Lumina care mă-mbracă
Lucrurile din casă s-au înmulțit peste noapte
umblu printre ele ușurel ca pe poante
să nu se hîiască stivele grele și nalte de cărți
peste mine
Sînt bine. Întreagă
O lumină de aur ca-n Biblioteca Centrală
mă-mbracă
aducîndu-mi din adînc nostalgia de-a sta
și-astăzi cu nasu-ntr-o carte
Și stau
vreme lungă uitată
Lumina de aur îmi ține de bine cît e ziua de
lungă
Și-i noapte acuma
sîngele-mi curge albastru-cerneală
tuș tipografic
La miezul nopții închid ochii
de la sine se-nchide cu pocnet ca un foc de
pușcă spre ceruri
și ultima carte pe astăzi
Iar în lumina aurie rămasă sub pleoape
cum aș azvîrli c-o enciclopedie dup-o muscă de
carne
ori în scîrbă cum aș da după molii
îi trag una-n cap nostalgiei după lumea de-afară
după viața ei colorată
doldora de mirosuri de seve
după pîrîul de munte ce clipocește în albii
șlefuind bolovanii
după goangele sclipind în fînață ca pe fundul
mării mărgeanul
după durerea amestecată-n dorință
Puteam avea alta ca orișicine – spune glasul
sticlă spartă în creier –
putea fi mai rea putea fi mai vie
Și-n lumina de aur a cărții asta-i cea bună
Da
bună