Ochiul magic 1-2/2025

Cărți noi la pragul dintre ani

Am primit la redacție, de la Editura Polirom, câteva apariții editoriale recente, care se anunță de real interes: Mircea Mihăieș, A doua viață a lui Corto Maltese (eseu); Gabriela Adameșteanu, Anii romantici (amintiri, gânduri, ediția a II-a); Hanna Bota, Să spui sau să nu spui (roman); Angela Martin, Cartea lui Cezar (roman); Ștefan Vianu, Sens interzis. Adevăr, devenire, locuire (studii și articole); Dan Sociu, Filme românești (povestiri); Haruki Murakami, Orașul și zidurile sale incerte (roman, traducere din japoneză de Andreea Sion); Albert Camus, Conferințe și discursuri, 1937-1958 (traducere din limba franceză de Marina Vazaca); Eric R. Kandel, Eseuri despre artă și știință (traducere din limba engleză de Adina Avramescu). Alte titluri remarcabile: Răzvan Voncu, O istorie literară a vinului în România (ediția a doua, revăzută și revizuită, Editura Spandugino); Ioana Ieronim, Antidot (versuri, Editura Tracus Arte); Cassian Maria Spiridon, Virgil Nemoianu. Îmblânzirea postmodernității (eseu, Editura Cartea Românească Educațional)). Lectură plăcută! (Cronicar)

 Dorințe naive

De la bun început, îmi cer iertare pentru naivitatea acestei note. Să zicem că Moș Crăciun ar accepta ca și adulții, nu doar copiii, să-i adreseze cereri cu darurile pe care și le-ar dori și, totodată, legendarul personaj, în infinita lui bunătate, chiar ar fi gata să le îndeplinească vrerile.

Prinzându-mă și eu în acest joc, adică dând iar în mintea copiilor, ce l-aș ruga? L-aș ruga să ne dea tuturor sănătate, și prietenilor, și neprietenilor. (E prea banală cererea mea?…) Și, imediat, aș plusa, implorându-l să pogoare peste noi pacea. O, dar să nu cad în capcana amăgirii de sine: știu prea bine că aceste daruri, sănătatea și pacea, înseamnă mult, mult prea mult, și ambele depășesc putința sa, oricâtă bunăvoință ar avea. Amândouă țin de voința altcuiva, aflat mai presus decât făpturile omenești și decât orice creatură de pe pământ sau din ceruri, cineva nevăzut ale cărui puteri sunt supreme.

Din categoria aceasta a dorințelor greu de nu cumva imposibil de îndeplinit fac parte și alte năzuințe. De pildă, să ni se șteargă din minte toate amintirile neplăcute din anul care s-a scurs și din alții dinainte. Și să ni se curețe mintea, așa cum se limpezește uneori cerul de nori, după ploaie, să ni se curețe de toată negativitatea care ne întunecă gândirea și simțirea, să ni se curețe de patima, de furia și de ura care, atunci când ne stăpânesc, ne sluțesc pe dinăuntru și ne pricinuiesc atâta suferință.

Dar, sigur, să speri că vei primi daruri atât de mari este semn de nesăbuință. Se cade să am vise mai modeste. Unele legate de domeniul nostru, cel literar. Astfel, aș fi fericit dacă darul primit de la Moș Crăciun ar fi o anumită schimbare de mentalitate în Noul An: să învățăm să recunoaștem meritele literare ale celorlalți, indiferent unde le descoperim, indiferent cui aparțin ele.

E un exercițiu foarte greu acesta, să admitem că o scriere este o izbândă când este și să afirmăm asta răspicat, cu onestitate? Nu cred. Dar sunt convins că această schimbare de mentalitate ar fundamenta o altă configurație a literaturii noastre vii, incomparabil mai bună și mai sănătoasă. Cu asumarea acestui mod de a privi lucrurile poate începe vindecarea literaturii noastre, a vieții literare autohtone și, deopotrivă, așezarea lor pe temeiuri trainice.

A, de remarcat că acest dar, să recunoaștem meritele literare ale celorlalți, nici nu trebuie să ni-l aducă Moș Crăciun cu sania sa trasă de reni. E un dar pe care ni-l putem face noi înșine. (G.C.)

 Corespondență redacțională (O poveste cu va urma)

Cititorii Ochiului magic poate își amintesc: cu ceva timp în urmă, am răspuns unei doamne care ne trimitea volumul în PDF al unui poet și ne soma să ne pronunțăm asupra lui. Am suspectat că totul poate fi o farsă-glumă, o înscenare nu neapărat bine intenționată a cuiva din sumedenia de persoane care hoinăresc prin spațiul virtual labirintic. Totuși, de bună-credință, am luat drept reale cele două persoane, corespondenta care ni se adresa și poetul cu versurile sale, și am citit cu toată solicitudinea volumul primit și chiar mi-am exprimat aprecierea deosebită într-un mic text critic publicat în această pagină.

Iată că, după un timp, povestea se dovedește a fi fost una cu va urma: poetul, pe nume Theofil Gușat, a descoperit referirea la poezia sa din Rl și revine cu unele precizări. Nu excludem nici de această dată posibilitatea ca identitățile să fie ficționale (chiar prin traiectoria existențială mărturisită, veți observa că există similitudini care sar în ochi cu situația unui alt poet, acesta în mod sigur persoană reală!). Cert este că și de data asta eu îi acord încrederea mea celui care ne scrie și îi reproduc epistola. Povestea sa găsesc că are dramatism și e pilduitoare:

Bună ziua,

Am găsit recenzia la Notă de subsol la întuneric, semnată Gabriel Chifu.

Este un defect profesional să îmi caut numele pe internet, fac reclame și sunt mereu curios de scorul meu ca advertiser. Abia acum am găsit articolul fiindcă acum a fost indexat de motorul de căutare Search GPT.

Consider recenzia că este un gest frumos și, din câte am citit, reparatoriu, dar nu îmi mai aduce bucuria pe care ar fi adus-o în trecut, deoarece prioritățile mele sunt acum Hristos și familia (am doi copii frumoși: o fetiță de doi ani și jumătate și un băiețel de un an), iar toate celelalte lucruri le consider o pierdere.

Îmi doresc ca doamna Olivia Marga să fie un troll de pe internet sau o inteligență artificială. Dar nu este. Ne-am întâlnit în oraș, însă mi-a dat pretexte false pentru întâlnire. Nu știu dacă a fost jurnalistă, dar este cam… băgăcioasă. Mă rog ca Dumnezeu s-o binecuvânteze. Cine știe ce-o fi în sufletul ei să străbată țara pentru a se întâlni cu tot felul de scriitori!

Chiar dacă nu aș fi părăsit ateismul pentru Hristos, nu aș mai fi avut ce să scriu. I-am spus asta și doamnei Olivia Marga. Romanul Țara mea nu are nume de femeie, primit pozitiv de criticul Alex Ștefănescu (fie-i țărâna ușoară!), îl consider întunericul. Iar volumul pe care l-ați recenzat îl consider Nota de subsol la acel întuneric. M-am lăsat de scris din mai multe motive, dar, oricum, nu mai aveam nimic relevant de adăugat. Abia o „notă de subsol“ am mai scris, Hristos mi-a vindecat sufletul cam pe când lucram la volumul de poezii. Iar eu scriam ca să mă vindec, de aceea, pentru mine, literatura și-a pierdut rostul (terapeutic).

Dacă doamna Olivia Marga v-a somat cu ceva, i-ați dovedit, într-adevăr, că sunteți corecți și deschiși la discuții. Eu nu țin ranchiună și nu-i port pică pentru că m-a mințit ca să se întâlnească cu mine, așa cum nici celor din trecutul meu literar nu le țin ranchiună, oricine ar fi ei. Cui i se iartă mult, iubește mult, iar eu trebuie să îmi amintesc mereu că Hristos mi-a iertat multe, ca să iubesc mai mult. Iar dacă v-am greșit eu cu ceva, oricui de la revista România literară, vă rog să mă iertați. Și îmi cer iertare că acest mesaj este prea lung.

Deși nu mai am bucuria pe care aș fi avut-o în urmă cu cinci ani, eu vă mulțumesc pentru recenzie și vă doresc sărbători fericite!

Theofil Gușat

Ce-ar fi potrivit de spus? Oricine are dreptul să-și aleagă drumul și e răspunzător pentru deciziile sale. Dar în cazul lui Theofil Gușat, înzestrarea pentru poezie pare evidentă. Și de aceea, pentru noi, privitorii dinafară, este regretabil faptul că a abandonat creația poetică. Apropierea de cele cerești nu exclude scrisul literar, dimpotrivă, sunt atâtea exemple că îl potențează. Chiar în vremea aceasta, în literatura română, unii dintre cei mai de seamă poeți pe care-i avem sunt creatori cu o puternică și asumată dimensiune religioasă. (G.C.)

Reviste literare – Tomisul Cultural

O revistă făcută din pasiunea pentru literatura română de valoare este Tomisul cultural (director fondator – Iulian Talianu), care apare la Constanța. O probă concludentă a acestui program editorial o constituie numărul 54, primit la redacție la sfârșitul anului care tocmai s-a încheiat. Din sumarul bogat, sunt multe texte de selectat: amintirile Gabrielei Adameșteanu, sub titlul Meserii nere – comandate femeilor; opiniile lui Andrei Marga care răspunde la întrebarea Ce ar face Spiru Haret?; pagina de istorie literară semnată Traian D. Lazăr intitulată Clanul Iorga (Descendenții lui Nicolae Iorga în creația culturală), ca și paginile de istorie culturală în care Adrian Rădulescu scrie despre două mari orașe ale Antichității românești, Tomis și Callatis, iar profesorul Nicolae Țiripan rememorează vizita din anul 1938 a Rezidentului Regal N. Ottescu la Călărași; Paul Georgescu ne este readus în atenție printr-o evocare datorată lui George Stoian; Lecturile critice de Mircea Bârsilă sunt consacrate liricii lui Ion Zubașcu, iar Eugen Uricaru semnează memorii intitulate Partea mea de vină. Timpul mărturisirii. De asemenea, putem citi și fragmente de proză de Nicolae Stan și Adrian Nicola. Iar iubitorii de poezie sunt privilegiați, căci li se oferă o antologie din creația unor dintre cei mai valoroși poeți de azi, Ileana Mălăncioiu, Mircea Bârsilă, Viorel Mureșanu, Markó Béla (în traducerea lui Kocsis Francisko); acesta este prezent și el în revistă cu un grupaj propriu, ca și Daniel Corbu, Dumitru Augustin Doman, Alex Gabriel Stan și Doina Ioanid. (Cronicar)

 Din sumar – Apostrof (nr. 11/ 2024)

Foarte bun acest număr 11 al revistei clujene „Apostrof“. Publicația se deschide cu anunțarea premiilor revistei, Premiul I. Negoițescu – Marta Petreu și Premiul Radu Stanca – Horațiu Mălăele. Ion Pop semnează un text intitulat Frumoasă ca umbra unei idei In memoriam Gabriela Melinescu; Mihnea Măruță, la rubrica sa Viața în rețea, se întreabă „unde ne mai putem ascunde“. Ion Bogdan Lefter scrie despre „Joyce și-un pic Cohen“, iar Vladimir Tismăneanu pune sub lupa memoriei „undele de șoc ale revoluției maghiare“. Dosarul Apostrof, realizat de Ioan Pintea, Laura Goia, Oana Goia și László Fogarasi, conține un consistent corpus epistolar Geoge Coșbuc. Proză semnează Angela Martin și Hanna Bota, iar Grete Tartler și Kosztolányi Dezsó sunt prezenți cu grupaje de versuri. Putem citi articole critice de Mircea Moț, Cristian Vasile, Iulian Boldea, Alexandra Felseghi, Andrei Măjeri, Dan Gulea, Radu Constantinescu, Constantin Cubleșan și Ștefan Melancu. Substanțială ancheta revistei, la care răspund: Ștefan Borbély, Gabriela Gheorghișor, Gheorghe Glodeanu, Mihai Măniuțiu, Simona Popescu, Adrian Dinu Rachieru, Gheorghe Săsărman, Robert Șerban și Răzvan Voncu. „Apostrof“, o revistă de citit! (Cronicar)