În 31 decembrie 2024 a apărut ultimul număr pe hârtie din „Ziarul de Iași“. Am rubrică săptămânală la ziar, cu scurte întreruperi determinate de probleme medicale, din februarie 1999: așadar, de 25 de ani! Ziarul continuă să apară în format digital, eu îmi continui colaborarea dar… ceva s-a rupt. Să fiu oare și aici „conservator“, cum am fost de multe ori etichetat ? Voi reveni puțin mai încolo asupra acestui subiect, aș vrea deocamdată să spun câteva vorbe despre povestea ziarului.
Care a fost înființat în 1991 și s-a numit mai întâi „Monitorul de Iași“. Un grup de tineri gazetari, proveniți bună parte dintre ei de la revistele studențești ieșene de dinainte de 1989 („Opinia studențească“ și „Dialog“) au reușit, destul de repede, să impună o publicație de calitate și care s-a ameliorat în fiecare an. Printre punctele forte ale ziarului a fost (și este) pagina de Opinii, unde au semnat și semnează nume prestigioase, scriitori și universitari, în primul rând. La un moment dat, tot prin anii ’90, ziarul a construit o rețea regională, cea mai puternică rețea regională care a existat vreodată la noi; ea s-a destrămat, din motive pe care nu am căderea să le judec. În 2002 o fractură intervenită la nivelul conducerii a dus la schimbarea titlului în „Ziarul de Iași“. În noua formulă, publicația a rămas una de calitate, câștigând în prestigiu prin înființarea Premiului Național pentru Proză al cărui palmares este, în cele peste două decenii de când există, impresionant.
Rubrici permanente am avut și înainte de 1989 (de fapt, înainte de 1988, pentru că în 1989 n-am avut nici rubrică, nici drept de semnătură). Începutul l-am făcut, prin 1970, la săptămânalul „Cronica“. Fructuoasă a fost și colaborarea regulată la „Convorbiri literare“. La ambele reviste am ținut o vreme (nu în același timp, firește) și cronica literară. Rămâneam, prin forța lucrurilor, în zona culturii. Abia după ce am început să scriu la „Ziarul de Iași“, și puțin după aceea și în „Dilema“, am putut să abordez orice subiect, inclusiv comentariile politice. La ambele publicații (ca și acum, la „România literară“) am avut o libertate deplină. E minunat să nu fii obligat să ții cont de exigențele cenzurii, să poți să scrii despre ce vrei și cum vrei. Zilele trecute, la postul TV care îi face o propagandă deșănțată lui Călin Georgescu și îi difuzează elucubrațiile, în studio a apărut un băiat de vreo 16-17 ani, prezentat drept un mare și adevărat patriot. Tânărul a declarat cu seninătate că între regimul comunist și „dictatura“ care a pus astăzi stăpânire pe România nu este absolut nicio deosebire. Faptul că băiatul nu a trăit în societatea socialistă multilateral dezvoltată nu e o scuză: câteva lecturi și minime cunoștințe istorice l-ar fi împiedicat să debiteze o enormitate. Și să revin: cenzura și presiunea ideologică ne-au otrăvit existența în comunism, la care se adaugă sentimentul de frustrare, când nu puteai să publici ceea ce gândeai.
Dispariția ediției tipărite a „Ziarului de Iași“ confirmă criza presei scrise din România și nu numai din România. Dar parcă la noi fenomenul e cel mai acut. Chioșcurile din Franța, din Italia sau din Germania oferă încă și acum o mulțime de ziare și de reviste. La noi găsești țigări și integrame. În zona Universității din Iași nu mai există niciun chioșc de ziare. În centrul orașului mai supraviețuiesc câteva. Nu pot cumpăra „România literară“ (și nici altă revistă culturală) decât de la Librăria Humanitas sau dacă merg la un centru comercial unde se află un chioșc Immedio. Bănuiam că „Ziarul de Iași“ va trece în format online. În discuțiile cu redactorul-șef Toni Hrițac, un om admirabil și un gazetar eminent, acesta îmi spunea de greutățile pe care le întâmpină la difuzare și îmi dădea exemplul unor publicațiii străine celebre care mizează tot mai mult pe varianta digitală. Îmi sugera că procesul e fatal și ireversibil. Mă încăpățânez să cred contrariul. Nu sunt câtuși de puțin refractar față de nou. Am abonament online la câteva publicații străine pe care nu le-aș putea citi altfel (dar, atunci când mă duc în Franța, le cumpăr de la chioșc!). Internetul îmi oferă posibilitatea să accesez o sumedenie de ziare și reviste, din care aleg ce îmi place și ce mă interesează. Dar nimic nu poate înlocui plăcerea lecturii pe hârtie, foșnetul paginilor, voluptatea contactului tactil! Profeții care au anunțat dispariția cărții s-au înșelat: cartea ca obiect e de neînlocuit, e maniabilă, o poți lua cu tine, o poți citi aproape oriunde. Ea permite reveria, lectura pe sărite, revenirea la o pagină care te-a impresionat, îți conferă o libertate totală. Și, iarăși, precizez că apreciez posibilitățile formidabile pe care le-a creat internetul, cu condiția să știi să te folosești de ele. Rămân însă un partizan necondiționat al cărții, așa cum am spus – mai detaliat și, sper, mai convingător – cu alte ocazii. Știu, presa pune niște probleme deosebite de natură economică, a investi în presă e riscant, rentabilitatea e un criteriu necruțător. Dar asta nu înseamnă că trebuie să încrucișăm brațele și să decretăm că partida e pierdută. Pe vremuri, când mergeam cu trenul la București de pildă, cumpăram un teanc de ziare și de reviste și nici nu simțeam când trece timpul. Acum iau cu mine cărți și refuz să stau cu ochii în telefon. Una din bucuriile mele este să merg la cafeneaua preferată, să-mi beau cafeaua și să citesc un ziar. Va trebui, probabil, să mă împac cu gândul că șansa de a profita de astfel de momente a devenit tot mai subțire.
Printr-o coincidență interesantă, ultimul număr tipărit al „Ziarului de Iași“ propunea, ca temă specială pentru ediția de Anul Nou (e în tradiția ziarului să publice de Anul Nou grupaje de articole pe un subiect anume), expresia „brain rot“, putregaiul din creier, confuzia creată de excesul de informație și de amestecul de adevăr și ficțiune. Intră aici consecințele utilizării inteligenței artificiale, dar și ale rețelelor sociale. Trecând în format digital, „Ziarul de Iași“ ar fi un factor de echilibru. Numai că navigarea pe internet poate fi haotică și generatoare de confuzie. A învăța să alegi și să înlături „putregaiul“ e operațiune delicată și dificilă.