Încet-încet, deși am fi crezut că s-a dus, iepoca se întoarce. Vorba lui Tudor Arghezi: „Și când totul va fi gata,/ S-o muta la el și tata…“ Doamne ferește! Cei doi părinți împușcați acum vreo 35 de ani? Pentru că:Sunt tot mai greu de suportat, cam ca durerile de dinți, tentativele, de atâtea ori reușite, de manipulare a opiniei publice, întreprinse de către persoane și partide interesate în răspândirea unor perdele de fum la umbra cărora să se poată adăposti orice minciună, orice aranjament ticălos, ba chiar cauzele reale ale oricărui război.
Acum doi ani și ceva, Putin invada Ucraina, un stat vecin și independent, care, e drept, vorbește o limbă foarte apropiată de rusă, declarând că puterea de la Kiev este nazistă. După cum se știe, această „vorbă scurtă“, cum ar zice tot poetul de mai sus, îl trimite pe cel astfel categorisit direct în zona cea mai oribilă a istoriei. Dar la fel de bine se știe că nici cei care tot aruncă, în interes propriu, această vorbă, scurtă și falsă azi, nu rămân curați, cel puțin pentru cei informați. „Nazistul“ e, în cazul nostru; cam ca „dușmanul de clasă“ al comuniștilor de altădată. În lumea dictatorilor, ba nu o dată și în aceea a oamenilor politici încă vag democrați, minciuna poate ascunde bine de naivi adevăratele intenții.
Pe când eram copii, cel puțin cei din generația mea, exista un prefabricat care se aplica automat unor asemenea comportamente: „cine zice ăla e“. Sigur, prefabricatele sunt și ele bune până la un punct, ceva mai sigur e sensul lor decât al, în fond, tot prefabricatelor pe care le califică. Copiii sau personajele din agonizantul Las Fierbinți își spun unii altora „prostule“ cu o dezinvoltură demnă de cauze mai bune. În cazul nostru, firește, e foarte clar ce sinistru de fals și ticălos sună frazele kremliniote, remestecate de tot felul de analiști năimiți, cam ca-n acel grețos fragment din nu știu ce carte de Maxim Gorki, unde bunica le dădea nepoților foarte mici mâncarea gata mestecată de ea însăși cu gingiile, că dinți nu mai avea. Blendere nici atât. Refuz să-mi imaginez scena, semn al gradului de civilizație al lumii descrise de scriitor.
Drama celor care au scăpat de minciuna comunistă, crezând că au scăpat și de iepocă, mai ales a celor care i-au fost supuși, fără voie, decenii, este că abia se obișnuiseră, ori așa credeau ei, cu adevărul și democrația, și se pomenesc siliți din nou să dea cu capul de peretele de beton al monolitului dictatorial. Cred că mulți dintre cei care au idealizat regimurile democratice au rămas consternați că nici alea nu sunt atât de sigure și definitive pe cât, din partea cealaltă, se vedea/părea. Rațiunea e peste tot în descreștere, pe măsură ce „interesele partidului o cer“, cum premonitoriu anunță perechea Brânzovenescu-Farfuridi, din alte vremi, dar din aceeași literatură…
Chiar dacă epoca lui Putin nu se va fi numind încă iepocă, pentru că, poate, în rusa lor sunt alte calificative triumfale, ea își extrage mentalitatea și vocabularul din cam aceleași depozite toxice ale istoriei unde se afla și iepoca de aur a așa-zisului Nea Nicu. Pentru că, azi știm, există o fabrică de asemenea toxicități, care le depozitează pentru când va fi nevoie de ele, așa cum își pregătesc – se spune – marile ziare ale lumii („New York Times“ etc.) necroloagele personalităților ajunse la anumite vârste, în preajma ultimului lor (al personalităților) gest public.
Dar fabrica a scos, la rându-i, din numitul „coș de gunoi al istoriei“, ca să păstrez un citat din aceeași zonă intelectuală, cuvântul nazist, în diferite variante, deoarece oricine li se opunea bolșevicilor era calificat de fascist (adică nazist pe înțelesul securiștilor). Nu-i vorbă, și azi încă, dacă te cam îndoiești de anumite practici ale noii iepoci, nu doar dinspre Kremlin, ci și dinspre alte puncte cardinale, te poți trezi că ai devenit peste noapte, cel puțin în ochii lor, fascist, în varianta rasist sau vreun alt fob (homo-, islamo- etc.).
„Am mai spus-o iar dacă n-am spus-o, o repet“, vorba plină de o logică sui-generis a unui ofițer, în anii „democrației populare“ (un concept la fel de clar), mulți dintre cei care erau condamnați ca „dușmani ai poporului“ erau numiți legionari, o variantă locală a fascismului/ nazismului (cum vreți să o luați), deși unii fuseseră, de pildă, membri ai PNȚ sau PNL. Liberalii mai ales, pentru că vina lor începea tot cu l.
Așadar, iepoca nu doar că se întoarce, ea s-a întors doar puțin, în aparență pe dos, așa cum ne întorceam paltoanele sau alte haine vechi și uzate, în vremea când cele noi erau „pe puncte“. Adică pe cartele.
Croitorii de la fabrica de prefabricate (sic!) au de lucru nu glumă!