Primul narator primește de la un „om al străzii“ un vechi casetofon Wellfund și patru casete. Omul voia să i le vîndă ieftin. După ce acceptă tîrgul, acest prim narator, care poate să se confunde cu autorul, dă aparatul unui inginer ce-l curăță și-l face funcțional. Astfel, ascultînd casetele, el află și transcrie povestea senzațională a vieții vagabondului care i-o vînduse implicit odată cu obiectele. Astfel, după această introducere de două pagini, urmează, pe restul de 85, istoria vieții lui Rogalski, nume primit de la un binevoitor, căci nu-și cunoscuse părinții adevărați.
Aceasta este substanța nuvelei lui Horațiu Mălăele Tristețea ploilor. Volumul cuprinde doar nuvela titulară, de dimensiuni relativ reduse.
Cunoscutul actor, care este și un desenator foarte iscusit, cu înclinație aparte spre caricatură, dă dovadă de abilități foarte clare și în domeniul literar. Activitatea extrem de intensă pe scenă, completată și cu exercitarea profesiunii de regizor i-a lăsat pesemne puțin timp lui Horațiu Mălăele pentru a practica și arta scrisului. E regretabil, desigur, pentru că el manifestă ingeniozitate și rafinament în a compune literatură.
Există, așa cum știm, unele poeme semnate de actor, puține, dar acum este cert, având în vedere și scenariile de film pe care le-a compus, că genurile epic și dramatic i se potrivesc mai bine.
Povestea lui Rogalski este spectaculoasă, cu accente comice, dar și lirice-duioase. N-aș vrea să dezvălui prea mult din acțiune, suspansul fiind una dintre calitățile cărții. Trăit pe scenă și în fotoliul de regizor, Horațiu Mălăele știe foarte bine și aplică plin de atenție toate procedurile care duc la succes evoluția unei acțiuni și ale unor personaje. El valorifică din plin tehnicile de creare a unei așteptări pe care spectatorul/cititorul să și-o vadă împlinită sau contrazisă total, stabilește cu pricepere „lipsurile“ eroilor despre care vorbea în textele lui de scenaristică Dumitru Carabăț și găsește „ritmemele“, termen creat de același profesor.
Horațiu Mălăele scriitorul nu lasă acțiunea să lîncezească, nu economisește momentele de schimbare ale cursului acesteia, veritabile „lovituri de teatru“, dar nici nu precipită lucrurile, știe să relaxeze ritmul relatării pentru un strop de reflecție și melancolie pasivă.
Rogalski, copil trecut prin zile negre și abuzuri în orfelinat și într-o școală de arte și meserii, ajunge în prima tinerețe la Paris, în anul 1937.
Este însoțit de un prieten apropiat care vrea să devină călugăr athonit, Alecu Bellu, și de o tot tînără, Amina Samara, fiică a unui bogat negustor grec și a unei tunisience. Vorbitoare de numeroase limbi și deloc stingherită să accepte o relație amoroasă cu orfanul. Trei aventurieri, așadar, părăsesc România, un București „Mizerabil și strălucitor“.
Rogalski va fi admis la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase prin talentul său la desen și pictură, conviețuiește în același oraș cu genii ale artei universale. Dar Amina este bolnavă, suferă de anemie falciformă, o boală rară și ereditară a sîngelui, precum se știe. Din fericire Rogalski are sîngele compatibil cu al Aminei și i se fac transfuzii cu sîngele lui.
Firește, de transplant de măduvă nu se putea vorbi în 1939. Așadar, în acest an, înainte de izbucnirea războiului mondial, Rogalski, Amina și un prieten al lor călătoresc în Austria unde tatăl acestui prieten (mergînd cu un pașaport fals, căci era evreu) îi recomandă unui medic ce putea să ofere bolnavei o terapie salvatoare. A povesti mai mult despre această călătorie și ce i-a urmat ar fi inoportun răpind bucuria descoperirii acțiunii și a finalului ei neașteptat.
Concluzia este că literatura de ficțiune, dar și cea de reconstituire istorică își găsesc în Horațiu Mălăele un practicant avizat, imaginativ, care își propune mize destul de mari. Cea mai importantă este aceea de a nu plictisi cititorul. Chiar dacă nuvela aceasta este oarecum prea succintă, nici dilatarea ei la dimensiunile unui roman impozant nu s-ar fi justificat.
Este de crezut și de așteptat ca, în viitor, prozatorul să-și extindă numărul de personaje controlate și de fire epice, astfel încît el să ajungă la roman.
Dar nu e deloc obligatoriu. Un bun autor de nuvele și povestiri nu trebuie să atace neapărat romanul. Slavici și I. L. Caragiale dau mărturie despre aceasta.
Horațiu Mălăele aplică prin Tristețea ploilor rețeta de succes văzutplăcut și poate persevera, cu fantezia care-l caracterizează. Cît despre tehnică și farmec al narațiunii, de ele sigur nu duce lipsă.
Horațiu Mălăele, Tristețea ploilor, Editura Bookzone, 2024