Potrivit declarațiilor lui Geoffrey Hinton, făcute recent la Radio BBC și preluate de „The Guardian“, riscul ca dezvoltarea tehnologiei AI să reprezinte o amenințare pentru însăși existența umanității a crescut considerabil. După părerea acestuia, probabilitatea ca o astfel de catastrofă, dispariția speciei umane din cauza dezvoltării necontrolate, excesive a AI, să se petreacă în următorii 30 de ani se situează între 10% și 20% . Dar cine este Geoffrey Hinton? Supranumit nașul (godfather) AI, Geoffrey Hinton este una dintre personalitățile științifice cele mai îndreptățite să se pronunțe asupra subiectului atât de preocupant reprezentat de inteligența artificială. Fizicianul britanic-canadian este profesor emerit la Universitatea din Toronto, specialist în inteligență artificială și în psihologie cognitivă și s-a remarcat tocmai prin studiile sale privitoare la rețelele neuronale artificiale, cele care stau la baza inteligenței artificiale. Rețelele neuronale artificiale reproduc/ imită activitatea creierului uman, fiind, după cum ne școlarizează enciclopedia liberă online, „ansambluri de elemente de procesare simple puternic interconectate și operând în paralel, care urmăresc să interacționeze cu mediul înconjurător într-un mod asemănător creierelor biologice și care prezintă capacitatea de a învăța“. De altfel, chiar în acest an, „pentru descoperirile și invențiile fundamentale care permit învățarea automată cu ajutorul rețelelor neuronale artificiale“, Geoffrey Hinton a fost recompensat, alături de omul de știință american John Hopfield, cu Premiul Nobel pentru Fizică. Să mai adăugăm că între 2013 și 2023, în paralel cu activitatea universitară, Geoffrey Hinton a făcut parte din echipa Google Brain a companiei Google, de unde a demisionat tocmai pentru a putea să-și exprime liber opiniile despre AI, îngrijorat fiind de dezvoltarea imprevizibil de rapidă a tehnologiei AI, ce poate duce la un deznodământ fatal al speciei umane. Bio-fizicianul din Toronto apreciază că în curând AI va întrece cu mult mintea umană, diferența dintre AI și creierul omenesc va fi, e de părere reputatul savant, aceeași precum cea existentă între mintea unui adult și mintea unui copil de 3 ani. Din aceste motive, e necesar ca procesul de dezvoltare a inteligenței artificiale să fie atent controlat și, totodată, măsurile de siguranță să constituie o prioritare în cercetările oamenilor de știință ai domeniului, iar interesul marilor firme, care urmăresc profitul strict, nu trebuie lăsat să guverneze el singur, nestingherit, programele AI. Avertismentul venit din partea unei personalități științifice de talia lui Geoffrey Hinton este neapărat de luat în seamă. Îngrijorările lui se cade să devină și îngrijorările noastre. Noi toți am intrat abrupt într-o lume a tehnologiei uluitoare, care depășește și puterea de înțelegere a celor mai mulți dintre noi, și capacitatea de previziune privind evoluțiile și efectele. De curând, am trăit și aici, în spațiul românesc, unele secvențe dezolante, legate de intruziunea mediului virtual în viețile noastre; e vorba despre ceea ce s-a petrecut la alegerile prezidențiale, subiect tratat în articolul precedent. Dar asemenea episoade nu sunt cele mai grave: ne putem aștepta la un rău mult mai mare. Distopia, dintr-un teritoriu preponderent ficțional, tinde să se transforme într-o parte componentă a realității noastre de fiecare zi. Viitorul capătă contururi neclare și amenințătoare, ca un ținut în ceață, unde nu e de mirare să auzim iarăși, rostită cu justificată teamă, exclamația hic sunt leones sau hic sunt dracones. În acest număr al revistei, publicăm un text întru totul remarcabil, combinație fină de eseu și proză SF, semnat de Mihnea Măruță, unul dintre cei mai buni cunoscători de la noi ai zonei de inteligență artificială. Și considerațiile sale sunt de natură să ne pună pe gânduri, când reflectăm la direcția în care pășește civilizația noastră, ca și la posibilitățile de a sonda viitorul, care ne stau la îndemână. Pe Netflix rulează un film tulburător: Lasă lumea în urmă (Leave the World Behind) al regizorului Sam Esmail, cu Julia Roberts, Ethan Hawke, Mahershala Ali, Kevin Bacon, Myha’la Herrold și Orli Gottesman. O familie normală merge într-un loc mirific, o vilă extrem de elegantă într-un cadru natural încântător, pentru o vacanță de vis. Treptat, șocant, ceea ce părea paradiziac se preface într-un coșmar. Un vas imens, înfricoșător eșuează pe plaja plină de vilegiaturiști fără griji; păsările flamingo și căprioarele se apropie enigmatic de locuințe, stârnind teama; dintr-o dronă uriașă se aruncă o ploaie de bilețele care conțin mesaje terifiante scrise în limba arabă: Moarte Americii; curentul electric, telefoanele și internetul nu mai funcționează; un avion în picaj se prăbușește în apele oceanului; o sumedenie de automobile fără șoferi gonesc bezmetic pe autostradă și se ciocnesc sinucigaș; sunete sinistre, de o intensitate insuportabilă, se aud deodată, inexplicabil. Pe scurt, e în desfășurare un război total, devastator, care se poartă într-un fel nemaiîntâlnit vreodată, s-a pornit o apocalipsă ivită din senin căreia nu i te poți opune. La un moment dat, unul dintre personaje chiar descrie exact desfășurarea dezastrului. El vorbește despre un program militar secret, o manevră în trei etape prin care poți răsturna un guvern din interior: prima etapă e izolarea, lași țara fără comunicații și fără transporturi; a doua etapă e haosul sincronizat, atacuri disimulate, dezinformare, îi faci pe oameni să se bată între ei, vulnerabili în fața extremiștilor din rândurile lor; dacă primele două etape reușesc, a treia vine de la sine: e lovitura de stat, războiul civil, colapsul. Acesta e cel mai ieftin mod de a destabiliza un stat. De observat un detaliu: între producătorii peliculei îi întâlnim, cu surprindere, pe Barack și Michelle Obama. Fără a avea niciun fel de predispoziție pentru teoriile conspiraționiste, totuși prezența fostului președinte al Americii pe genericul acestui film – el, cel mai bine informat om de pe planetă în timpul celor două mandate ale sale, nu? – ne dă unele indicii prețioase, deloc de neglijat, despre gravitatea și veridicitatea acestei povești, care nu e neapărat doar una cinematografică. Poate fi chiar o narațiune care ne privește direct. În vremurile acestea pe care le trăim, dragonii nu mai sunt biologici, făpturi fabuloase hibride cu cap de câine, cu multe limbi pe care scot foc, cu aripi de vultur, cu gheare de leu și cu coadă lungă, de șarpe. Astăzi ei sunt niște monștri abstracți, cu o întocmire digitală, și, după cum se vede, unii incomprehensibili și mult mai periculoși decât cei în varianta clasică. E cazul ca imaginația noastră să iasă din refugiul confortabil în care stătea ațipită și să se deschidă spre alte orizonturi, spre ținuturi pline de provocări nebănuite.