Hoțul prins, cititor cinstit
Preluată de toată media românească, o știre face deliciul publicului de la noi, așa cum, de altfel, i-a amuzat pe foarte mulți alți europeni. E o întâmplare atât de neobișnuită, atât de savuroasă, încât pare ireală. Într-o noapte, la Roma, un hoț în vârstă de 38 de ani a dat o spargere, pătrunzând prin balcon într-o locuință din cartierul Prati. În timpul jafului, el a găsit o carte pe o noptieră și, atras de ea, a început s-o citească. A fost captivat de lectură, uitând că nu pentru delectare literară se afla el acolo, în puterea nopții. La un moment dat, proprietarul apartamentului, în vârstă de 71 de ani, s-a trezit, a anunțat poliția și hoțul a fost prins. Spărgătorul pasionat de citit a avut și o explicație (plauzibilă) pentru gestul său de a se scufunda în lectură: crezuse că a nimerit într-un B&B neocupat, nu într-o locuință. Sigur că da, ne întrebăm curioși ce tom anume i-a stârnit insolitului hoț un interes atât de mare încât să-l abată de la calea, e drept, greșită, pe care pornise? Cartea buclucașă nu e una de ficțiune ori de versuri, cum poate ne-am aștepta, ci e un studiu consacrat Iliadei lui Homer. A fost scris de Giovanni Nucci, se intitulează The Gods at Six O’Clock și, ni se precizează în știre, „explică opera lui Homer din perspectiva zeilor“. Fericitul autor al cărții a intervenit în poveste declarând că dorește să-i ofere hoțului un exemplar din lucrarea sa, pentru ca acesta să nu se simtă frustrat, adică să rămână cu lectura întreruptă la jumătate. De ce l-am numit pe Giovanni Nucci „fericitul autor“? Firesc, fiindcă orice autor literar s-ar visa în locul lui: adică, o scriere a sa să fie atât de reușită încât să-i facă până și pe hoți în timpul spargerilor să-și abandoneze relele obiceiuri și să se cufunde ca hipnotizați în lectură, fără să le mai pese de pericole. Aceasta da, reprezintă o culme a succesului auctorial! Se spune: Hoțul neprins, negustor cinstit! În cazul de față cum ar trebui adaptat proverbul? Desigur, așa: Hoțul prins, cititor cinstit! (G.C.)
Apariții editoriale
Am primit de la Editura Vinea două cărți prețioase, care sunt și niște realizări editoriale deosebite. Astfel, Ion Pop semnează ediția a doua, adăugită, a unei lucrări de referință, Din avangardă spre ariergardă. Este un tom masiv, impunător, scos în condiții tipografice foarte elegante (copertă cartonată și supracopertă, 536 de pagini format mare). Față de prima ediție, publicată în anul 2010, actuala versiune conține circa douăzeci de eseuri scrise ulterior de autor, cu intenția de a întregi „mozaicul aproximat în sumarul celei dintâi“. Ion Pop precizează în Argument-ul cu care se deschide cartea: „Din avangardă spre ariergardă se poate merge, cum se știe, în mai multe feluri. Unul privește așa numitul proces de «cumințire», «clasicizare» sau «îmbătrânire»: destui dintre iconoclaștii tineri de altădată își revizuiesc mai târziu atitudinile negative față de tradiție, își domolesc radicalismul novator, se integrează, adică, organismului mai complex al culturii din care fac parte, de pe poziții mai echilibrate. De la «anti-academic» s-a putut ajunge astfel, nu o dată, chiar la fotoliile Academiei..“ l Al doilea volum se intitulează Lumea de fontă și este o antologie din lirica lui Ioan Es. Pop, un mare poet, care, din nefericire, ne-a părăsit anul acesta, mult prea devreme. Antologia și selecția reperelor critice sunt realizate de Bogdan Florea, iar Ana Dobre semnează prefața. Volumul se deschide cu un text programatic al autorului, din care reproducem două scurte pasaje: „Eu nu sunt un om echilibrat, doar că mi-am autoimpus ani de zile să simulez adaptarea, știind foarte bine că altfel nu voi supraviețui. Aparentul meu echilibru este rezultatul unor ani lungi de exerciții de supraviețuire și adaptare.“; „Dacă se produce vreodată, poezia este întâi de toate fulger și numai apoi, prin transcriere, cade în timp. Căci poezia este permanenta actualizare a originalului. Este drumul cel mai scurt de la cele văzute la cele nevăzute. Dacă istoria este povestea învingătorilor, poezia este istoria celor învinși.“ l La Editura RAO, apare un nou roman de Ștefan Mitroi, Ziua înmormântării lui Gheorghe. Editura a ales un mod inspirat de a promova cartea și pe autorul ei și anume, sunt reproduse chiar pe coperta I câteva cuvinte memorabile ale lui Fănuș Neagu, care mizează cu convingere pe talentul lui Ștefan Mitroi: „Nu credeam să mai apară un scriitor din Teleorman care să se ridice la nivelul lui Zaharia Stancu și Marin Preda.. Iată-l!“ Romanul se încheie cu o tabletă de Nichita Danilov, care remarcă, și el, virtuțile romanului. l Andrea H. Hedeș revine în atenția cititorilor cu o frumoasă carte pentru copii, În sfârșit, acasă! Uimitoarea călătorie a unei fetițe-licurici. Un detaliu remarcabil: în această izbutită scriere epică prozatoarea îl are co-autor pe fiul ei, Andrei Hedeș, elev, cel care este autorul ilustrațiilor policrome, reușite, realizate (ei da, semnul timpurilor noastre!) cu ajutorul Inteligenței Artificiale. l La Editura Junimea, în Colecția „Cuvinte migratoare“, Cassian Maria Spiridon ne propune o antologie poetică în ediție bilingvă, română-spaniolă, cu titlul Mic manual de conversație/ Pequeno manual de conversación. Traducerea în limba spaniolă a versurilor – Denisa Burlacu, Dragoș Cojocaru, Raluca Gazdac; iar cuvântul însoțitor este semnat de Ovidiu Pecican. l În sfârșit, semnalăm și un volum colectiv cu totul special. Este vorba despre ediția 2023, îngrijită de Petre Crăciun, a Antologiei concursului de creație literară pentru elevi „Tinere Condeie“, apărută la Editura Zorio, în Colecția Săgetătorul. Sunt, desigur, meritorii eforturile neobosite ale lui Petre Crăciun de a-i atrage, prin felurite proiecte culturale, pe copii, pe adolescenți spre literatură. l Lectură plăcută! (Cronicar)
„Scrisul ca mișcare a sufletului“
Recent, la Editura Polirom, a apărut cel mai recent volum care poartă semnătura lui David Grossman, cel considerat a fi cel mai important scriitor în viață din Israel. Cartea – oarecum neobișnuită pentru portofoliul autorului – se intitulează Inima gânditoare. Despre Israel și Palestina și conține o suită de articole de atitudine și de conferințe pe teme politice și culturale publicate și, respectiv, susținute în ultimii ani de prestigiosul scriitor israelian. „Chesiunea palestiniană“ și condiția actuală a democrației din Israel sunt marile teme recurente ale acestei cărți (tradusă în limba română de Ioana Aneci și apărută în premieră, detaliu interesant, în Olanda, în 2023). Există însă în carte și o serie de considerații despre ce este, în viziunea lui Grossman, un scriitor și care poate fi rolul său în societate – fie ea democratică sau nu. Una dintre cele mai puternice formule pe care D. Grossman le propune în acest sens se regăsește în transcrierea unei conferințe care e plasată în a doua jumătate a cărții. Iată numai un (relativ) scurt citat: „Scrisul este o mișcare a sufletului împotriva acestei capitulări, împotriva acestei evitări a preaplinului dinăuntrul nostru. E o mișcare subversivă pe care o face scriitorul, în primul rând împotriva lui însuși. Ni l-am putea imagina ca pe un mesaj stăruitor pe care scriitorul îl tot administrează minții sale precaute, rigide, inhibate. Pentru mine, scrisul este o mișcare liberă, mlădioasă, ușoară de-a lungul axelor imaginare dintre băiețelul și bărbatul care am fost și voi fi, dintre bărbatul și femeia care sunt, dintre mintea sănătoasă și pierderea minților. Dintre evreul-din-lagărul-de-concentrare și comandantul lagărului – care sunt, amândoi, în mine. Dintre israelianul care sunt și palestinianul care aș fi putut fi.“
Foarte curând, revista „România literară“ va publica un interviu exclusiv pe care David Grossman l-a acordat publicației noastre. (Cronicar)
Câteva precizări redacționale
Ocup, de la 1 ianuarie 2010 (cât de repede a zburat timpul, sunt aproape cincisprezece ani, iată!), aceeași funcție în cadrul redacției revistei „România literară“: director executiv. După neașteptata, dureroasa plecare dintre noi a lui Nicolae Manolescu, aceasta este poziția cea mai înaltă în ierarhia redacțională. S-ar zice, așadar, că îmi dă dreptul să am ultimul cuvânt, determinant în deciziile care privesc revista și, mai cu seamă, zona sensibilă – publicarea sau respingerea textelor literare propuse. Oricum, colaboratorii „Rl“ au această percepție, că de persoana mea depinde apariția lor în revistă și de aceea o mulțime de persoane mi se adresează, civilizat uneori, agresiv, terorizant de insistent adeseori, cu dorința de a-și vedea numele în „România literară“. Ei bine, nu: sunt hotărât să nu rămân captivul acestei prejudecăți, al acestei obișnuințe de a percepe lucrurile. Mă feresc să impun, să dispun. Nu-mi place să dictez, n-am vocație de tătuc/ de mic despot și nu vreau să-mi petrec acești ani (din urmă, nu?) făcând pe cerberul, pe gâdele, pe cenzorul care se pune de-a curmezișul, tulburând afirmarea unor oameni convinși că au talent când, în realitate, nu au. Lumea e plină de asemenea inși care n-au nicio tresărire de îndoială în privința propriilor aptitudini literare, deși noi, cei care privim din afară, cu onestitate și cu îndelung exersată cunoaștere a domeniului, suntem încredințați că le lipsește orice brumă de înzestrare. Așa încât am ajuns la soluția ca la „România literară“ publicarea textelor să se facă, după lectură!, prin decizia tuturor redactorilor. Iar celor care n-au întrunit acceptul să li se comunice acest fapt. Un apropiat colaborator, și excepțional scriitor, și prieten foarte bun mi-a sugerat să nu le comunicăm în scris refuzul, oricât de politicos ar fi formulat, căci astfel ne vom alege cu un val de ură și cu dușmani intratabili. De preferat ar fi, spunea, doar să nu-i publicăm și să păstrăm tăcerea. De acord, dar ce ne facem cu apelurile insistente, cu acel asediu definitiv la care suntem supuși toți și, mai cu seamă, colega noastră Ionela Streche, secretarul general de redacție? Toți ne somează să le răspundem. Uneori cu amenințări. (Gabriel Chifu)
Din revistele literare
„Orizont“ (nr. 8) se menține la nivelul cunoscut și apreciat: adică, interesant, dens, fără scăderi valorice. Am reținut din sumar analiza critică privind scrierile lui Varujan Vosganian, semnată de Cornel Ungureanu; dialogurile Adrianei Cârcu cu Simona Giura și Marius Giura, coordonatorii Festivalului de Jazz de la Gărâna; ancheta cu o întrebare de răspântie: Bogat / sărac?, realizată de Cristian Pătrășconiu; cronici literare de Cristina Cheve re șan, Alexandru Colțan, Grațiela Benga, Alexandru Oravițan, Alexandru Ruja și Marian Odangiu, la apariții editoriale recente; poeme de Dușan Petrovici; notele de călătorie despre Taormina de Cristina Chevereșan, Provensalele cu titlul Bricul Mircea la Toulon de Ioan T. Morar; rubricile fixe semnate de Valentin Constantin, Dan C. Mihăilescu, Mădălin Bunoiu, Viorel Marineasa, Paul Eugen Banciu, Pia Brînzeu, Robert Șerban, Radu Pavel Gheo, Ciprian Vălcan și Adina Baya. l Bine structurată ni se pare revista „Atitudini“, care apare la Ploiești. Dan Gulea, redactorul-șef al publicației, scrie despre cartea recentă a lui Varujan Vosganian, Dublu autoportret. În cadrul proiectului literar „Haimanale literare“, sunt publicate versuri de Marian Neguțu și Vlad Mușat. Substanțiale sunt cele două articole dedicate arhitecturii, Socoleștii și Ploieștiul de arh. Gabriela Petrescu și Centrul civic Ploiești în proiecte (1950-1990) de Dorin Stănescu; Există și o rubrică de cărți cu autografe pentru Nicolae Manolescu, de data aceasta din partea lui Constantin Abăluță și Șerban Foarță; rubrica Prahografii este ilustrată cu două texte datorate lui Horia Gârbea (Vacanțe de altădată în Prahova) și lui Alexandru Ionuț-Cruceru (Deschiderea drumului prin Pasul Bratocea); în fine, se citesc cu plăcere paginile scrise de Ion Bogdan Lefter cu titlul Bridgistico-memorialistice. l Ne-au reținut atenția mai multe texte din revista „Nord literar“ (nr. 7-8), care apare la Baia Mare: eseul Călătorii, călătoriri. Răspunsuri/ Răspunderi de Irina Petraș, cronica literară de Gheorghe Glodeanu și, tot sub semnătura sa, o interpretare a romanului Alchimistul de Paulo Coelho; pagina de studii istorice intitulată Din vremea Dinastiei Zapolya, datorată lui Ovidiu Pecican, și cea de istorie literară consacrată adunării Asociațiunii „Astra“ de la Baia Mare din 1903, sub semnătura lui Mircea Popa; interpretările lirice avându-l autor pe Constantin Cubleșan; paginile de actualitate literară de Dana Buzura Gagnuc și dialogul Elenei Abrudan cu Mariana Bojan; există și o rubrică de aniversări, unde sunt marcate vârstele semnificative împlinite de doi scriitori: Olimpiu Nușfelean, despre care scrie Gheorghe Pârja, și Ioan Holban evocat de Horia Bădescu. Din păcate, acesta îl îmbătrânește cu cinci ani (e ceva!) pe apreciatul critic ieșean. Oricum, revistele culturale sunt totdeauna de citit, cu folos! (Cronicar)