Recent, la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca a apărut o interesantă lucrare consacrată lui Augustin Buzura. Este vorba despre Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată. Autoarea ei este Dana Buzura-Gagniuc, nepoata scriitorului. Cartea beneficiază de numeroase ilustrații și de o amplă prefață semnată de Delia Muntean, colega de redacție de la revista „Nord Literar“ din Baia Mare. Mizând pe documentele aflate în arhiva familiei, demersul surprinde prin elementele de noutate pe care le aduce. Spre deosebire de numeroasele studii docte dedicate romanelor, Dana Buzura-Gagniuc plasează în centrul atenției omul aflat în spatele operei. Drept consecință, lucrarea aparține, cu predilecție, memorialisticii. Dar nu numai Augustin Buzura devine personaj în evocările eseistei, ci și Berința, mirificul sat natal al romancierului. De asemenea, o atenție specială se acordă familiei, în primul rând imaginii arhetipale a mamei. Din această familie face parte și autoarea cărții, care nu pregetă să își dezvăluie amintirile despre reputatul scriitor. Confesiunile relevă remarcabilele calități de povestitoare de care dispune Dana Buzura-Gagniuc. Având un doctorat în filosofie și o bogată experiență publicistică, ea posedă un limbaj critic elevat, în spatele căruia putem însă identifica puternicele sentimente de admirație nutrite față de reputatul prozator. Într-un ingenios Cuvânt de însoțire, Dana Buzura-Gagniuc mărturisește că, pentru ea, cunoscutul romancier a fost „unchiu Augustin“, fratele mai mare al mamei, care se întorcea periodic la toposul fascinant al copilăriei sale. Sub acest aspect, titlul cărții este bine ales, reflectând puternicele legături sufletești dintre romancier și ținuturile sale de baștină. Nepoata rememorează scenele de o supremă duioșie când prozatorul în devenire revenea pe meleagurile natale și își întâlnea mama. Cartea are meritul de a ne oferi imaginea unui autor profund umanizat. Există niște legături anteice între prozator și mirificul ținut în care acesta a copilărit. Un topos legendar care a pătruns și în operă. Nu întâmplător, în momentele sale de criză, când se vede golită de gânduri și de idei, nepoata se întoarce la textele pline de substanță ale unchiului. Este „doza de acasă“ pe care o ia din creația acestuia.
Mai târziu, pentru cel plecat departe, reîntoarcerile la Berința au însemnat, înainte de toate, un popas la mormintele părinților. Devenită ea însăși gazetar și om de litere, Dana Buzura-Gagniuc reconstituie momentele importante din biografia scriitorului. Acesta a fost cel care a îndemnat-o să scrie și, pentru a fi sigur că acest lucru se va întâmpla, i-a dăruit o mașină de scris. Figura complexă a prozatorului este reconstituită din memoria celor care l-au cunoscut, dar și dintr-un bogat material documentar. Pentru a oferi o imagine cât mai cuprinzătoare asupra prozatorului, Dana Buzura-Gagniuc reproduce fragmente din opera acestuia și își ilustrează ideile cu trimiteri la scrisori și la actele oficiale. Importante se dovedesc și fragmentele din interviul acordat de Augustin Buzura fiului său Mihai-Adrian în 2010. Intitulat Augustin Buzura, arta de a birui frica, documentarul realizat de o echipă a Televiziunii Române nu a fost dat încă publicității, găsindu-se în arhiva familiei. Vorbind despre Augustin Buzura, autoarea evocă mitologia locului și reînvie o epocă revolută cu personajele sale emblematice. O lume pe care a cunoscut-o în copilărie și care i s-a întipărit adânc în forul intim. În felul acesta, memoria hârtiei salvează de uitare o întreagă comunitate. În momentul în care boala nu i-a mai permis să se întoarcă acasă, mesajul scriitorului a fost acela că el nu a plecat niciodată din Berința.
De obicei, omul își scrie memoriile la senectute. În cazul Danei Buzura-Gagniuc, lucrurile s-au petrecut altfel. Ea a avut șansa să întâlnească deja în copilărie un scriitor important care i-a marcat destinul, iar la maturitate a simțit nevoia să depună mărturie despre omul extraordinar pe care l-a cunoscut. Martoră a trecutului, autoarea consideră o datorie de onoare să vorbească despre întâmplările pe care le-a trăit, să refacă decorul și atmosfera unei lumi ce riscă să se șteargă. Abia după dispariția fizică a lui Augustin Buzura, nepoata și-a dat seama cu adevărat de responsabilitatea ce îi revine valorificând imensul tezaur documentar deținut de membrii familiei: scrisorile către părinți din perioada studenției clujene, episoade din tinerețea petrecută la Berința, întâmplări despre persoane care s-au transformat în subiecte de roman.
Deși la un moment dat a început să se teamă de caracterul subiectiv al evocărilor sale, Dana Buzura a conștientizat rapid faptul că tocmai subiectivitatea constituie șansa ei, posibilitatea de a oferi un alt portret al scriitorului. Unul mult mai uman, situat dincolo de obiectivitatea operei.