(20 august 1928 – 22 decembrie 2024)
Născut în 1928, Alexandru Niculescu a fost unul dintre cei mai apreciați lingviști români ai ultimelor decenii. Domnia sa a fost profesor emerit al Universității din București (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine); de asemenea, student al profesorului Al. Rosetti și, parțial, al profesorului Iorgu Iordan. Alexandru Niculescu a predat lingvistică romanică și lingvistică românească la Universitatea din București începând din anii 1950 până în anul când a fost obligat să ceară azil politic în Franța (1984–1985). A fost profesor-invitat la Universitatea din Viena (1963–1965) și a continuat să predea limba și cultura românească la Universitatea din Padova. După o perioadă petrecută în țară (1970–1980), a fost invitat ca profesor asociat la Universitatea Paris IV – Sorbona (1980). În 1986 a ocupat prin concurs prima catedră de limba română a Universității din Udine (1986–2003). A fost, de asemenea, profesor emerit al Universității din Udine. Ministerul Universităților din Franța i-a acordat titlul de Ofițer al Palmelor Academice. Între operele sale, amintim: Individualitatea limbii române între limbile romanice; vol. I. Contribuții gramaticale, București (1965); vol. II. Contribuții socioculturale, București (1978); vol. III. Noi contribuții, Cluj Napoca (1999); vol. IV. Elemente de istorie culturală, Cluj Napoca (2003); împreună cu Florica Dimitrescu, Testi romeni antichi (secoli XVI-XVIII), Padova (1970); Între filologie și poetică, București (1980). Outline History of the Romanian Language, București (1981) și Padova (1990). L’altra latinità. Storia linguistica del romeno tra Oriente e Occidente, Verona (2007); Creștinismul românesc; studii istorico-filologice (2017). Odată cu moartea lui Alexandru Niculescu, comunitatea literară și cea academică suferă o pierdere uriașă. Dumnezeu să-l odihnească!