În recenta sa carte, Les tra ducteurs imaginaires, cunoscutul autor, tra ducător și traductolog canadian Jean Delisle, care a dedicat nume roase studii și volume istoriei traducerilor și a traducătorilor, care a investigat într-un volum anterior ce se întâmplă pe „țărmurile traducerii“, se interesează, acum, în 2024, de traducătorul din ficțiune, fără a se limita însă la această temă.
Sprijinindu-se pe un corpus vast, autorul schițează un portret al personajului având „meseria“, „activitatea“, sau „pasiunea“ de traducător, așa cum apare el, în literatura ficțională din Québec și care seamănă mult cu cea din alte provincii și țări. Iar materia este bogată, fiindcă scriitorii din Québec aduc pe scenă ca personaje peste 530 de traducători și interpreți.
Autorul subliniază, de la început, actualitatea opțiunii sale de postmodernitate: „O operă care îl arată pe traducător lucrând la o traducere este un topos post modern, la fel ca și cel al personajului-scriitor care compune un roman sau o nuvelă sub ochii cititorilor.“
Fără mare surpriză, în corpusul ales, scriitorii prezintă drept traducători niște personaje care le seamănă și în care ei se proiectează până la un anumit punct. Aceste auto-reprezentări nu sunt însă transferuri fidele ale realității și nici autoficțiuni pur și simplu, ci se situează undeva la granița între cele două.
Autorii răspunzători de existența ficțională a celor peste 500 de personaje traducători explorează, prin intermediul lor, multiplele fațete ale lingvisticii traducerii, considerând-o sub aspect profesional, literar, istoric, cultural, traductologic etc. Există, absorbită în paginile cărților pe care ei le scriu și publică, o adevărată dezbatere despre exercițiul de traducere. Contrar prejudecăților, traducătorii fictivi, ne asigură Jean Delisle, vorbesc, își exprimă opiniile și își fac cunoscute exigențele.
Pornind de la personajul traducătorului, analiza rafinată a lui Jean Delisle atinge sau dezvoltă și alte idei referitoare la traducere. Astfel, în cele nouă capitole ale cărții, sunt abordate o sumă de aspecte ce privesc traducerea și, mai ales, traducătorii ca: personajul-oglindă, confruntarea între real și imaginar, intimitatea tulburătoare, pe care trebuie să și-o asume traducătorul față de autor și text, studiile și formația traducătorilor, de la nativi bilingvi, fără studii speciale, la cei cu o serioasă formație traductologică. Sunt abordate și aspecte de mare gravitate și anvergură ca aceea a funcțiilor traducerii, a rolului ei în fasonarea și extinderea domeniului literar.
Cu un ochi îndelung exersat în lumea cărților și a traducerii, autorul identifică, nu fără un pic de ironie, tipuri de traducători imaginari și mai puțin imaginari. Găsim astfel traducători empatici, zeloși, marginali, frământați și chinuiți, pseudo-traducători, figuri emblematice, traducători afectivi, cei care își doresc și caută o punere în oglinda sau o punere în abis, o complicitate aproape amoroasă cu textul și autorul lui etc.
Cu vervă, Delisle caută și găsește motivele pentru care cineva traduce; iată câteva dintre ele: din pasiune, din necesitate, pentru a-și declara dragostea față de un text, de un autor, sau, dimpotrivă, pentru a-și lua distanța față de aceiași, pentru a supraviețui unei nenorociri, pentru a se integra într-o societate, pentru a se autoevalua, pentru că are nevoie de bani. Cu deosebită ingeniozitate este definit și instrumentul de bază al celui înhămat la o traducere: dicționarul. Acesta îi este necesar precum stetoscopul pentru medic, compasul pentru arhitect, caduceul pentru farmacist, breviarul pentru credincios, leul pentru Sfântul Ieronim…
Nu este neglijată nici etica traducerii care îl face pe traducătorul de texte non-literare să se întrebe dacă ar trebui să traducă, de exemplu, un text despre modul de a face o bombă artizanală, sau biografia unui ucigaș sadic. Responsabilitatea unei „traduceri culpabilizante“ va reveni, fără îndoială, traducătorului, chiar dacă aceasta va fi împărțită cu autorul, editorul, redactorul etc.
părăsind traducerea culpabilizantă, privim partea luminoasă și gratifiantă a traducerii literare; ne amintim funcțiile traducerii, printre care merită subliniate cele de modelare a culturilor, de îmbogățire a limbilor, de importare a unor genuri noi, de rafinare a stilului. La acestea, familiare cititorului român încă de la Heliade-Rădulescu, André Markowicz, faimos traducător al lui Dostoievski în franceză și citat de Delisle, adaugă și altele. Este vorba despre „extinderea“ inevitabilă a domeniului literar grație traducerilor și, la fel de semnificativă, contribuția determinantă a traducerii la crearea literaturii universale, a literaturii lumii, cum o numea Goethe la începuturile ei. Putem evoca, în acest sens, și reflecțiile lui Meschonnic sau Paz, pentru care cu cât o operă literară de valoare (capodopera, de exemplu) este cunoscută prin traduceri, cu atât ea contribuie la lărgirea orizontului traductiv și, implicit, a celui literar și cultural. Iar exemplul cel mai elocvent și irefutabil este nașterea și dezvoltarea literaturii universale, prin traduceri.
Toate aceste reflecții despre rostul și rolul traducerii și al traducătorilor fac din cartea lui Jean Delisle un nou reper în bibliografia esențială a traducătorilor și a traductologilor, interesați de evoluția meseriei, activității și pasiunii lor.
Putem spune, cu titlu de concluzie, raliindu-ne la cuvintele autorului canadian, că închizând această carte, cititorul va fi (re)descoperit „măreția și mizeria de a traduce“ și va fi dobândit convingerea că traducătorul este un „personaj tip“ al literaturii, la fel de semnificativ ca autorul, scriitorul, profesorul, sau, lărgind și mai mult orizontul comparației, ca mesagerul, ambasadorul, sau mai vechea călăuză (care a și prilejuit, cu timp în urmă, nașterea și folosirea cuvântului „traducător“).
Mai putem adăuga că rostul și funcțiile traducerilor din Québec se regăsesc în mai toate teritoriile traducerilor, aflate în continente și ținuturi îndepărtate, sau apropiate; poate chiar în spațiul zidit de cărți și dicționare, în care scriu acum aceste rânduri cu sentimentul incomparabil că facem parte din aceeași comunitate.