Fereastra
Stai în grădina lui Chopin la Żelazowa Wola
fereastra deschisă
perdeaua de voal respiră larg
din casă „îl auzi cântând la pian“
pe el, așa cum era, întocmai.
Ascultă doar ascultă – și peste coame de milenii
va ajunge până la tine tânguirea lui Ghilgameș
la moartea lui Enkidu…
Acum ai auzit glasul găurilor negre la eoni distanță
cum se atrag, se apropie, se contopesc
în cântec de pasăre, așa cum îl știm pe pământ
– găsești oricând online
cântarea nuntirii lor
Până la ultima celulă reverberează în noi
vocea devenirii dintru-nceput
Natură statică
Tabla de șah pe o măsuță pliantă
la gura metroului.
Șuvoaie de oameni trec în tempo giusto
pe pilot automat
oră de vârf / vacarm salvări basculante,
albastru deasupra betoanelor
un petec de cer parcă tăiat cu foarfeca
Pe trotoar
față în față
două scaune goale
între ele măsuța pliantă, pe măsuță
tabla de șah
singură
în șah-mat
Adaptare
Plastice în bejenie, pulberi de plastic
în gânguritul pruncului, în suflul bătrânului
în camera cea mai secretă a inimii
în poem
Motoare deviază chemarea balenelor îndrăgostite
strămută calea păsărilor migratoare
breaking news, au descoperit un ocean subteran
de trei ori cât oceanele cunoscute,
planeta pulsează încă de trei ori pe secundă
rămâi pe recepțiestay tuned
Tu
animal rănit
te întorci la cuvântul cu o mie de vieți
al limbii materne
ecranul din palmă îți e patrie și busolă
peste mări și țări te urmărește cu ochii
Maica Îndurerată, icoana de acasă
Despărțirea de copilărie
Ce s-a întâmplat la răscrucea de la care
am mers înainte pe fir subțiat…
fuiorul Moirei se depăna fără oprire,
de durere
un braț al râului s-a scurs în pământ
Am împărțit între noi mâncarea ca o împărtășanie
ne-am spus cuvintele nedespărțirii
– punte peste hău
am îngropat ora grea mai presus de puteri,
moartea aceea am îngropat-o
o dată în mine, o dată sub munte
pentru mai târziu
Și târziu s-a făcut, o viață mai târziu
mă întorc, încerc să măsor
cu măsurile între timp învățate
povestea de atunci
neîmblânzita poveste mai mare ca viața
Continuități
În dulapul de culoarea soarelui blând
puneai costumele bune, țesute de tine,
fotele cu fir înfășurate în pânză de casă
iile cu mireasmă de busuioc
scrisori de la frații de pe front
fuioare de lână pregătite pentru tors
În dulapul din lemn de nuc bătrân
păstrai lucrurile de pe când erai tânără nevastă
așteptând ca mama mea să vină pe lume –
când a fost sorocul doar o minune te-a salvat,
bărbații casei hohoteau prin grădină
se rugau pentru viața ta cutremurați
– Înmiresmat de busuiocul bunicii
trecut peste prag de mileniu, dulapul solar
pe care eu între lumi și călătorii l-am încărcat
de însemnări, fotografii, cuiburi de cărți,
ce se mai ține din curgere ca prin minune
în dulapul de nuc crescut în alt secol
pe când noi aceștia nu eram
Luptătorii se antrenează
În munți tabere militare, antrenamente de tir
îngheață jivinele în culcuș
gonesc copiii plecați după ciuperci și mure
amuțesc păsările cântătoare.
Soldații americani se antrenau sus în Munții
Stâncoși
în al Doilea Război Mondial
până să se avânte în ajutor peste oceane.
În idilicul Bled al slovenilor, cu lacul înconjurat de
munți
și biserica de pe insulă
s-au adunat scriitorii lumii pentru pace.
Un scriitor cecen a mărturisit care i-a fost primul
gând
când s-a aflat în peisajul frumos fără seamăn:
„Sunt perfecți munții ăștia pentru lupta de
partizani!“
Am zâmbit cu toții în jurul lui. Era anul 2004.
În anul de grație 2024 – la fel am zâmbi?
Inter-acție
Scriu și vei citi. Rostesc și vei auzi.
Dar cât de mult vreau cu adevărat
să-mi găsești glasul de azi de acum
nevorbit răgușit obosit
Țin eu să mă surprinzi de după colțul străzii?
să-mi prinzi unghiul mort, continentul nevăzut,
întregul dizlocat de puținul aflat la vedere?
Vreau eu să-mi stai alături, să respiri
aerul vieților mele concatenate colmatate,
hrană instant la purtător?
Scriu: vino. Spun: vino. Vino
să privim împreună
– între
în interstiții
între-timp
în timp ce
în ochii tăi
pe căile tale necunoscute
dispar