Cea de-a treia ediție a lucrării Lettres européennes. Histoire de la littérature européenne a apărut în 2021 la CNRS în Paris, într-o variantă actualizată și cu prefața laureatei Nobel pentru Literatură, Olga Tokarczuk. Ideea unei istorii literare europene s-a închegat grație colaborării dintre profesorii Annick Benoit-Dusausoy și Guy Fontaine, la care s-au alăturat ulterior, în calitate de coordonatori, Jan Jędrzejewski și Timour Muhidine. Consistentul op nu putea fi rezultatul muncii la două ori la patru mâini, și nici efortul dublat nu putea asigura complexitatea unei asemenea lucrări. Cu o contribuție a 200 de universitari și scriitori implicați în proiect, istoria literaturii europene datorată profesorilor Annick Benoit-Dusausoy și Guy Fontaine și colaboratorilor oferă azi o perspectivă consistentă asupra fluidului literar în curgere, plecând de la moștenirea extra-europeană și de la vremurile de dinainte de posibilitatea închegării ideii de europenitate, pentru a ajunge la un tablou complex și dinamic al evoluției unei literaturi care include (și exploatează) interferența dintre limbi și culturi, care își exprimă limpede caracterul european, așa cum observă Olga Tokarczuk:
„Je me réjouis donc de la troisième édition actualisée de ce compendium de connaissances littéraires qui transgresse allègrement les frontières des États et de langues pour nous offrir une nouvelle approche étendue de l’européanité.“ (p. 11)
Olga Tokarczuk rezumă, așadar, esența, spiritul în care literatura, depășindu-și granițele limbii, de multe ori și barierele ideologice aparent imposibil de trecut, se raportează la valorile de Adevăr, Frumos și Bine care au călăuzit idealurile unui umanism salvator, frumosului uman fără îngrădiri, esteticului care reclamă posibilitatea existenței unei Republici a Literelor, în cazul laureatei Nobel chiar convingerea, „la convinction qu’existait une République des Lettres mondiale. Une République dont je me sens citoyenne“. Tot ceea ce tinde spre aceste valori absolute nu poate fi îngrădit prin limbă, cultură sau ideologie, pentru că pe de o parte limbile și culturile sunt rezultatul straturilor subtil suprapuse și interferențelor, schimburilor și influențelor, iar ideologiile sunt manifestări ocazionale (la scara istoriei), încercări de solidificare în jurul unor idei, într-un flux al cunoașterii care poate fi ilustrat doar în limitele heracliteene ale înțelegerii sale. Aceasta pare să fie și miza celor doi profesori francezi și a colaboratorilor, care au reușit să contureze o Provincie europeană a literelor în curgerea heracliteană a operelor, care lasă să se întrevadă curenții, deplasarea, alinierea, orientarea, organizarea dinamică, evidențiind unitatea estetică (și etică) a unei literaturi fără granițe. Lettres européennes este istoria imposibilității de îngrădire, este istoria unei sinteze mai trainice decât puterea de erodare a ideologiilor și de îngrădire a politicului. Ceea ce mai reușesc autorii acestei istorii literare este angajarea în fluxul literar de milenii plecând de la Homer, vorbim de aproape 3 000 de ani de la zorii unei literaturi în închegare în acord cu celelalte aspecte ale manifestării vieții curente, de la cele de ordin politic, economic, social, până la parcurgerea ideologiilor și mizelor literare ale fiecărei epoci în parte. Această istorie literară nu decupează literatura de celelalte forme ale creației, cunoașterii și manifestării curente a activității umane în Europa, atât de dinamică în jocul în timp al granițelor și interferențelor, dar și în curgerea limbilor și influențelor de ordin lingvistic. Rezultatul este o configurare a liniilor de forță ale unui câmp literar european.
Până și acolo unde ar trebui să fie un început, cel al vârstei homerice a literaturii europene, există ceva ce predefinește continuum-ul literar european: tradiția orală a aezilor purtători ai poveștilor, miturilor și valorilor din timpul micenian al acțiunii din Iliada și unitatea culturală a sfârșitului de mileniu II prehristic: „La littérature grecque est le produit du «monde» culturellement uni, mais formé d’États autonomes qui tiennent à leur indépendence et qui parlent une multitude de dialectes compris de tous“ (p. 23). Profesorii Annick Benoit-Dusausoy și Guy Fontaine fixează această unitate pe care o reclamă și în procesul de asimilare a moștenirii extra-europene și de integrare a acestor influențe într-un produs de sinteză, care capătă în timp propriile mărci și caracteristici, contribuind la fixarea centrului de greutate al literaturii lumii pe continentul european și continuă să expună, pe parcursul celor aproape 1.200 de pagini ale istoriei literare, fluxurile convergente ale esteticului. În momentul în care influențele câmpul de forțe care prefigurează parcursul europenității literare încep să se manifeste, Lettres européennes punctează dinamica acestora și tăria ideilor. Spre exemplu, moștenirii iudeo-creștine a literaturii europene i se adaugă tabloul exploatării ipostazelor și personajelor biblice în literatura contemporană, iar moștenirii elene, cel al exploatării mitologiei grecești până în prezent. Această dinamică istorie literară europeană nu se oprește la expunerea fluxului, ci propune, în topologia unei altfel de organizări a textului, continua revenire la valorile și la ideile fundamentale ale unui continuum literar perceput ca atare.
Geneza literelor europene are loc datorită tuturor influențelor luate în considerare, până la cea arabo-andaluză, în condițiile unei circulații relativ reduse a textelor în secolele VIII-XIII. În această perioadă a germinației ideilor literare, aluatul cultural european dospește grație drojdiilor provenite din sud-estul, nord-estul și sudul european, care transformă ceea ce urmează a deveni literatura Europei într-o masă afânată, suficient de bine crescută sub acțiunea fermenților de la sfârșitul primului mileniu creștin și începutul celui de-al doilea:
„L’appartenance culturelle, et donc la littérature d’un pays et dans laquelle celle-ci est produite, ne résultent pas seulement de l’identité nationale, mais des circonstances dans lesquelles se sont faites l’évangélisation et la propagation du message chrétien. Trois cas peuvent être distingués: zance, le domaine slave et l’Occident latin.“ (p.69)
Cu alte cuvinte, constituirea „literelor europene“ a fost posibilă grație cimentului cultural creștin plecând de la aceste influențe ale estului și sudului continentului, dar centrul de greutate al literaturii europene s-a mutat continuu. Înainte de a vorbi despre marile curente artistice și literare ale Europei sau despre vârste distincte ale creației în acest continent, ar trebui evidențiat rolul traducerilor care au contribuit la răspândirea literaturii. Transmiterea, grație acestor traducători, a culturii antice grecești, constituirea literaturii bizantine, circulația culturii savante și a lucrărilor care să deschidă gustul pentru nou au făcut posibilă dezvoltarea literaturii din perioada Evului Mediu, până la Renașterea italiană, iar apoi, grație tiparului și răspândirii textului scris, s-au succedat etapele arhicunoscute ale acestei literaturi europene: umanismul Renașterii, literatura din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, barocul, clasicismul francez, Luminile, literatura romantică, realismul și naturalismul, estetismul extrem de la «fin de siècle» XIX și maladiile simboliste, metamorfozele și complexitatea începutului de secol XX, alimentând spiritul revanșard al avangardelor, literatura din anii marilor ideologii: 1930-1945, literatura postbelică umbrită în est de impunerea realismului socialist, postmodernismul ultimelor decenii ale secolului trecut, pentru ca lucrarea să se încheie cu tendințe și figuri contemporane, într-un tablou complex și colectiv remarcabil realizat. Proiectând literatura europeană pe firul curentelor – în fond, ideologii culturale și mode – dar fără a se opri la ele sau a reda dintr-un singur punct de vedere, Lettres européennes surprinde o literatură transnațională căreia i s-a alăturat târziu cea română, cu un decalaj în aproape toate etapele. Datorăm ideii născute la Lille, materializate și răspândite prin a treia ediție (adăugită) a Lettres européennes – după cele publicate la Hachette și De Boeck în 1992 și 2007 și după traducerea în cinci limbi, olandeză, greacă, engleză, poloneză și letonă, în fiecare caz cu lucrările publicate la edituri de prim rang –, împlinirea visului lui Milan Kundera, care semnala că Europa nu a fost capabilă să gândească la propria cultură ca la o unitate istorică. Sper într-o grabnică traducere a impresionantului și lucidului op în limba română, pentru a putea fi oferit, în marasmul luptelor dintre generațiile care nu au anvergură europeană, un referent în raportarea la marea literatură.