Istoricul britanic Dennis Deletant este îndeobște (re) cunoscut în arealul istoriografic ro mânesc (și nu doar aici) grație contribuțiilor sale de substanță, elaborate cu rigoare științifică, dedicate istoriei României. Cunoscător în deaproape al spațiului românesc (D. Deletant a călă torit prima oară în România la mijlocul anilor 1960, în plin regim comunist, continuând să viziteze constant România, până în 1988, anul în care a fost declarat persona non-grata de regimul comunist de la București, pe fondul pozi ționărilor sale peiorative privind regimul Ceaușescu), acesta și-a legat mare parte a carierei sale academice de cercetarea unor teme majore ale istoriei românești din secolul al XX-lea. El însuși student, iar mai apoi profesor de limbă română la Slavonic and East European Studies (la University College of London), viitorul istoric s-a familiarizat treptat cu istoria României, interesul său pentru teme circumscrise istoriei românești fiind dublat (și substanțial facilitat) în primul rând de buna cunoaștere a limbii române, pe care profesorul Deletant – titular al catedrei de studii românești la Georgetown University, o stăpânește aproape ca un vorbitor nativ, precum și de stagiile de documentare în arhive românești și străine, fără de care cercetarea (și elaborarea unor lucrări istorice dedicate istoriei secolului al XX-lea) ar fi netemeinică.
Între lucrările sale din ultimele decenii, ar fi de menționat măcar Hitler’s Forgotten Ally: Ion Antonescu and His Regime (apărută, în traducere românească, la Editura Humanitas, în anul 2008), Romania under Comunism: Paradox and Degeneration (2019), British Clandestine Activities in Romania during the Second World War (apărută în versiune românească, la Editura Humanitas, în anul 2019) – lucrare care analizează activitatea Special Operations Executive și a MI6, pe teritoriul României, în anii celei de-a doua conflagrații mondiale și, desigur, lucrarea la care ne referim aici, ea însăși fiind versiunea românească a ediției originale în limba engleză, apărută la Routledge.
Lucrarea de față se constituie practic într-o sinteză a istoriei politice a României, de-a lungul perioadei interbelice (înaintând până la intrarea României în război, la 22 iunie 1941). Deși intervalul din titlul lucrării sugerează că debutul intervalului cercetării este reprezentat de momentul intrării României în Primul Război Mondial, anume anul 1916, referirile legate de perioada primei conflagrații mondiale sunt mai degrabă firave, fiind cuprinse în câteva pagini, doar pentru a putea ilustra contextul evoluțiilor de la sfârșitul războiului și trăsăturile păcii postbelice, în noul cadru conturat prin conferința de pace și tratatele de pace de la Paris.
volumul se deschide cu includerea unei secțiuni care cuprinde scurte fișe biografice ale unor personalități politice românești, cu rol relevant de-a lungul perioadei abordate; o astfel de secțiune poate fi utilă mai ales publicului cititor străin. După prolog (secțiune ce evocă drumul parcurs până la conturarea statului național unitar român) și subcapitolul dedicat primei conflagrații mondiale și tratatelor de pace ce i-au urmat, cercetarea se mută apoi spre miezul temei, reprezentată de evoluțiile politice specifice ale Românei interbelice, cele mai importante secțiuni fiind cele dedicate scenei politice (abordată în două subcapitole, prima până în anul 1929, a doua privind intervalul 1930-1940), societății și vieții economice în perioada 1918-1940, politicii externe de-a lungul aceluiași interval, pentru ca mai apoi analiza să se concentreze asupra momentelor dramatice reprezentate de cedările teritoriale din vara anului 1940 (o mențiune aparte segmentelor din lucrare care surprind atmosfera apăsătoare din preajma retragerii administrației româneștri din teritoriile cedate sovieticilor, inclusiv abuzurile și actele de răzbunare îndreptate împotriva populației evreiești din țară, pp. 134-140). Ultimele secțiuni ale cercetării abordează emergența statului național legionar și mai apoi instituirea dictaturii militare, iar în plan extern, intrarea României în conflagrație, în vara anului 1941, atunci când statul român s-a alăturat războiului împotriva Uniunii Sovietice, în cadrul operațiunii Barbarossa.
O secțiune importantă în ansamblul lucrării este reprezentată de anexa documentară, care include unele documente pe care cititorii le vor găsi realmente interesante, referindu-ne aici mai cu seamă la Analiza politicii externe a României în perioada 1919-1941, document elaborat de Iuliu Maniu (cel mai consistent, de altfel, în ansamblul anexei documentare) și raportul elaborat de Archibald Gibson, cu privire la România în perioada cuprinsă între anii 1930-1940. Revenind la documentul elaborat de Iuliu Maniu, este de menționat că acesta a fost adus de la București la Ankara de soția ministrului brazilian în România, alături de alte câteva documente, sub forma unor manuscrise, pentru ca mai apoi să fie lăsate la Ambasada Marii Britanii. De la reprezentanța diplomatică a Marii Britanii, acestea au fost înaintate șefului Special Operations Executive, Alfred Gardyne de Chasterlain (la Istanbul, în aprilie 1942), care le-a trimis în final la Londra, câteva zile mai târziu. Deși documentul amintit a mai fost publicat, de altfel relativ recent, în volumul datorat aceluiași Dennis Deletant (alături de George Cipăianu și Atilla Varga), cu titlul Încercând imposibilul. Iuliu Maniu, britanicii și situția dificilă României în timpul războiului (1940-1944), apărut la Editura Argonaut, în anul 2019, acesta a rămas încă prea puțin cunoscut. Ceea ce atrage mai cu seamă atenția cititorului este acuratețea și profunzimea analizei elaborate de Iuliu Maniu, care reușește să surprindă, de-a lungul documentului, crizele în cascadă care au lovit noua ordine internațională europeană consacrată prin conferința de pace și tratatele de la sfârșitul primei conflagrații (culminând cu remilitarizarea Renaniei din 1936 – precedată de reintroducerea de către Germania a serviciului militar obligatoriu – 1935, Anschlussul – martie 1938, acordul de la München – septembrie 1938, care deschidea calea dezmembrării Cehoslovaciei), în contextul ezitărilor, erorilor de calcul și abordărilor conciliatoare ale cancelariilor occidentale, în fața pașilor revizionismului german, cu efecte devastatoare inclusiv asupra României, așa cum se contura aceasta după Primul Război Mondial. Paragraful final al documentului elaborat de Maniu este însă probabil unul din cele mai sugestive, acesta anticipând, practic, zorii apropiați ai viitorului Război Rece postbelic, în condițiile alianței nefirești a occidentalilor cu puterea de la Kremlin: „[…] chiar dacă azi (anii ’40 – n.n.) Marea Britanie și Statele Unite se află din motive strategice inevitabile în aceeași tabără cu Uniunea Sovietică, sigur că nu pot ignora faptul că această alianță nu este rezultatul politicii urmate de Uniunea Sovietică, ci consecința situației create de ofensiva germană […] însă Marea Britanie și Statele Unite nu vor uita că Uniunea Sovietică s-a enumerat, mai ales prin atacurile din 1939 și 1940, printre statele agresoare la care se referea președintele Roosevelt în discursul de la radio din 9 decembrie 1941, când a declarat că sursele brutalității globale, oriunde ar exista, trebuie stârpite definitiv și irevocabil“. Realitatea istorică avea să confirme așteptările lui Maniu, chiar dacă de fapt catalizatorul reconsiderării alianței din timpul războiului și alunecării spre ceea ce este cunoscut sub sintagma de Război Rece a fost chiar URSS, declanșând mai apoi politica de containment (îndiguire, stăvilire) prefigurată și conturată de diplomatul american George F. Kennan, apoi adoptată de diriguitorii politici de la Washington.
Lucrarea elaborată de profesorul Dennis Deletant se constituie într-o sinteză comprehensivă și acurată a istoriei politice a României în deceniile scurse de la sfârșitul Primului Război Mondial, până la intrarea României în război (cea de-a doua conflagrație mondială), în iunie 1941,