Multiple manifestări de dimensiuni mai modeste au înlocuit, la acest început de vară, acele „blockbusters“ cu care Muzeul Metro politan și-a răsfățat vizitatorii vreme de ani. Din motive economice, ca o reacție împotriva unor percepții legate de colonialism și imperialism sau, pur și simplu, din lipsa unor idei originale care să le susțină, aceste grandioase manifestări au devenit mult mai rare. Asta nu înseamnă că expozițiile din această vară sunt mai puțin interesante, chiar dacă atrag un număr redus de admiratori. Nu dimensiunile, ci calitatea exponatelor și „manifestul“ – ceea ce curatorii au de spus – con feră valoare unei anume manifestări.
Recent inaugurată, Colec ționând inspirație: Edward C. Moore la Tiffany & Co. este un omagiu adus lui Edward Chandler Moore (1827-1891), un argintar american cunoscut pentru două contribuții semnificative. În primul rând, în calitate de designer vreme de mai multe decenii la Tiffany & Co., el a avut un rol crucial în transformarea firmei într-una dintre cele mai prestigioase case de argintărie din lume, transgresând, pe parcurs, limite tehnologice, dar și granițe estetice. În al doilea rând, el a alcătuit o vastă colecție de artă decorativă, diversificată atât ca tematică – sticlă, textile, ceramică, obiecte din metal, bijuterii, coșuri împletite din nuiele – cât și în ceea ce privește perioada și originea geografică a obiectelor – Antichitatea greco-romană, lumea arabă sau Extremul Orient – pe care a donat-o Muzeului Metropolitan.
Actuala expoziție reunește exponate dispersate, între timp, în diverse secții ale muzeului cu argintărie manufacturată în atelierele Tiffany, evidențiind modul în care elemente decorative care l-au inspirat pe colecționarul Moore au influențat design-urile sale pentru argintărie. Atras de abilitatea obiectelor din sticlă de a reproduce transluciditatea și varietatea tonală a pietrelor semiprețioase, experimentează la Tiffany cu diferite aliaje metalice pentru a obține subtile gradații de culoare similare… Nu numai că a reutilizat formele vechii ceramicii eline în vasele sale de argint, dar a conferit tridimensionalitate siluetelor desenate și pictate pe amfore sau lekythoi… Pasionat de coloritul și delicatețea încrustațiilor din metal sau email ce decorau vasele islamice, el obține, într-un serviciu de ceai, de exemplu, rezultate similare magnificelor ornamente de pe un stativ din Egiptul secolului al XIV-lea… Artistul a împrumutat motive vegetale și zoomorfe, incluzând umorul cu care au fost redate, din arta japoneză, și le-a integrat în compoziții occidentale… Din păcate, pentru privitorul de astăzi, prima impresie legată de argintăria produsă de Tiffany & Co. în a doua jumătate a secolului al XIX-lea este adesea asociată nu atât cu rafinamentul și virtuozitatea detaliilor, ci cu o opulență excesivă. În schimb, aproape tot ceea ce a colecționat Edward C. Moore se remarcă printr-o simplitate mult mai atrăgătoare.
]esând abstracția în arta veche și modernă este o altă manifestare dedicată unui evident fenomen de polenizare artistică. Două ansambluri de lucrări, separate de cel puțin 500 de ani, au fost reunite pentru a explora conexiunile remarcabile dintre artiștii pre-hispanici din lumea Anzilor și cei ai secolului al XX-lea.
Textilele, împreună cu bijuteriile și ceramica, au fost unul dintre principalele mijloace prin care primii locuitori ai Americii și-au exprimat geniul creator și identitatea culturală. Datorită uscăciunii mediului andin, obiectele de îmbrăcăminte din păr de camelide sau bumbac, tăștile complicate cu franjuri și structurile din pene de papagal au păstrat prospețimea culorilor lor inițiale chiar și după sute de ani. În același timp, artiștii anonimi din civilizațiile Wari, Paracas, Nasca sau Inca au folosit în țesături motive geometrice – scări în trepte, romburi, cruci – care aidoma culorilor simbolizează elemente ale cosmologiei andine.
Multe dintre aceste țesături antice au fost descoperite în urma unor săpături arheologice efectuate în Peru, în prima jumătate a secolului XX. O serie de artiști din Europa și America au studiat și replicat vechile tehnici, creând astfel noi textile care comunică peste timp cu lucrările expuse în prima jumătate a expoziției de la Metropolitan.
Dintre cele patru artiste moderne ale căror lucrări sunt expuse, Anni Albers este cea mai cunoscută. Preocupată de design, dar și de aspectele practice ale artei țesutului încă din anii petrecuți la Școala Bauhaus, ea continuă să-și rafineze ideile după ce emigrează, împreună cu soțul ei, Josef Albers, în Statele Unite. Combină tehnici tradiționale ale meșteșugului cu principii moderniste, incluzând adesea în lucrările ei materiale neconvenționale, precum celofanul și firele metalice. În plus, a exercitat o influență memorabilă asupra generațiilor mai tinere prin cursurile pe care le-a ținut sau printr-un text seminal, intitulat „Despre țesut“ (1965).
Una dintre studentele ei, Sheila Hicks, a încercat să depășească rigorile dictum-ului Bauhasian conform căruia forma este o consecință a funcționalității, fiind astfel mai liberă în alegerile pe care le-a făcut. O serie de țesături mici, rectangulare, pe care le-a început în timpul unei călătorii în America de Sud, au simplitatea și ludicul creațiilor lui Paul Klee.
Născută în Columbia în 1933, Olga de Amaral folosește și ea în tapiseriile ei de mari dimensiuni un amestec de materiale tradiționale la care adaugă fragmente metalice sau grund, dând astfel naștere unor lucrări care sunt la granița dintre țesături și sculptură. Artista înglobează adesea, de exemplu în „Alquimia 13“, referințe sublimate la peisajul, bisericile baroce și vechile case supraetajate din țara ei natală.
Așa cum ne reamintește fiecare dintre expozițiile concepute de Andrew Bolton, cel care are în grijă colecția Institutului de Costume, o divizie a Muzeului Metropolitan, moda este, la rândul ei, o artă complexă, o „Gesamtkunst“ marcată de propriile referințe la istorie sau natură. În plus, punerile în scenă concepute de Bolton sunt, la rândul lor, creații artistice în sine ce contextualizează exponatele, transfigurându-le. Intitulată Sleeping Beauties. Reawakening Fashion, ceea ce s-ar putea traduce prin Frumoasele adormite. Trezirea modei, cea mai recentă manifestare concepută de Bolton propune o excursie într-un labirint de culoare înguste și curbate, pictate în alb, în care sunt „săpate“ peșteri-vitrine uneori supraetajate. „Oaze“ circulare, pe ale căror tavane sunt proiectate imagini statice sau în mișcare, atenuează senzația de claustrofobie. Parcursul expozițional începe cu una dintre cele patru variante în bronz ale Muzei adormite de Brâncuși, cu trăsăturile ei alungite care amintesc de arta Indochinei, și se încheie cu un manechin, al cărui cap are aceleași trăsături brâncușiene, drapat într-o rochie albă de mireasă cu o trenă uriașă, desfășurându-se pe multiple trepte.
titlul manifestării nu se referă la peripețiile binecunoscutului basm, ci la un detaliu specific: racla de cleștar în care Aurora își doarme adâncul somn. Expoziția este centrată în jurul a circa 15 veșminte din colecția muzeului, care sunt mult prea fragile pentru a mai fi drapate pe un manechin și sunt pe veci închise în raclele lor de sticlă, în speranța de a încetini procesul de descompunere care le afectează. În general, odată intrat în colecția muzeului, orice element vestimentar își pierde contextul conexiunilor sale cu un trup. „Vitalitatea“ sa, modul în care arăta în mișcare, amintirile, emoțiile nu mai pot fi evocate decât vizual. Nu-l mai poți atinge, nu-i mai poți auzi foșnetul în mișcare, nu mai poți percepe mirosul materialului. Ei bine, Bolton și-a propus să reconstituie aceste conotații senzoriale, experiența unei întâlniri inițiale sau repetate cu acestea. Pentru acest scop, a folosit o gamă variată de mijloace, mai simple sau mai sofisticate: sunete ambientale, desene animate, tuburi olfactive care reproduc mirosul florilor uscate ce decorează o pălărie de vară, suprafețe cu broderii reproduse pe care le poți pipăi sau imagini în mișcare generate cu ajutorul inteligenței artificiale… În plus, fragilitatea și caracterul efemer al exponatelor, realizate în ultimele cinci secole de creatori anonimi sau celebri, sunt puse în evidență în contextul proceselor periodice de reînnoire a elementelor naturale care le-au inspirat. Expoziția este astfel organizată în secțiuni care se referă la elemente – Pământ, Aer și Apă – fiecare cu multiple subdiviziuni, cum ar fi macii, trandafirii și margaretele, insectele, fluturii și păsările de tot felul, sau scoicile și sirenele. În rândul celor peste două sute de exponate descoperi omagii aduse florilor lui Van Gogh, o încăpere dedicată Trandafirului roșu cu veșminte în formă de petale semnate Valentino, Dior sau Dolce&Gabbana, o rochie de bal creată de Charles Frederick Worth în 1887 (una dintre „frumoasele adormite“), sau nasturi din sticlă înglobând insecte uscate din timpul Vechiului Regim francez…. Deși colecția Institutului de Costume este atât de vastă încât alte expoziții inedite, explorând aceleași teme proustiene legate de rememorarea paradisurilor pierdute, ar putea fi oricând propuse, este aproape cert că Andrew Bolton, cu spiritul său inovator, va transforma următoarea sa inițiativă într-o nouă surpriză.