Într-adevăr, bucuria dragostei, comunicarea înflăcărată a iubirii, indiferent de vârstă – așa cum mărturisea unul dintre personajele lui Ceaikovski – constituie tema centrală a capodoperelor genului de operă. Aceasta inclusiv pe parcursul recentei ediții, cea de a cincea, a marelui eveniment găzduit în luna iunie, de prima scenă lirică a țării. Iar entuziasmul publicului – pe bună dreptate! – a câștigat valori explozive atunci când pe scenă au evoluat artiștii Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu“ din Chișinău. Este colectivul artistic de extinsă activitate atât în zona națională cât și – cu totul notabil – în afara granițelor țării.
La București, au prezentat ultima creație în domeniul genului, datorată lui Piotr Ilici.
Opera Iolanta a văzut luminile rampei la Sankt Petersburg în ultimii ani au secolului al XIX-lea. Este posibil ca autorul să fi încercat o formulă înnoită în domeniul genului. Căci lucrarea se desfășoară pe parcursul unui unic tablou extins, partajat în câteva episoade. Este tema reabilitării, a vindecării prin iubire, a credinței, iar aceasta în spațiul vital, spiritual, de care poate dispune fiecare dintre noi. În rolul titular a apărut soprana Valentina Nafornița, o voce lirică de soprană de expresivă suplețe.
Vedeta serii a fost baritonul Andrei Jilihovski, artist de importantă circulație internațională. A apărut în rolul marelui îndrăgostit cel care aduce vindecarea prin iubire. Spectacolul a fost condus cu animată acuratețe de dirijorul Cristian Spătaru. Regia a fost atent orientată pe marile momente ale acțiunii, ale muzicii, de către Slava Sambriș.
Alte spectacole, alte bucurii!
Opera Vocea umană de Francis Poulenc a fost prezentată de Orchestra de Cameră Radio, cu participarea sopranei Sarah Aristidou, sub bagheta dirijorului Faycal Karoui. Este spectacolul iubirii feminine urmărite cu inspirată suplețe în textul lui Jean Cocteau, iar aceasta pe parcursul unui extins monolog telefonic, admirabil potențat de compozitor. Chinuitoarele episoade ale dragostei s-au constituit în momente ample susținute cu încărcată emoție de solista serii.
Ne aducem aminte, cu peste o jumătate de secol în urmă, spectacolul a văzut luminile rampei, pe aceeași scenă, cu participarea într-adevăr memorabilă a sopranei Teodora Lucaciu.
Spectacolul Cenușăreasa de Gioachino Rossini este cea mai nouă producție a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard“ din Galați. A fost condus cu aleasă pertinență de dirijorul Cristian Sandu, regia spectacolului fiind asigurată de Paolo Bosisio. A fost însoțit de viziunea în adevăr inspirată, puternic imaginativă, a artistului scenograf Domenico Franchi, în egală măsură autorul costumelor. În rolul titular, soprana Florentina Soare a etalat un dinamism scenic marcat cu dezinvoltură de episoade admirabile ale evoluției vocale.
Moment cu totul aparte în desfășurarea actualei ediții a Festivalului, sub emblema The Greatest of Puccini, l-a constituit prezența orchestrei Festivalelor de la Torre del Lago, eveniment anual dedicat creației marelui compozitor. Susținut sub bagheta dirijorului Jure Bucevic, cu implicarea dinamică a regizorului Marco Iezzi, au putut fi audiate pagini celebre din creația marelui compozitor.
Trebuie menționat că momentul bucureștean a precedat cea de a 72-a ediție a festivalului, de asemenea, comemorarea centenarului premierei operei Tourandot.
Pe de altă parte, este de recunoscut, evoluția în Festival a Teatrului constănțean de operă s-a situat sub nivelul așteptărilor. Prezența bucureșteană în acest moment – îl consider a fi fost unul de cumpănă – putea fi evitată. Am în vedere susținerea modestă a rolurilor principale, a rolului titular în primul rând. O responsabilitate profesională sporită privind participarea în actuala ediție festivalieră ar fi fost utilă. Forțele locale proprii nu sunt deocamdată suficiente. Era firesc a se fi făcut apel la colaboratori din țară, din afara granițelor țării, așa cum s-a procedat în cazul altor colective artistice. Trebuie recunoscut, totuși, rolul episodic Siebel a fost susținut cu anume prospețime vocală de către soprana Georgiana Medeleanu.
În schimb, actuala producție Carmen de Georges Bizet, producție a Operei Naționale Române din Iași, s-a situat la nivelul așteptărilor pe care le-am avut, pe care le avem, față de muzicienii acestui brav colectiv artistic. Li s-a alăturat minunatul muzician, acest ferment viu al spectacolului de operă, care este dirijorul italian David Crescenzi, un artist perfect integratat fenomenului artistic din țara noastră.
I-a avut alături pe cei doi invitați în rolurile principale, pe mezzosoprana Liliana Istratii, pe tenorul Diego Godoy. Regia a fost semnată de vienezul Karel Drgac, iar decorul, ingenios conceput, bine manevrat, i-a aparținut artistului bucureștean Octavian Neculai.
Prezentată pentru prima oară pe scena bucureșteană, opera Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea aparține lucrărilor celor mari, realmente complexe ale operei italiene. A fost compusă în primii ani ai secolului trecut și aparține curentului verist, orientare care animă scena italiană a teatrului muzical pe o perioadă de mai bine de o jumătate de secol. Am în vedere ciocnirea caracterelor puternice, cele care dau consistență evoluției muzical-dramatice.
Spectacolul Operei timișorene s-a dovedit a fi unul strălucitor, sofisticat elaborat de regizorul Mario de Carlo, în egală măsură autorul decorului și al costumelor. Iar conducerea muzicală i-a aparținut – cui altuia? – aceluiași David Crescenzi, artist legat trup și suflet de drumul actual al teatrului de operă din orașul de pe Bega. În rolurile principale, cele două caractere feminine diametral opuse, au apărut soprana Claudia Pavone și mezzo-soprana Florentina Soare. Tenorul spinto-dramatic Carlo Ventre a întruchipat rolul realmente echilibrat al Contelui de Saxa.
Participarea în Festival a Operei bucureștene a fost una memorabilă. Mă refer la o nouă montare a unui spectacol revenit periodic – decenii după decenii, în versiuni dintre cele mai diferite – pe prima noastră scenă de operă, anume Bărbierul din Sevilla, de Rossini! Mi-am rezervat bucuria, interesul, de a-l vedea în reluare, pe parcursul viitoarei stagiuni, un spectacol de Igor Bergler, condus de Daniel Jinga.
În alt sens, țin să apreciez faptul că spectacolul trupei japoneze Yamamoto Noh Theater a fost de o manieră firească – totuși aparte – atașat actualei ediții a Festivalului bucureștean. Am în vedere vorbirea intonată a actorilor, amintind „de departe“ – de o manieră realmente proprie! – intonația vocală a cântului din genul european al operei.
Este de menționat, atât actuala ediție a Festivalului cât și cele anterioare au fost coordonate de d-na Oltea Șerban Pârâu, în calitate de consilier artistic.
Trebuie să recunoaștem, avem parte de un eveniment anual unic la care s-a lucrat – ad literam – zi și noapte, spre bucuria marelui public. Iar reușita a fost – este! – una realmente impresionantă.