Vocea inconfundabilă
Vineri, 7 iunie, a murit Mircea Carp, una dintre vocile de referință ale postului Radio Europa liberă. Ilustrul jurnalist împlinise anul acesta, în luna ianuarie, venerabila vârstă de 101 ani. În 2023, an în care Mircea Carp a împlinit 100 de ani, sub egida Editurii Fundației Culturale „Memoria“, au fost publicate două remarcabile volume care compun un excelent portret în mișcare al celui care, între altele, este cunoscut, în memoria multor ascultători, ca fiind autorul formulei, acum devenită folclor, „să auzim numai de bine!“.
Credința că binele învinge întotdeauna răul
„În cei 44 de ani de radio am încheiat emisiunile mele cu ceea ce avea să devină un salut al multor români în «epoca de aur»: «Să auzim numai de bine!». În toți acești ani, atât în viața mea particulară, cât și în cea profesională, am avut prilejul să aud și de bine, și de rău, însă niciodată nu mi-am pierdut încrederea că, până la urmă, binele învinge întotdeauna răul. Sunt convins că și în țară, în aceste timpuri grele în care apare această carte, vom auzi într-adevăr numai de bine.“ – acesta este pasajul de final al introducerii la volumul Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine. Cartea a apărut în premieră în 2012, la Editura Polirom. În 2023, ea este reeditată,la Editura Fundației Culturale „Memoria“, cu discrete ajustări și cu un bonus față de prima ediție (o postfață semnată de Alexandru Zub). Arhitectura acestui volum face apel la marile „locuri de memorie“ pentru personalitatea inconfundabilului jurnalist – textele, autoreferențiale, ne poartă de la Gherla (locul de naștere al lui Mircea Carp) până la Bălți și Salzburg, de la Liceul Militar „Nicolae Filipescu“ al Mănăstirii Dealu până la – vârfuri profesionale! – microfoanele de la „Vocea Americii“ și „Europa Liberă“. S-a născut la Gherla, așadar, prin forța împrejurărilor (fiindcă tatăl său, locotenent-colonelul Constantin Carp, era, în 1923, comandantul unei unități de cavalerie din orașul străbătut de râul Someș), deși era membru al „unei bune și vechi familii moldovenești“. Copilăria și-o petrece la Botoșani; apoi, adolescent, face Liceul militar, mai întâi la Iași și apoi la Mănăstirea Dealu din Târgoviște. Luptă, ca ofițer, în Al Doilea Război Mondial; în război este și rănit. În 1946, din motive politice, este dat afară din armată; face, de altfel, și câteva luni de detenție politică, între august și noiembrie 1947. În anul următor, din domiciliu forțat reușește să plece clandestin din România și ajunge în Austria (trecând prin Ungaria). Peste câțiva ani, e în Statele Unite, acolo unde (începând cu 1955) lucrează la postul de radio „Vocea Americii“; mai întâi e crainic, apoi redactor și șef al secției române. Peste aproape două decenii și jumătate (mai precis, în 1979), este angajat – ca director asistent – la Radio „Europa Liberă“; rămâne aici până când se va pensiona, în 1995. „Mircea Carp în documentele Securității“, „interviuri și reportaje“, „portrete“ și „Mircea Carp văzut de alții“ sunt subcapitolele care dau secvența finală a acestei cărți, una care include câteva perspective importante ce completează un profil public de elită al marelui jurnalist de la „Vocea Americii“ și „Europa Liberă“.
Volumul aniversar
Mircea Carp – Un veac dăruit țării e titlul cărții aniversare (un titlu care reproduce un altul – cel al eseului pe care doctorul Nicolae M. Constantinescu îl dedică dlui Mircea Carp) apărut sub aceeași egidă a Editurii Fundației Culturale „Memoria“. Cosmin Budeancă, istoric, redactorul-șef de la „Memoria – revista gândirii arestate“ și îngrijitorul volumului mai înainte menționat, notează în textul de deschidere al cărții (intitulat „Mircea Carp și nevoia de modele“): „Textele care compun acest volum conturează un tablou complex al domnului Mircea Carp, contributorii subliniind diferite calități ale sărbătoritului. Celor mai tineri ar putea să li se pară că ele sunt prea elogioase. O astfel de reacție poate fi de înțeles în contextul actual, mai ales că, la o privire «în jur», vedem că o mare parte dintre cei care ocupă diferite poziții în viața politică, în spațiul public, în cultură ori în mass-media, sunt mult diferiți de cel căruia îi este dedicată această carte. Vreau să îi asigur, însă, că nu sunt deloc exagerări. Domnul Mircea Carp este un adevărat patriot, în sensul cel mai bun și firesc al termenului, un profesionist, din perspectiva celor peste patru decenii de radio la standarde înalte și, totodată, un model uman.“
Sunt patru marile secvențe tematice incluse în această carte. Prima dintre acestea – sub titulatura in honorem – are 13 texte semnate de Mihai Carp, Nicolae M. Constantinescu, Ana Blandiana, Doina Alexandru, Marilena Rotaru, Ana Iorga, Filip-Lucian Iorga, Doru Tompea, Carmen Grigoraș Frunzetti, Anatol Petrencu, Ilie Popa, Brîndușa Armanca și Micaela Ghițescu. 100 reprezintă o vârstă miraculoasă, notează Ana Blandiana. „În cazul lui Mircea Carp miracolul este cu atât mai complex (și complet) cu cât longevitatea sa nu se limitează la viață, ci capătă semnificațiile pe care numai istoria își permite să le aibă. (…)Mircea Carp este unul dintre ultimii reprezentanți pentru noi ai perioadei interbelice, unul dintre cei mai avizați și profesioniști reprezentanți și comentatori ai perioadei Războiului Rece, a complicatei perioade a coexistenței pașnice a celor două sisteme, a surprinzătoarei căderi a comunismului, a lungului post-comunism (…) Legăturile dintre viața lui și istorie au fost atât de multe și de complexe încât istoria trecută prin viața lui a fost mai vie și viața trecută prin istorie mai semnificantă.“ Cea de-a doua parte a cărții – totodată, cea mai extinsă dintre toate cele patru – grupează 25 de texte publicate de Mircea Carp în revista „Memoria“ – fie în print, fie în versiunea sa electronică. De altfel, jurnalistul de la „Vocea Americii“ și „Europa Liberă“ e membru fondator al Fundației Culturale „Memoria“ și contributor consecvent al revistei încă de la numărul 6 al acesteia (din septembrie 1992, adică). În secțiunea a treia a cărții sunt adunate cele mai relevante „discursuri și dialoguri“ ale lui Mircea Carp. În fine,ultima parte e una cu un pronunțat caracter vizual – un „album“ cu fotografii care marchează cele mai importante momente din viața celui despre care Cosmin Budeancă remarcă detaliul că „destinul i-a dat domnului Mircea Carp șansa extraordinară nu doar să trăiască istoria, ci și să facă istorie“.
Vorbea cu Dumnezeu
Mama lui Mircea Carp a fost descendentă a familiei Lascăr Catargiu. De asemenea, el a fost nepotul lui Garabet Ibrăileanu. În Cluj-Napoca, la Biblioteca Central Universitară există un fond de carte „Mircea Carp“. Mircea Carp, cel căruia îi este dedicat volumul Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!, este unicul fiu al faimosului jurnalist. Mircea Carp a trăit, în ultima parte a vieții, în Germania. Într-un portret pe care i-l face, pentru site-ul romania.europalibera.org, cu ocazia împlinirii a 100 de ani, Brândușa Armanca relatează următorul episod: „Într-un interviu realizat în 1988 de Vlad Georgescu pentru emisiunea Oameni, idei, atitudini, Mircea Carp mărturisește că a avut ca jurnalist trei valori pe care le-a respectat neabătut: onestitatea în rostirea adevărului și «în al doilea și al treilea rând am vrut întotdeauna să fiu și să rămân mai departe un bun român, în ciuda faptului că am trăit mai mult de jumătate din viața mea în străinătate». Anticomunist de cursă lungă și monarhist convins, Mircea Carp era un om credincios, care vorbea cu Dumnezeu: „Singurul lucru pe care-l cer, Doamne, este să-mi dai liniște. Să pot gândi în liniște. Numai așa pot găsi o soluție ca să ies din această situație imposibilă.» Și, despre această relație aparte cu religia, tot în cuvintele sale: «Sunt un om religios, unul care crede în Dumnezeu, de la care am primit întotdeauna o îndrumare sau un ajutor, și pe front, și la închisoare»“. (Sinteză realizată de Cristian Pătrășconiu)