Cele rele să se spele, cele bune să se-adune“. Dintre întâmplările nu doar culturale ale anului care se încheie, ce anume ați vrea să dați la o parte/„să se spele“ și ce lucruri bune ați vrea să se petreacă și în Noul An/ „să se-adune“? Așa sună întrebarea anchetei noastre de sfârșit de an. Când am formulat-o și i-am trimis-o lui Cristian Pătrășconiu, rugându-l s-o adreseze colegilor noștri scriitori, anume am folosit o frază din Amintiri din copilărie, voind prin aceasta să aduc o notă nostalgică, în dorința de crea o atmosferă retro, de poveste și de povești, potrivită cu sărbătoarea Crăciunului. Nu știu însă dacă această formulare a temei de anchetă bilanțieră conținea și sugera adevărul meu de atunci: și anume, aveam certitudinea că trăim într-o lume așezată, desigur cu neajunsurile, cu îngrijorările ei, totuși o lume așezată, în care există puncte cardinale, există un set de valori bine stabilite, există un drum de la care nimeni și nimic nu ne pot abate. Acum nu mai cred asta. Dar nu mai avem cum să schimbăm întrebarea de sfârșit de an, căci deja cei invitați să răspundă au și răspuns, în majoritate. Și de ce nu mai cred că ne ducem existențele tihnite într-o lume așezată? Da, din pricina cataclismului din primul tur al alegerilor prezidențiale. Toate convingerile ne-au fost spulberate: într-o țară în care populația se arăta nu doar favorabilă acestor structuri, ci părea încântată de apartenența la NATO și la Uniunea Europeană – e ceea ce indicau toate cercetările sociologice! –, această populație a votat exact pe dos, aruncându-ne în cea mai gravă criză din istoria noastră actuală, în care opțiunea democratică și cea pro-europeană sunt într-un pericol maxim.
Cum a fost cu putință așa ceva? Nimeni, nici partidele, nici sociologii cei mai pricepuți, nici vloggerii – familiarizați cu universul digital atât de înșelător, nici cetățenii de bună-credință, cu scaun la cap, nu sunt în stare să-și explice. TikTok-ul e cauza acestui triumf al neantului? Da, dar nu e singura cauză: au utilizat și alți politicieni acest instrument, această armă, și încă mai bine, fără să fi reușit o asemenea performanță care ne înspăimântă.
Biserica a contribuit și ea? Diaspora? Alte organizații, grupări din țară, rămase ascunse? Anumite servicii secrete ostile, din străinătate? Da, toate aceste entități greu definibile, greu controlabile și-au dat mâna și au impus un candidat care unora ne lasă impresia că e glasul apocalipsei, în vreme ce, stupefiant, atâtea milioane de oameni îl privesc ca pe o apariție mesianică. Am văzut și eu, acum, tardiv, atâtea filmulețe cu declarațiile, cu ideile exprimate de acest candidat. Sunt stranii, sunt de noaptea minții, sunt terifiante. Problema uriașă pe care o avem nu este faptul că acest om face asemenea afirmații, am întâlnit cu toții, nu-i așa?, oameni care susțin cu sinceritate că ei sunt Napoleon sau chiar Iisus. Chestiunea bulversantă, alarmantă este cum de atâtea milioane de oameni ajung să creadă astfel de enormități. Uneori, în momentele de descumpănire, de dezolare intratabilă, îmi zic că inteligența artificială și toate celelalte forțe din spatele ei ar fi capabile astăzi să ne împingă să votăm, prin alegerea majorității dintre noi, chiar și o maimuță în funcția de președinte.
Dar să mă întorc la ale noastre, nu-mi dau seama dacă voi izbuti, în starea în care sunt acum (când scriu aceste rânduri, ne aflăm în săptămâna dinaintea alegerilor parlamentare). În lumea literară, în anul care e pe cale de a se încheia, s-au petrecut niște evenimente tragice. Scena literară se golește întristător, ne-au părăsit poeți de valoare, Ioan Es. Pop și Ioan Moldovan și ne-au părăsit trei critici literari importanți, Alex Ștefănescu, Dan Cristea și Nicolae Manolescu. Mai ales dispariția acestuia din urmă are dimensiunea unui seism care schimbă geografia spațiului scriitoricesc românesc: fără el, zăgazurile sunt rupte, haosului îi este mai ușor să ia în stăpânire acest teritoriu. Îi poate lua cineva locul în anii care urmează? Ar fi o minune să se întâmple asta, dar e greu de închipuit.
Altfel, au apărut cărți foarte bune și o parte dintre ele, chiar în acest număr al „României literare“, sunt nominalizate la Premiul Cartea Anului, pe care, de ani buni, îl acordă revista noastră. Altfel, Uniunea Scriitorilor a organizat zeci și zeci de manifestări literare diverse, peste tot prin țară, prin care căutăm să ținem în viață ideea de literatură română contemporană.
Ceea ce este extrem de dificil, în condițiile actuale, când interesul pentru literatura de calitate scade dramatic și numărul celor pasionați de literatură se diminuează în ritm accelerat.
Se poate stopa declinul, se pot spăla cele rele și e posibil să se adune cele bune? Greu de zis. Noi n-avem altă cale decât să ne păstrăm speranța și să acționăm ca și cum am fi siguri că vom reuși.