Cică Imperiul Roman s-ar fi prăbușit din cauză că IQ-ul cetățenilor săi ar fi fost în scădere. Se înmulțiseră minele de plumb și copiii pierdeau de mici puncte cu care mai târziu ar fi câștigat un IQ ceva mai potrivit cu vremurile. Ipoteza mi se pare hazlie, deși e emisă de un ziar britanic, dar preluată de un publicist român (nu roman, adică latin). Așa facem o legătură în timp și istorie, deci între răul pe care și-l face omenirea cu mâna ei (sau, mă rog, cu inteligența ei mai mult artificială decât naturală) în zilele noastre, provocând încălzirea globală căreia îi suntem supuși cu toții.
E drept că la minele de plumb care provocau o scădere demonstrată a IQ-ului copiilor născuți în zonele respective s-a cam renunțat. În epoca noastră atât de avansată din punct de vedere tehnologic și de înapoiată din altele, plumbul nu mai e un metal prea râvnit. Cum se găsesc mijloace care să înlocuiască, vorba aia, cu succes, efectul plumbului, IQ-ul își păstrează, dacă nu cumva își accelerează și azi trendul descendent. Care se manifestă, vede toată lumea, într-o credulitate a majorilor specifică minorilor, de până la câțiva anișori, dar și majorilor care își păstrează informația cam tot pe la nivelul ăla.
În Cluj am auzit vorba țărănească „nu te pune cu [scuzați] prostul că are mintea odihnită“, scuzați cuvântul „mintea“. Pe postmodernește, asta ar suna cam așa: „nu te pune cu votantul că are IQ-ul odihnit“. Pentru că și IQ-ul ăsta are nevoie de exercițiu, de mișcare, chiar dacă nu de șase mii de pași pe zi, dar acolo, niște tentative de înțelegere a lumii, dimineața, poate și seara, când începe bombardamentul pe la televiziunile de știri și comentarii, nu de alta, ca să știe ce să aleagă pentru a crede/ credita.
Subsemnatul declar că urmăresc uneori și declarațiile celor care se înghesuie sau se dezghesuie pe la cozile de pupat moaște sau doar de luat agheasmă de Bobotează, ori cu alte ocazii. Prima informație despre osemintele pierdute (citat fără ghilimele din Tudor Arghezi) am primit-o cândva despre „sfântulița“ de la Curtea de Argeș, Sfânta Filofteia de la Mânăstire. Anii, însă, au trecut și era să uit. Dar ce aud eu într-o seară de la o doamnă întrebată ce a făcut acolo, la o coadă considerabilă de pe la o episcopie sau Mitropolie din patria noastră, unde cândva, conform unui manual de latină „multe silve“ fuerunt (atunci se spunea sunt, dar timpurile verbului sunt schimbătoare, aici, unde altfel nu se schimbă mare lucru)? Doamna respectivă declară că a luat apă sfințită, care „ne vindecă“ de tot felul de lucruri, rele firește, inclusiv de – nu mi-a prea venit să cred – „gânduri“. Ce frumos sună „ne vindecă de gânduri“!
Și uite-așa, vindecați de gânduri, mai cu o gură de agheasmă dimineața („vrei, nu vrei, Grigore…“), mai cu un ochi atent și o ureche și mai și la niște descoperiri de tunele dacice pe sub munții noștri, care, se știe, „aur poartă“, iar noi rimăm „din poartă-n poartă“, mai cu alte descoperiri la fel de fantastice, ne ducem voioși la vot pentru cei care descoperă asemenea adevăruri ascunse bine până atunci. Mai lipsește – dar chiar lipsește? – convingerea că mai toate limbile Europei, dacă nu și ale altor continente, au ca strămoașă limba dacă, precum și alte năzbâtii de genul ăsta, cu care te satisfaci singur convins că în sfârșit ai înțeles marile secrete ale lumii, până atunci ascunse de falsele adevăruri cu pretenție de știință. Îl aștepți pe Cristos care va veni numai dacă votezi pe cine trebuie. Pe care, se dedesubtînțelege, Domnul nostru Isus Cristos îl știe și nu se pogoară decât dacă vede la cârma acestei țări unde demult se pregătea să se pogoare, dar nu putea de Iliescu, pe urmă de Constantinescu, pe urmă iar de Iliescu, apoi de Băsescu și acum, ca-ntr-un coșmar, de un Klaus Werner nesfârșit și așa mai departe, deci dacă-l vede pe cel care aduce luminile anunțate mai sus, plus o mulțime de altele.
În paranteză fie reamintit, nici regimul care ar fi fost înlăturat acum 35 de ani și câteva săptămâni nu avea alt scop decât să ne vindece de gânduri, firește, fără apa sfințită de la Bobotează, ci cu adevărurile, la fel de cutremurătoare pentru IQ-urile mai slăbuțe sau, pur și simplu, co-interesate, pe care, pe adevăruri vreau să spun, le împrăștia ca pe alte cele, eventual în loc de brânză, salam, carne și alte bucate, la învățământul politic obligatoriu. Noul învățământ, despre care vă spusei mai sus, însă, folosește toate mijloacele pe care cel vechi le cenzura. Și zice că nu e politic și nici obligatoriu, cu toate că sottise oblige…
Și învățământul ăla te vindeca de gânduri; gândea partidul pentru tine, cetățene al democrației populare!