Acasă
Eu n-am avut niciodată o casă a mea
Am schimbat mai multe adrese
Ca poetul m-am tot mutat
De la subsol la mansardă
Și de la o mansardă la alta…
Experimentând mereu, fără să mă fixez nicăieri
Nu insist, e un loc comun
Omul cu valiza…
Mereu mă nemulțumea câte ceva
Însingurarea, coșurile de fum, iubitele pasagere
Ascultam ploaia pe acoperiș, deasupra capului
Noaptea visele oamenilor urcau până la mine
Într-un flux de melancolii, tristeți
Eu le înscriam în jurnalul meu, povești uitate
Până deveneau ale mele
Mă alcătuiau…
Alergam după o muză iluzorie, nesățioasă
Mă trăgea după ea, zburător
Ca un acrobat la trapez
Pe aerul umed pășeam dezinvolt
O pisică nevăzută în salt
De la un acoperiș la altul
Spre nicăieri…
Abia târziu am realizat
Doar în scrisul meu sunt acasă…
A I
Mă joc.
Am un soft inovator, progresist
Pot să vorbesc cu el
Și îmi răspunde la orice
Încă nu-l stăpânesc, tehnica cere răbdare
Din trăsături comune, de la oameni care au fost
Încercăm un fel de colaj
Detalii anatomice suprapuse, reeditate, digitalizate
Să facem un chip nou, imaginar
Era să zic viu.
Poate cheia este în colțurile gurii
În zâmbetul indescifrabil, incert
În magia ochilor ( am găsit unii visători și triști )
Sub fruntea înălțată, de profet
Neconvingător, nu prinde contur
Nu se leagă…
Hai s-o luăm altfel, să depășim suprafața
Să mergem în profunzimea ființei
Facem o chestie atractivă, un proces gradual
S-o despuiem de carne, tentații, adicții
Răutate, invidii, câștiguri, confort
Lasă doar neodihna, mila, iubirea non-umană
Iese un fel de concentrat al durerii
O bucurie în suferință…
Începe să se întrevadă ceva
Vag, ca de foarte departe, se întoarce
Vine la prim plan, dezinvolt
După o absență îndelungată
Cu figura lui de învățător de țară hărăzit
Aduce cu.. adică e leit, nu-i asa?
Păi ce facem, o luăm de la capăt?!
Abia lămurisem o problemă
N-am pus noi Amăgirea în cui?
Nu ne facem noi legile?
Uite la el, se crede deasupra
Acum o să înceapă cu poruncile
Și o să vrea să ne salveze…
Efracție
Stăteam acolo, în fața geamului aburit de suflarea mea
Înăuntru era expoziția fiului meu, sculptor
Sau mai degrabă artist emergent, nu stau să explic
Noile funcții ale artei, vocabularul vizual
Este o altă estetică azi
Frumusețea nu mai e o condiție…
Nu-mi mai vorbea de la dispariția ei, mă considera vinovat
Când eu n-am fost decât depășit, ca orice om
M-am refugiat în depresie, singurătate
Și el într-o adolescență întârziată, izolată
Am aflat de expoziție din presă, într-un târziu
M-am luat cu tot felul de nimicuri, cum fac eu
Și-am ajuns în ziua închiderii, după program
Nu putea să facă și el artă stradală?
Grafitti, să intrige
Să treci pe lângă, cu cafeaua în mână
Și să te bucuri de impresii fugitive
În spiritul timpului…
Ani de zile m-a obsedat ce-o să facă el în viață
Și acum, poftim!
Încercam să deslușesc imaginea dinăuntru, mâine nu va
mai fi
Împachetată în cutii de carton, spre depozit
În centru, translucidă, aeriană
O formă genuină, fantastă
Admiram simularea mișcării în aer
Mărirea ei, prin abaterea luminii în ochi
Nu intrăm în procedee…
Se rotea ca sedată, în jurul unui ax
Înconjurată de forme neregulate, indiscrete, curioase
Desene pe pereți, estompate, tușeuri fine
Lucruri care în lumină se ascund…
Apoi ziua a scăzut și ele au prins viață și corp
Ieșeau din zidurile vechi, tentaculare
Se întindeau monstruoase, primejdioase
Spre ființa inconștientă, fragilă, fără apărare
Își rânjeau colții de cositor…
Am bătut, am strigat după custode, degeaba
Nici nu știu când am spart geamul
Cu pumnul, cu capul?
Gardienii orașului m-au pus jos, cu mâinile la spate
Loveau cu bastoanele, cu picioarele
De parcă eram spărgătorul anului
Nu cumva să pătrund în mintea fiului meu
Nu cumva…
Fragmentar
Eu nu mă pot arăta întreg
O fi și aceasta vreo infirmitate?
Ceva particular, cum ar fi expunerea la lumină?
Vă dau o cheie de lectură
Fragmente disparate, mărunțișuri, frânturi
Care într-o zi se vor lega poate
Se vor arăta într-un mozaic
Un chip întreg, în care să mă așez
Sau nu! Doar fuioare de gând, răsucite
Într-o altă estetică, volute
Cuvinte rostogolite ca niște scaieți peste un loc viran
Banalitatea depresiei…
Linii frânte înainte să contureze ceva
Spaime alergate prin lume de vânt,
Mai degrabă un spirit, un spectru…
Jucării fără copii
Unde a fost Dumnezeu ieri?
Iarăși și iarăși
Răul a coborât în lume…
În turbarea lor
Rușii au nimerit un bloc de locuințe
Dintr-un cartier-dormitor
În plină noapte, a ars ca o torță
A fost o rachetă balistică Kinjal
Ca un pumnal înfipt în spate
Oricât ne-am străduit noi cu găleți, cu furtunuri
Au ars cu fum gros așternuturile și carpetele
Și hainele din poliester, pârjolite
Mobila din pal, dată cu rășină
Și caietele de școală, mistuite
Până când totul s-a năruit…
Oamenii s-au îmbulzit de-a valma pe scări
Care au scăpat s-au împrăștiat pe la neamuri
Cu mâna-ntinsă la primărie, cu copiii în brațe
„Nimic nu mai avem, nimic!“
Și totuși deasupra molozului, nu știu cum
După vreo săptămână, când să băgăm buldozerele
Au ieșit la ziuă, peste pulberi
Câteva jucării de pluș uitate
Animăluțe, păpușele calcinate
Care la atingere scânceau…
Poșta redacției
Dragă ILIA
După un șir de „deocamdată nu“
Am decis totuși publicarea poemelor tale
Așa nefinisate cum sunt
În mod normal aș mai fi șovăit, neimpresionat
Ai fi putut să mai stai pe ele, să lucrezi la formă
Dar timpul și-a pierdut răbdarea cu noi
Ce mai e normal astăzi?
La vârsta ta așteptam niște poezii scrise cu inima
Cum se spune
Aurite de un lirism erotic
Da´ de unde!
Doar o anumită candoare, sfială
O visare din picioare…
Niște ochi mari și limpezi, feciorelnici
În care se reflectă o lume în derivă
Și versurile se nasc dintr-o realitate absurdă
Oroarea suferinței…
În loc să ne livrezi o plăcere, să ne încânți
Asta e poezia, mereu a fost…
Însă acum că te-ai înrolat voluntar, să ne grăbim
Oricum o să dureze, din păcate
Apărem rar, neregulat, nu mai e hârtie
Și tipografia a fost secătuită de plumbi
Care s-au făcut gloanțe…
Cui îi mai arde de literatură când îți cade cerul în cap?!
Nu știu cum e la tine în sat, băiatule
Dar la Kiev se întâmplă destul de des…
Acum încerc să vin pe limba ta
Fetele de liceu se îndrăgostesc de cele mai bune prețuri
Se focusează pe necesități, cum zic ele
Fac shopping pe net, cu impact wow
Haine la modă, tocuri înalte
Simt vibe-ul prin cluburi, experimentează relații fresh
Muzici cu bip, mai trag un joint
Comunicăm prin emoticoane care râd, plâng
Ce să mai zic la faza asta?!
Băieții ca tine își fac selfie pe Facebook, consumă imagini
Își găsesc acolo satisfacția, recompensa
O viață fără inhibiții, visează să devină influenceri
Acum se fofilează, trec granița înot sau peste munți
Sau își lasă oasele pe acolo
Se dau bolnavi psihic și emoțional
Dar tu vrei să participi…
Viața nu ți s-a dat
Ca s-o calce barbarii cu bocancii !
În tranșee totul lipsește sau e raționalizat
Mai puțin inspirația, într-o atmosferă anume
În care băieții devin camarazi…
Așa vi se spune la școală, nu?!
Aștept așadar texte noi, cu încredere
Ai grijă de tinerețile tale, nu-i nicio rușine
Mergi pe burtă, rămâi uscat la picioare
Să nu mă privești lung, că tu ai venit la mine
Încearcă să câștigi timp…