Fără îndoială, Horia Gârbea este unul dintre cei mai prolifici scriitori de azi. O dovedesc atât numeroasele articole publicate în presă, cât mai ales volumele pe care le tipărește în fiecare an. Recenta sa carte se intitulează Condiția de nemuritor. Cursive-publicistică și reunește o amplă selecție din scrierile tipărite în paginile revistei „Neuma“. Sub acest aspect, important se dovedește textul programatic așezat în fruntea volumului. Intitulat Trandafirul și cursivul, eseul reprezintă o pledoarie pentru o formă a jurnalisticii ignorată adesea chiar și de lucrările de specialitate. Potrivit definițiilor din dicționarele explicative, cursivul reprezintă „un material publicistic de proporții reduse, scris fluent și cules cu astfel de caractere“. Horia Gârbea ține să își manifeste interesul pentru gazetărie, îndeosebi pentru „specia jurnalistică a cursivului“. Aceasta, spre deosebire de știre, reportaj sau editorial. Familiarizat cu presa încă de pe vremea copilăriei, gazetarul a simțit mereu un viu interes pentru cursiv. Până și în presa comunistă riguros supravegheată de cenzură, acesta avea „un strop de fantezie, de omenesc și chiar de libertate“.
Având asemenea premise, în 2017, când a apărut revista „Neuma“, la solicitarea Andreii H. Hedeș, Horia Gârbea a ales să redacteze cursivul, lăsând editorialul pe seama directoarei publicației. Anii au trecut, iar materialele au început să se adune. Drept consecință, în 2022, Andreea H. Hedeș și-a tipărit editorialele în volumul Cei care dansează. La scurt timp, a venit rândul lui Horia Gârbea să își strângă cursivele într-o carte tipărită sub aceeași pecete a trandafirului, emblema Editurii Neuma. Eseistul nu insistă pe simbolistica florii, dar ne previne că nu există trandafiri fără spini. De aici tonul ironic-mușcător al unora dintre articole. Înzestrat cu o ironie subtilă, Horia Gârbea se simte excelent în sfera publicisticii. Rubrica asumată în paginile revistei „Neuma“ i-a permis să abordeze de-a lungul anilor problemele cele mai diverse. Totul într-un ritm viu, specific gazetarului incisiv. Viața literară de azi i-a oferit numeroase subiecte de meditație. Noul volum reunește 37 de eseuri ce păstrează ordinea cronologică a publicării textelor. Ele sunt urmate de o scurtă – dar solidă – prezentare a autorului, care a reușit să obțină de-a lungul anilor un important număr de premii prestigioase. Cum Horia Gârbea și-a asumat rolul cârcotașului, al celui care „ascute spinii frumoasei roze“, este indicat ca lectura cursivelor să se realizeze în paralel cu editorialele Andreei H. Hedeș. Aceasta fiindcă cei doi s-au consultat la fiecare număr, alegând de fiecare dată un subiect general, pe care, pornind de la definiția nescrisă a cursivului, Horia Gârbea l-a tratat în „răspăr“.
Subiectele asumate de destoinicul urmaș al lui nenea Iancu se dovedesc extrem de diverse, fiind abordate într-o manieră caustică. Unele meditații reiau titlurile unor capodopere ale literaturii universale. Metoda se dovedește ingenioasă, atrăgând atenția asupra textelor. Acesta este și cazul primului eseu, Mândrie și prejudecată, titlu sugerat de celebrul roman semnat de Jane Austen. Horia Gârbea ne prezintă niște cazuri autohtone în care accentul cade atât pe „mândrie“, cât și pe „prejudecată“. Pe un ton savuros, gazetarul ne descrie o întâmplare tragi-comică, iar morala ce se desprinde de aici este aceea că, „dacă vrei să te faci înțeles, trebuie să-ți evaluezi interlocutorul și să-i dai cât poate rumega“. Abordând problema prejudecăților existente în sfera criticii literare, exegetul ne avertizează că, „în literatură, ca și în șah sau bridge, ori chiar în alte sporturi mai dinamice, contează foarte mult să anticipezi mișcările adversarului“. Acest lucru înseamnă că autorul care dorește să aibă succes „trebuie să se plieze prejudecății criticii“. Observația vizează, cu predilecție, limitele „criticii mari, importante, universitare, creatoare de canon“. Există genuri și specii întregi pe care exegeții serioși le ignoră din principiu. Ei ar scrie – afirmă Horia Gârbea – mai degrabă despre un volum de versuri indigest și mediocru, dar care urmează „trendul“ curentelor lirice contemporane, decât despre un roman excepțional în genul fantasy sau thriller. O atitudine similară vizează literatura pentru copii, benzile desenate și chiar teatrul. Că există o rezistență a criticii academice la nou constituie o realitate. Dar lucrurile sunt mai nuanțate, deoarece foarte multe lucruri notabile se datorează tocmai acestei hulite critici universitare. Dacă ne referim strict la literatura română, criticii vorbesc mai puțin despre thriller, fantasy, benzile desenate sau chiar despre teatru și pentru că aceste forme literare au impus mult mai puține opere de valoare decât lirica autohtonă sau celelalte forme ale romanului. Dincolo de observațiile care se pot face pe marginea ideilor exegetului, rămâne valabilă ideea necesității deschiderii la nou a criticii literare.
Cursivele reunite de Horia Gârbea în volumul Condiția de nemuritor sunt scrierile unui gazetar incisiv, adesea sclipitor, un polemist profund implicat în viața literară contemporană.