…sau mai precis acum aproape o mie șase sute de ani (cu alte cuvinte demult, demult de tot), între cele două mari fluvii, Rinul și Dunărea, se aflau diferite triburi și principate, multe din ele germane, a căror străveche vitejie a fost cântată, cum am văzut, în poemul Cântecul Nibelungilor, scris acum mai bine de opt sute de ani. Recitindu-l recent, nu am înțeles prea bine cauza cumplitului război – pe care poemul îl povestește – dintre prinții Europei Apusene și, spre Răsărit, regatul lui Etzel, numele germanic al lui Atila, domnitorul hunilor.
Fiul regelui Siegmund din Xanten, în țara Nibelungilor, era Siegfried, scăldat în sânge de dragon, aproape invulnerabil. El aude de frumusețea prințesei Kriemhilda, sora lui Gunther, regele Burgundiei, și se îndrăgosește de ea înainte să o vadă. Ajuns la Worms, capitala Burgundiei, Siegfried se împrietenește cu Gunther, care, el, voia să se căsătorească cu regina islandeză Brunhilda. Neobișnuit de puternică, hotărâtă să rămână fecioară, islandeza se lupta de trei ori cu fiecare pretendent la mâna ei și după ce îl învingea, îl omora. Siegfried se aliază cu Gunther, cerându-i în schimb să i-o dea ca soție pe Kriemhilda, sora lui. În Islanda, Siegfried i-l prezintă Brunhildei pe Gunther numindu-l „seniorul meu,“ iar ea conclude că Siegfried nu e decât un vasal al lui Gunther. Datorită lui Siegfried, acoperit de o manta vrăjită care îl făcea nevăzut, Brunhilda e învinsă. În noaptea nunții ei cu Gunther la Worms, Siegfried își sărbătorește propria lui căsătorie cu preafrumoasa Kriemhilda, iar Brunhilda nu-și lasă soțul să se atingă de ea. Cum am văzut, îl bate, îl leagă și-l agață de un cui pe perete.
A doua zi, Gunther îi povestește lui Siegfried ce s-a întâmplat, iar acesta, când vine noaptea, dispare din camera Kriemhildei și, nevăzut, pe întuneric, se luptă cu Brunhilda care credea că are de-a face cu Gunther. În cele din urmă loviturile lui Siegfried o obligă să stea nemișcată în pat, iar el se retrage, nu fără să-i ia Brunhildei un inel de pe deget și corsetul de mătase. Gunther se strecoară, tot pe întuneric, lângă Brunhilda. Crezând că soțul ei e cel care a învins-o, ea în sfârșit i se dă. Puterea ei magică atunci dispare, iar ea devine o femeie ca oricare alta.
Timp de ani de zile, Gunther și Brunhilda domnesc la Worms, Siegfried și Kriemhilda la Xanten, și fiecare pereche are câte un băiat. După un timp, Brunhilda, văzând că Siegfried, presupus vasal, nu-și trimite plățile datorate, credea ea, lui Gunther, plănuiește să afle de la Kriemhilda cum stau lucrurile. Îl roagă deci pe Gunther să-i invite pe Kriemhilda și pe Siegfried la Worms. Solii trimiși se întorc cu știrea că invitația a fost primită cu bucurie. Curând perechea din Xanten, încărcată de daruri, ajunge la curtea din Worms.
Într-o seară, în timp ce bărbații se luau la întrecere în lupte cavalerești, cele două doamne, privindu-i, își laudă soții. Kriemhilda susține că bărbatul ei e cel mai frumos și cel mai viteaz dintre cavaleri, „ca luna între stele“, iar Brunhilda răspunde că Siegfried e vasalul lui Gunther, ceea ce Kriemhilda neagă și, ca să-i arate că se înșeală, o anunță că va intra cea dintâi la slujba de la catedrală. Când Brunhilda, în fața bisericii, îi dă Kriemhildei, „soție de vasal“, ordin să se oprească, Kriemhilda strigă: „Ai fi putut să taci, concubină de vasal!“, și adaogă: „Soțul meu Siegfried, nu Gunther, e cel dintâi care a făcut dragoste cu tine.“ „Jur că a fost Gunther,“ răspunde Brunhilda în lacrimi. Cearta continuă, Kriemhilda îi arată cu dispreț inelul și sutienul Brunhildei, pe care Siegfried i le dăduse soției sale. Brunhilda i se plânge lui Gunther. Acesta îl cheamă pe Siegfried, care jură că e nevinovat. Gunther îl crede. Toți se separă în tăcere.
Brunhilda e atât de deprimată, încât Hagen din Tronek, cel mai fidel vasal al lui Gunther, vrea să știe ce a rănit-o. Brunhilda îi povestește cum a fost insultată, iar Hagen, revoltat, îi promite că soțul Kriemhildei va plăti scump.
Alte aventuri rândul viitor.