Oricât pare de curios, se găsesc astăzi tineri interesați de marxism, care se declară ideologic „marxiști“, în ciuda istoriei noastre recente. Ar fi bine ca adepții acestei ideologii să înceapă prin a-l citi pe Marx, filosoful din secolul al XIX-lea; doar astfel aderența lor s-ar petrece în cunoștință de cauză.
O istorie a termenului marxist ar fi elucidativă. După ocuparea țării noastre de armata sovietică, marxismul a devenit doctrina oficială a societății; cu precizarea că, adresându-se unui popor întreg care nu citise filosofia clasică germană, doctrina a căpătat numele de marxism-leninism, adică marxismul trecut prin filtrul lui Lenin. Dictatura, indiferent de doctrina de la care se revendică, nu poate exista decât dacă stăpânește toate resorturile societății – de la economie, comerț ori politică externă până la artă, edituri și spectacole; dacă un singur domeniu ar scăpa de sub control, întreg edificiul dictaturii s-ar fisura și s-ar prăbuși. Căderea Poloniei comuniste s-a datorat unei excepții de la regulă, unei excepții pe care conducerea poloneză a admis-o, cu speranța că va rămânea doar o excepție – sindicatul liber Solidaritatea.
Modul în care doctrina oficială invadase societatea, încercând să acapareze cele mai diferite domenii, a furnizat numeroase exemple pitorești, unele comice, dar care erau acceptate de cetățenii terorizați. Una dintre cele mai celebre intruziuni a marxismului în știință a reprezentat-o articolul semnat de Stalin însuși, intitulat Marxismul și problemele lingvisticii (1951).
Articolul nu făcea decât să enunțe câteva principii de bun simț și mai ales să-l critice violent pe N.I. Marr, lingvistul sovietic oficial. Marr emisese ideea că limba are caracter de clasă – teorie respinsă de oricare lingvist cu scaun la cap, dar însușită de propaganda sovietică. După ce Stalin a contrazis și ridiculizat ideile lui Marr, acesta a dispărut din lumea științifică, iar numele lui n-a mai putut fi pronunțat. Să precizăm, totuși, că Marr fusese un savant adevărat, specialist în diverse limbi exotice, cu autoritate incontestată în zone restrânse de specialitate. Fusese de altfel o dispută postumă, din moment ce interesatul murise în anul 1934.
Era suficient ca dictatorul să te simpatizeze, să aibă încredere în serviciile tale, pentru ca suprema etichetă de marxist să îți fie atribuită și cu asta să dobândești o celebritate incontestabilă. După cum era suficient să îl iriți în vreun fel pe conducătorul suprem, pentru ca eticheta de antimarxist să te cufunde în infern. Ani de zile după apariția articolului lui Stalin nu se mai putea publica în România vreun studiu lingvistic fără ca primul său paragraf să nu reprezinte o reverență plină de respect pentru Stalin. Paginile lui Stalin despre Marr căpătaseră rapid un statut aproape mistic.
Doar astfel se explică nu doar dizgrația lui Marr, ci și celebritatea coborâtă cu larghețe asupra unui escroc, asupra unui agronom mediocru, care s-a auto-declarat genetician de factură mondială, Lâsenko pe numele lui. Se pare că Stalin îl prețuia în mod deosebit. Faptul că aplicarea în practică a ideilor lui Lâsenko a dus agricultura sovietică în pragul falimentului n-a mai avut nicio importanță: protecția lui Stalin era suficientă și ținea loc de toate.
Poate că acest aspect al marxismului ar trebui să-l aibă în vedere naivii care se revendică, în România anului 2024, din Karl Marx. Filosoful care a imaginat o fericire iluzorie și viitoare, dar care a provocat indirect nenorociri de proporții, trăite de milioane de oameni, rămâne una dintre figurile pe drept cuvânt diabolice, care demonstrează că Răul va exista mereu, sub cele mai variate forme.