Cum aș putea, oare, defini altfel începutul actualului sezon muzical, decât sub semnul acestui eveniment consistent din punct de vedere artistic, aflat sub semnul apropierii realmente cordiale față de acești muzicieni care nu pentru prima oară poposesc la București? De această dată, atât la Atheneul Român, cât și la Sala Palatului.
Sunt artiști care revin de fiecare dată cu bucurie, cu sentimentul demnității care susține actul artistic al comunicării, unul de aleasă semnificație. Devine, în acest caz, un semn întremător al rezistenței umane. Prin muzică!
Am întâmpinat cu interes aparte revenirea la București a acestor mari artiști ai timpului nostru, anume a pianistei Martha Argerich, a violonistei Lisa Batiashvili, a minunatului om și șef de orchestră Zubin Mehta, a acestui brav colectiv artistic, cel al Filarmonicii israeliene.
Nu poți să nu observi, atât Mehta cât și Argerich traversează amândoi același deceniu de viață, cel de al nouălea! Dispun de o vitalitate interioară realmente uimitoare ce susține actul artistic, pilonii importanți ai acestuia.
Concertul susținut de această dată la Sala Palatului i-a reunit pe acești doi mari artiști ai timpului nostru, pe marele șef de orchestră și pe pianista Martha Argerich. Iar aceasta pe parcursul primului Concert în do major de Beethoven, o veritabilă bijuterie a Clasicismului muzical vienez.
Nu virtuozitatea evoluției pianistice, nu claritatea strălucitoare a sunetului reprezintă elementele de prim ordin ale artei acestui cuceritor muzician, ci calitatea cu totul specială a sunetului, o veritabilă cultură a complexului timbral-sonor! Am în vedere transparența, strălucirea atent proporționată din punct de vedere stilistic.
Inclusiv cantilena primei secțiuni a părții centrale a lucrării capătă valoarea unui conduct de specială comunicare, o adresare argumentată inclusiv timbral de puritatea cristalină a tonului pianistic. Sunt valori regăsite ulterior, pe parcursul acelei fermecătoare miniaturi pianistice semnate de Robert Schumann, supliment oferit la cererea insistentă a publicului. Violonista Lisa Batiashvili face parte, în schimb, din generația relativ mai tânără a muzicienilor virtuozi lansați în circuitul cel mare al vieții de concert pe parcursul ultimelor două decenii și jumătate. Sunetul viorii sale, trăsătura arcușului său amintesc, realmente, de expresivitatea vocii umane.
Este considerată a fi un muzician-performer complet privind abordarea marelui repertoriu de concert. Am în vedere nu atât natura virtuoză a evoluției sale – indiscutabilă de altfel –, ci depășirea marelui spectacol al performanței tehnice în favoarea unei muzicalități ce atinge zonele cele mai afunde, mai rar penetrabile, ale marilor opus-uri ale genului, așa cum este, desigur, Concertul în re major de Ceaikovski. Este una dintre lucrările marelui repertoriu romantic, scrisă în urmă cu un secol și jumătate.
Dirijorul Zubin Mehta este un vechi prieten al filarmoniștilor israelieni, un vechi prieten al vieții noastre muzicale. Concertează la București exact de șase decenii, din luna septembrie a anului 1964, anul celei de a treia ediții a Festivalului enescian al muzicii. Pe atunci, tânărul Mehta ne aducem aminte, conducea Filarmonica bucureșteană în Studioul de Concerte Radio. Intorcându-se către public, a închinat partea lentă, Adagio, a Simfoniei a VII-a, în mi major, de Bruckner, memoriei marelui șef de orchestră care a fost George Georgescu, plecat la cele veșnice doar cu câteva zile înainte, la începutul lunii septembrie a acelui an.
Din programul acelei seri mai făceau parte cele Șase piese pentru orchestră de Anton Webern, autor aproape inexistent în acele vremuri în programele noastre de concert, precum și Concertul pentru violoncel și orchestră de Anatol Vieru, lucrare realizată cu participarea solistică a lui Vladimir Orlov. Ambele creații, observ cu anume jenă, nu pot fi regăsite astăzi în programele noastre de concert.
De această dată, la Sala Mare a Palatului, partea secundă a serii de muzică a fost dedicată Simfoniei a IV-a, în mi bemol major de Anton Bruckner, marele simfonist postromantic, autor ce potențează la nivel realmente suprem valorile gândirii muzical-dramatice și tonal-armonice wagneriene. O face fără a părăsi, însă, structura beethoveniană a genului, în patru părți, cu Scherzo în partea a treia a lucrării.
Este una dintre cele mai populare lucrări ale compozitorului, cel care a și denumit-o Romantica. Elaborarea însăși a creației a fost îndelungată; compozitorul a intervenit în trei rânduri până la elaborarea formei finale, pe parcursul unui deceniu și jumătate, până spre sfârșitul celui de-al nouălea deceniu al secolului.
Alături de anume lucrări wagneriene, lucrarea se definește a fi o culme a Roman tismului german, a spiritualității germane înseși. Prima audiție a lucrării a avut loc la Viena, cu enorm succes, sub bagheta celebrului dirijor german Hans Richter.
Este de menționat, în primăvara anului 1945, înainte de căderea Berlinului, lucrarea a fost reluată în prezența autorităților statului, în deplina conștiință a dezastrului iminent al războiului.
Trebuie observat, valorile de natură spirituală ale creației pot fi regăsite la nivelul acestei fericite întâlniri a muzicii compozitorului cu harul călăuzitor al șefului de orchestră, valori realmente potențate de muzicienii Filarmonicii israeliene.
Pe de altă parte, trebuie menționat, ansamblul oaspete este un organism ale cărui componente, partidele instrumentale, muzicienii ansamblului, se află într-o impresionantă determinare funcțională ce asigură claritatea impecabilă a evoluției muzicale.
Directorul artistic al ansamblului este tânărul muzician Lehav Shani, eminent pianist și dirijor. Am avut prilejul de a-l fi urmărit relativ recent, la Tel Aviv, în sala de concerte a Filarmonicii, în compania aceleiași Marta Argerich, dar pe parcursul unui concert mozartian pentru două piane și orchestră.
Menționez faptul că recentul turneu bucureștean al acestui eminent ansamblu orchestral a fost prilejuit de aniversarea a 145 de ani petrecuți de la momentul acordării cetățeniei române evreilor stabiliți în vechiul regat. Este un dar prețios oferit vieții noastre artistice, cu prilejul acestei speciale aniversări.