Rândul trecut eroul acestor aventuri, îndrăgostit de o nimfă întâlnită pe insula zeiței Calypso, era gata să lase deoparte căutarea tatălui său dispărut și să se consacre amorului întâlnit pe drum din întâmplare. Fugi, nu te gândi la ea, uit-o, îl îndemna Mentor, sfetnicul lui. Soarta ți-a dat alte lucruri de făcut în viață, mai luminoase și mai nobile. Dacă o să-ți fie greu departe de biata nimfă, ai răbdare, fii mai puternic decât regretul pentru ce-ai pierdut, iar mai târziu, când vei domni în Itaca, ai milă de supușii tăi, de cei ce trec prin ce-ai trecut cândva și tu. Un domnitor trebuie să știe să-și învingă pasiunile.
Numai domnitorii? ne-am întrebat. În cartea lui Fénelon, s-ar părea că aceleași virtuți, aceeași bunătate, fac bine și conducătorilor și celorlalte ființe umane. Stăpânirea de sine, de pildă, cea mai importantă însușire a monarhilor, e la fel de necesară fiecăruia din noi. Discreția, de pildă, capacitatea de a păstra secretele: cine nu știe să tacă, observă la un moment dat Mentor, nu e demn să guverneze alți oameni. Cum să nu adăugăm că cel care nu știe să tacă, fie el un individ fără importanță, nu va putea câștiga încrederea celor care îl înconjoară.
Apoi moderația, în special când e vorba de rivalități mereu prezente, dacă nu chiar de conflictele pe care le provoacă. Dacă se apropie un război propriu-zis, Mentor formulează trei întrebări puse monarhului care se pregătește să-l declare: acest război e drept? cine e dușmanul? care sunt forțele care v-ar duce la victorie? Cu alte cuvinte, însușirile care ar trebui să ne călăuzească în toate conflictele sunt justiția și prudența, nu mânia sau pofta de câștig. Se aplică acest sfat în viața de zi cu zi a oamenilor simpli? Aș răspunde „da“: legăturile dintre oameni, la orice nivel, se bazează pe prudență și încredere.
Ceea ce Mentor subliniază în conversațiile lui cu Telemac sunt însă nenumăratele riscuri și capcane ale puterii. Comentând destinul lui Idomeneu, regele Cretei care în numele gloriei a luat parte la războaie inutile pentru țara lui, Mentor observă că cei sus-puși sunt adesea înșelați de miniștrii pe care îi ascultă. Conducătorul unei țări îi cunoaște prea puțin locuitorii. Cum să găsească în ei virtuțile și talentul de care ar avea nevoie? Chiar și cei mai capabili dintre ei au, fiecare, geloziile, încăpățânările, incompatibilitățile lor. Nemaivorbind de faptul că acești locuitori, ascunzându-și bine părerile și interesele, îl flatează și îl înșeală pe conducătorul lor.
Cu cât un rege conduce mai multe popoare, cu atât are nevoie, continuă Mentor, de mai mulți miniștri, consilieri, specialiști, a căror alegere nu e neapărat reușită. În viața de zi cu zi, observă Mentor, dacă știi cum să vorbești, nu e prea greu să-ți ascunzi metehnele. Autoritatea însă pune talentele la încercare și defectele în lumină. Un domnitor, oricât de bun și de înțelept ar fi, în cele din urmă e tot un om. Inteligența, virtuțile lui sunt limitate. Cum să nu aibă și el obiceiuri, preferințe, fantezii, cum să nu facă și el greșeli? La drept vorbind, conclude Mentor, e greu să nu-i plângi pe oameni când se lasă conduși de domnitori, și ei ființe umane. Zeii înșiși ar trebui să vină să-i îndrepte pe oameni. Iar cei sus-puși, la rândul lor slabi, imperfecți, cum ar putea ei să călăuzească nenumăratele mulțimi de ființe corupte, înșelătoare, de care ar trebui să aibă grijă?
Telemac continuă să-l critice pe Idomeneu pentru politica lui militară. Mentor însă îi reamintește că acest rege al Cretei și-a recunoscut greșeala și a luat măsurile necesare pentru corectarea ei. Celor care se tem de zei – cu alte cuvinte, de normele morale mai presus de calculele cotidiene – nu trebuie să le fie frică de opiniile oamenilor. Iar pe tine, încheie el, Minerva nu te va părăsi.
Ascultându-l, lui Telemac i s-a părut că simte prezența zeiței. Înseamnă că Mentor, încarnarea ei, îi apără întotdeauna pe regi și domnitori? Nu. Vom vedea rândul viitor cât de exact descrie Minerva/Mentor domnia unui tiran, și cât de clar o condamnă.