Împotriva uitării

Opera poetică, destul de întinsă, a lui Ion Stratan (1955-2005), ne este oferită acum în versiunea editorială a seriei de Opere poetice de la Rocart, în îngrijirea atentă și competentă a unui scriitor ploieștean, ca și autorul, criticul și istoricul literar Dan Gulea. Primul volum cuprinde cărțile publicate de autor între 1981, anul debutului și 1996. Sînt cuprinse astfel, complet, volumele Ieșirea din apă, Aer cu diamante, contribuția lui Stratan la celebra carte comună cu Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Florin Iaru, un fel de evanghelie a optzecismului, Cinci cântece pentru eroii civilizatori, Lumină de la foc, Lux, Ruleta rusească, Desfacerea, „Cântă, Zeiță, mânia…“.

Scriind acum despre acest volum, nu-mi pot stăpîni tristețea pentru că el apare la aproape 20 de ani de la dispariția tragică și prematură a poetului, urmat prea repede de colegii săi de la Cenaclul de Luni, Alexandru Mușina și Traian T. Coșovei. Din fericire pentru posteritatea lui Ion „Nino“ Stratan, opera lui a găsit un editor priceput, Dan Gulea, devotat acestei opere, și foarte atent cu toate detaliile, astfel încît reeditarea întregii opere să se facă în modul cel mai potrivit, cu toate amănuntele: ediție bine organizată, prefață amplă și bogată în informații, note edificatoare, dar nu excesive, biobibliografie clară și repere critice alese cu grijă. E de dorit ca fiecare poet, fiecare scriitor, mai ales cei pe care sfîrșitul i-a surprins înainte să-și pună ordine în texte, să aibă parte de asemenea ediții.

Dintre scriitorii optzeciști pe care i-am cunoscut în tinerețea mea, în Cenaclul de Luni, Ion Stratan inspira o mare simpatie. „Specialitatea“ sa erau calambururile dintre care multe erau și au rămas cunoscute tuturor. Le folosea mai puțin în poeme, deși nu lipseau nici acolo. Totuși nu abuza de ele cum fac uneori cei pricepuți în această „artă“, încercînd să prefacă fiecare frază într-un joc de cuvinte. Ca și colegii săi de grup, avea un spirit ludic dezvoltat, cuplat însă cu o mare seriozitate teoretică și cu multe cunoștințe, nu doar din domeniul literar. Afirmarea Generației ’80 și în special a cenacliștilor de luni „deodată“, prin „desant“ (care devine, cum se știe, chiar titlul unui volum colectiv, dar de proză și al cenaclului Junimea, paralel cu Luni) a fost comentată de unii defavorabil sub pretextul „uniformității“ și indistincției autorilor. Această impresie, poate exprimată sincer uneori, este contrazisă de volume precum cel de acum al lui Ion Stratan. El însuși vorbea, la o masă rotundă la care se referă Dan Gulea, de aspirațiile generale comune și de o „frondă“ care i-ar caracteriza pe poeții din cercul său. „Pe teren“ însă, observăm că artele poetice sînt mult diferite și poate chiar Stratan este cel mai depărtat de medie, iar caracteristicile comune cu alții sînt cele mai puține în cazul său.

Parcurgerea operei poetice arată o evoluție a poeziei lui Stratan tocmai în direcția individualizării. Debutul, Ieșirea din apă, a fost scos repede, să nu se răzgîndească cenzura, cu poeme mai vechi, de altfel după 1982, debuturile în volum individual au devenit ca și imposibile. Încă de atunci poetul scria altceva și, de la Cinci cîntece… ultimul volum apărut înainte de 1989, începe partea cea mai rezistentă a creației lui Ion Stratan. Această parte culminantă va dura cam un deceniu, la „Cântă, Zeiță, mânia“ putem observa semnele unui declin.

Dintre poeții optzeciști canonici, Ion Stratan este cel mai legat, prin multiple fire, de opera șaizeciștilor și, în primul rînd, de poeți precum Nichita Stănescu, care-i era prieten și în calitate de co-citadin, și Cezar Baltag. Unele dintre cele mai penetrante observații asupra poeziei lui Ion Stratan îi aparțin lui Traian T. Coșovei și sînt pe drept selecționate de către autorul ediției printre referințele critice însemnate. „Lirism conceptual“, „elegiacă știință a metaforei“ sînt elemente care îl individualizează pe Stratan. Îmi amintesc foarte bine o ședință de cenaclu în care Alexandru Mușina combătea ideea indistincției optzeciștilor, spunînd că unui european neatent toți chinezii îi par la fel. În timp ce lui, care a avut mai mulți colegi de facultate de această naționalitate, fiecare i se părea strident diferit de ceilalți.

Opera lui Ion Stratan este valoroasă, dar și de o deosebită originalitate, lucru marcat de prezentul volum, primul dintr-o serie care se cuvine să continue.