Două surori

„Franța, sora noastră mai mare“: acest slogan dubios și ușor rizibil îl aud românii de vreo două secole, de când Franța a devenit pentru noi modelul absolut. Dacă însă cineva ar râde astăzi de o asemenea afirmație, nu ar avea dreptate: cel puțin în ultimele luni de zile sloganul s-a actualizat. Nu știu dacă noi ne imităm prea tare sora mai mare sau dacă sora noastră a luat-o razna. Exemple? Numeroase.

În Franța prosperă actualmente, unele mișcări politice care păreau, până de curând, mai degrabă apariții folclorice: La France Insoumise (LFI), extrema stângă ce grupează în jurul ei mai multe partide de același calibru și care încearcă să reînvie, pur și simplu, comunismul. I se adaugă Rassemblement National (RN), mișcare de extremă dreapta, care ar vrea ca Franța să se izoleze, să iasă din Uniunea Europeană și din NATO, să abandoneze moneda comună euro, să interzică intrarea imigranților pe teritoriul național etc. Cele două mișcări, în ciuda aparentei opoziții dintre ele, vor de fapt același lucru: să distrugă Franța, începând demolarea edificiului național de la stânga sau de la dreapta.

Cele două au obținut împreună la ultimele alegeri cca. 40% din voturi; asta înseamnă că aproape jumătate din corpul electoral francez s-ar afla la ora actuală îmbolnăvit, din punct de vedere politic, de o nebunie pernicioasă.

Cât privește țara noastră, ea s-a apucat tocmai acum, în cel mai nepotrivit moment, să-și imite sora. Avem și noi un partid care, în numele românismului pur, propovăduiește ieșirea României din UE și din NATO, izolarea țării, naționalizarea marilor întreprinderi, gonirea străinilor de pe teritoriul național – totul însoțit de o afecțiune marcată pentru Putin și pentru Rusia de astăzi. Un candidat la alegerile prezidențiale, vehiculând ideile de mai sus, s-a plasat în primul tur pe locul întâi, cu 23% din voturi. Dacă adăugăm cele 15% obținute de partidul naționalist, atingem fatidicul procent de aproape 40% – exact ca în Franța.

Asemănările continuă. După anul electoral 2024, Franța nu are încă un guvern stabil, dispunând de o majoritate clară; unicul guvern instalat după mari eforturi a fost rapid răsturnat. În urma alegerilor din România, guvernul care și-a propus să lupte contra extremismului a trecut în Parlament cu o majoritate ridicolă de numai 6 voturi. Drept urmare, nici Franța, nici România nu au la ora actuală bugetul fixat pentru anul 2025, așa încât ambele țări plutesc în incertitudine financiară.

Că extremismul românesc nutrește același vis al distrugerii României – faptul devine evident pentru oricine îi analizează programul. A propune ieșirea din UE și din NATO; a propune abandonarea liberalismului democratic în favoarea dictaturii; a întoarce spatele Occidentului pentru o alianță cu Putin; a te face că uiți ce a reprezentat Rusia pentru noi timp de secole – adică opresiune politică și mizerie – toate acestea definesc sinuciderea politică. Și totuși, aproape jumătate din alegătorii români, aparent atinși de inconștiență, par a fi uitat lecțiile istoriei recente.

Valorile simbolice adoptate de extremism, în Franța ca și în România, spun și ele ceva despre ideologia în cauză. Partidul La France Insoumise are drept drapel steagul roșu al defunctei Uniuni Sovietice; iar în biroul Secretarului General al acestui partid tronează portretul lui Lenin, inventatorul Gulagului și descoperitorul asasinatului în masă drept instrument politic. La noi, adepții românismului utilizează sloganuri legionare, îl reabilitează pe Corneliu Zelea Codreanu și Garda de Fier.

Cum se va termina această neliniștitoare derivă? Se poate termina rău sau bine. Să observăm că Franța, stat de durată milenară și leagăn al democrației europene, posedă suficiente resurse pentru a izola și elimina otrăvurile. Dar România? Dar o țară cu o democrație fragilă și, în plus, având aproape de frontiera națională Rusia putinistă?

Salvarea ei depinde doar de poporul român și de nimeni altcineva, de modul în care el va reuși să oprească demența politică. Nu se poate să nu-ți vină în minte o frază din Ilf și Petrov, celebri autori ruși și, involuntar, specialiști în probleme rusești: „Singura salvare a înecaților trebuie să fie înecații înșiși.“