Bogdan Teodorescu este un romancier care a reușit să se mențină mereu în atenția cititorilor prin volume care intră în categoria thriller social-politic sau, cu un termen francez, „polar“, cărțile sale traduse în Franța fiind situate de mass-media de acolo sub această emblemă.
Oricine poate muri, apărut în ultimele zile ale anului 2024, la Editura Tritonic, intră exact în această specie literară. Romanul este scris de doi autori, Bogdan Teodorescu și Petru Berteanu, acesta fiind la rîndul lui autorul unor polar-uri precum Cumsecade, Gripa spaniolă, Efectul Mandela, primul tradus și în Franța.
Autorii cunosc bine toate elementele genului pe care îl practică atît la nivelul acțiunii și personajelor, cît și la cel al scriiturii propriu-zise în care intră, în descrieri și dialoguri, claritate a frazei, destul umor, argou utilizat cu măsură și bun-gust. Oricine poate muri este scris la persoana întîi, din perspectiva unui personaj complex, poziționat între bine și rău. Alexandru Stan a deținut o funcție mare în poliția română și a căzut foarte jos, din cauza propriei erori (Cherchez la femme!), care l-a costat postul, familia (divorțat cu doi copii, băiat și fată pe care nu-i va mai vedea pînă la majoratul acestora). S-a mai căptușit și cu un cancer la plămîni. Prin intermediul fostului socru, mare sculă prin servicii, care nu l-a scăpat din ochi nici după divorț, și al unui vechi prieten, este reactivat ca șef de poliție într-un orășel depărtat și imaginar, Adava, căruia autorii îi construiesc credibil o geografie, o clasă politică, o protipendadă cu fițe și ambiții, plus interlopii de rigoare. Personajul central pică în Adava și se adaptează destul de rapid pînă cînd vine peste el și peste toți locuitorii cascada „poveștii B“. Aceasta este pandemia care se declanșează în 2019, aduce acasă membrii clanurilor care „lucrau“ în Occident, mai ales în Italia, se strecoară în alegerile locale (cele din 2020), fiind folosită, exagerată sau negată, după cum interesele partidelor o cer.
Avem în roman o poveste sprințară a pandemiei, sînt rememorate toate gogorițele, gonflările interesate, ca și negările absurde, pro și anti vaccinism, comicul negru și grotescul care au țîșnit din oameni cu acest nefericit prilej. Cel mai expus e eroul însuși, pe cale să învingă boala de care a fost operat cu succes, dar redus totuși la un plămîn și jumătate. Orice contaminare îi poate fi fatală, iar obligațiile meseriei îl pun mereu în pericol să fie molipsit și răpus de Covid.
Concluzia provizorie, dar importantă, emisă de un personaj, este că viața (inclusiv în localitatea cu aer curat și plin de viruși Adava) este frumoasă datorită lui Dumnezeu și urîtă din cauza oamenilor. Aceștia fac rele, comit chiar crime pe care, nici vorbă, un șef de poliție trebuie să le ancheteze, chiar și în vremuri de pandemie și izolare.
O parte importantă din acțiune revine presei. Mass-media, în ale cărei tehnici de manipulare cel puțin unul dintre autori este expert, scriind un best-seller despre ele, își face treaba, adică, mai exact, își vede interesele răstălmăcind faptele. Desigur, ziariștii de la diferite televiziuni mai ales, au stăpîni, nu acționează la întîmplare și informarea publicului este ultima lor grijă. Dacă, în vremuri normale, zvonistica și exagerările, teoriile conspiraționiste și acuzațiile nefondate sînt fără număr, pandemia le ridică la pătrat și la cub, le amplifică. Cele mai mărunte fapte se transformă în cele mai apocaliptice scenarii pe care nimeni nu mai are luciditatea să le observe ca fiind neverosimile. Romanul surprinde foarte veridic acest tip de isterie colectivă care se aprinde și se răspîndește ca focul și pe care „a patra putere“ toarnă gaz necontenit.
Nu vreau să insist asupra acțiunii, pentru că nu e frumos față de autori să dezvălui prea mult din poveste și, în niciun caz, deznodămîntul ei. Pot să vă asigur că, la experiența lor, cei doi scriitori au găsit finalul potrivit, care îi va mulțumi și pe cititorii exigenți și pe cei cărora le plac filmele mai puțin (neo)realiste. Dacă mă raportez la titlul unui roman al lui Bogdan Teodorescu, Băieți aproape buni, aș spune că el și partenerul său de scris, Petru Berteanu, sînt, în materie de thriller și polar, nu doar „aproape“, ci buni de-a binelea. Nu știu dacă „dublul“ lor va mai apărea pe coperta unei cărți, după modelul Boileau-Narcejac, semnatari a vreo 50 de romane, dar ar merita să încerce.