fabulă venețiană, Casa aurită din Samarakand, Totul în penumbră sau Tango, Elveticele și Mū). Autorul a acordat atenție și unei părți a moștenirii Maltese, o serie de sequelluri autorizate de legatarul testamentar al benzilor lui Pratt, Patrizia Zanotti, tocmai pentru că au respectat canonul grafic și spiritul care l-a animat pe marele grafician și povestitor italian. Remarc cu acest volum formarea discretă și neoficială a unui club intelectual cum nu se poate mai select în jurul lui Corto Maltese, așa cum este și clubul admiratorilor lui Mateiu I. Caragiale, iar republicarea în limba română a romanelor grafice ale acestuia vădește în prefațatori o parte dintre membrii lui (Ioan Stanomir, Horia-Roman Patapievici, Ion Manolescu, Andrei Gorzo etc.). Intertextul în opera care-l are ca protagonist pe Hugo Pratt este considerabil și corespunde cum remarcă și Mircea Mihăieș unei dimensiuni ezoterice a romanelor sale în centrul căreia se află misterul, forma laicizată a numinosului, așa cum călătoria definește spiritul de cunoaștere care animă cultura europeană aflată în căutarea alterității. Însă peste toate acestea domnește aventura, a cărei semnificație profundă romanele grafice ale lui Pratt o dezvăluie și în egală măsură o ocultează printr-o alchimie estetică rafinată.
În eseul său, Aventura, filozoful italian Giorgio Agamben recupera demnitatea aventurii ca termen tehnic esențial al vocabularului poetic medieval și experiență inițiatică, deopotrivă estetică și ontologică, din poemele cavalerești ale trubadurilor, truverilor și minnesängerilor, observând o devalorizare a aventurii în modernitate. Agamben reușește să demonstreze că textul poetic face să coincidă aventura-eveniment și aventura-poveste, astfel încât aventura și adevărul se suprapun, aventura nefiind altceva decât survenirea adevărului, fiind ridicată astfel la cea mai înaltă demnitate gnoseologică. Un reper fundamental al devalorizării îl constituie capitolul pe care i-l dedică Georg Hegel în Prelegerile de estetică. Hegel face din aventură ceva exterior vieții, o suită de fapte accidentale care se amestecă până la indiscernabil și redundant și care constituie o expresie a superficialității fără posibilitatea de a accesa un sens superior al existenței. Așa cum observă Mircea Mihăieș, Hugo Pratt propune un aventurier care are înainte de toate nostalgia aventurii trăind într-un regim paseist care întoarce fila istoriei cu mai mult de jumătate de secol în urmă și revitalizează întreaga mitologie europeană cu extensia pe care o proiectează febra explorărilor în contextul unei societăți postbelice care scrutează viitorul, și nu trecutul. Acest erou à rebours cu elegantă alură finiseculară în ciuda metisajului care unește nordul hiperborean cu sudul ardent al Mediteranei, Occidentul și Orientul, opune un spirit aristocratic l’ancien régime unuia plebeu al „revoltei maselor“, sintagma sub care Ortega y Gasset sesiza dinamica societății moderne pe fondul dispariției unei lumi și a spiritului aristocratic. Cu alte cuvinte, Hugo Pratt revalorizează aventura și pe aventurier desolidarizându-l de un alt erou al modernității, arivistul, clivaj subliniat și de Vladimir Jankélévitch în eseul pe care i-l consacră în cartea sa Aventura, plictiseala, seriosul, unde distinge între aventuros (aventureux), care profesează ca și Corto Maltese, aventura de dragul aventurii și aventurierul (aventurier) ca chevalier d’industrie, arivist, al cărui unic scop este banul. Mircea Mihăieș observă că denumirea gentilhomme de fortune, utilizată în varianta franceză pentru Corto Maltese, nu revendică pentru acesta condiția unei nobleți degradate, condiția de pirat, așa cum Corto Maltese nu intră în posesia niciunei comori și sfârșește sărac. Miza se află în altă parte, în departele (tot mai departele) care-l mobilizează pe aventurierul autentic și care configurează în ce-l privește „un véritable style de vie“ cum observă și Jankélévitch. Reflectând la metamorfozele personajului și Mircea Mihăieș constata defazajul pe care-l stabilește cu acest personaj Hugo Pratt, personaj pe care-l opune modernității într-o formulă care nu o exclude, ci o metabolizează dialectic, un „antimodern“ în termenii lui Antoine Compagnon. „Într-o epocă a carnagiilor și a degradării vechilor valori, Corto Maltese își păstrează intactă aura de romantic. (…) Farmecul personajului provine din evidentul lui anacronism.“
Mircea Mihăieș nu urmărește numai cronologia apariției fiecărui roman grafic cu o detaliere plină de acribie a contextului în care ia naștere acesta, ci și oglindirea în operă a parcursului formativ și deopotrivă inițiatic al artistului însuși, cu propriile sale dileme și călătorii, din Abisinia în Argentina, din Antile în Statele Unite. Ultimele două romane grafice, Elveticele și Mū, transformă călătoria/explorarea într-una exclusiv interioară, așa cum se întâmpla în poemul medieval (lai) cu cavalerii aflați în căutarea lui Dame Aventure. Ceea ce este remarcabil însă la Hugo Pratt ține de faptul că această înnobilare a aventurii se realizează fără a trăda modelul clasic al aventurii, – unul dintre motivele pentru care Hegel o retrograda! – ca șir de întâmplări aparent neverosimile care se înlănțuiesc într-o rețea densă care trasează harta lumii.
La această înnobilare contribuie din plin intertextul, conexiunile cu literatura, de la romantici la moderni, poeți și prozatori deopotrivă, deși primii sunt invocați prin versurile poemelor lor, care-i probează cumva secreta resursă livrescă, puterea de a convoca „imaginarul tuturor imaginariilor“, cum îl numește într-o formulă de concentrare alefică un alt membru al clubului Corto Maltese, Horia-Roman Patapievici, în prefața pe care o face ediției românești a volumului Departe, tot mai departe. Anglist cu o autentică erudiție de comparatist, Mircea Mihăieș știe să evalueze aceste straturi livrești din palimpsestul operei, în orizontul reflecțiilor și visării unui erou care, deși face corp comun cu tipologia aventurierului din literatura de profil cu imensul ei bagaj consumerist, în același timp se distinge, ca mai toate personajele lui Pratt, printr-o puternică individualizare. Ori tocmai acest fapt definește sensul înalt al literaturii. Prieten al lui Jack London, cititor al lui Joseph Conrad, Herman Melville, Robert Louis Stevenson, Daniel Defoe etc., Corto Maltese realizează în aventură un continuum cu marea literatură a lumii, iar o parte din personajele sale, până și cele mai rebarbative, precum Rasputin, citesc, când nu recită versuri întregi pe dinafară, părți ale unor poeme de Samuel Coleridge sau Arthur Rimbaud. Această „a doua viață“ a lui Corto Maltese, cum o numește inspirat Mihăieș, apare pe fondul dobândirii unei conștiințe auctoriale superioare la Hugo Pratt care înțelege că a creat prin eroul său un univers pe care trebuie să-l administreze, căruia trebuie să-i ofere sau să-i păstreze coerența, plombând goluri cu informație, dar lăsând loc pentru sugestie și visare, dezvoltând și organizând biografia marinarului cu cercel în ureche, dar și pe cea a personajelor emblematice din anturajul acestuia (Rasputin, Steiner, Boca Dorada, Levi Columbia etc.), pe care le convoacă repetat pentru a le fixa în memoria cititorului.
Modelarea spațiului de către pulsiunile onirice ale eroului constituie un alt aspect luat în considerare, această fină dialectică dintre real și imaginar care constituie cheia de boltă a esteticii autorului italian. Concretețea unor locuri identificabile pe hartă, dar care intră în logica imaginației aventuroase a lui Pratt conduc la edificarea unei geografii intime, metabolizate imaginar, care păstrează din orice loc o dimensiune a inefabilului. Acestei geografii i-a fost consacrat un volum ocazionat de expoziția omonimă, Les lieux de l’aventure, publicat de Editura Casterman, care i-a editat ultimele romane grafice, iar autorul român o parcurge la rândul lui prin conexiune cu mitologia pe care o evocă.
Mircea Mihăieș știe să analizeze raportul dintre text și imagine, felul în care aceasta din urmă conlucrează la edificarea a ceea ce textul prefațează, cu alte cuvinte a felului în care Pratt asemenea unui poet/pictor simbolist încredințează imaginii puterea de sugestie menită să confere aura textului. În fond, imaginea, preponderent alb-negru, este cea care amplifică dimensiu nea onirică a aventurii, îi conferă orizontul de elongație indefinită, mizează pe forța de sugestie a spațiului alb, al desenului descărcat de detalii și de text, aproape o eboșă. Acestă dublă estetică a desenului și a textului constituie o altă miză a lecturii realizate cu rafinament și subtilitate de Mircea Mihăieș.
Poate părea un gest excesiv să dedici două volume romanelor grafice ale lui Hugo Pratt avându-l ca erou pe Corto Maltese, dar doar dacă nu cu noști amploarea pe care a luat-o fenomenul Corto Maltese la nivel mondial și felul în care opera autorului italian a modificat – și continuă să o facă –o percepție nu doar asupra genului, dar și a aventurii ca operator ontologic, ca sursă a unei cunoașteri profunde a lumii exterioare și deopotrivă interioare.