În noua carte a lui Alex Schulman apărută recent la Humanitas Fiction în traducerea Andreei Caleman, Gara Malma, prozatorul suedez reușește să îmbrace încă o dată dramele de familie într-o poveste despre aparenta normalitate cotidiană. Aceste drame au în romanul lui Schulman un numitor comun, trenul spre Malma (o insignifiantă localitate din Suedia metamorfozată ficțional de puterea memoriei) și peronul gării din localitate, acolo unde începe și se încheie circular povestea. Personajele își proiectează sau își reamintesc, în reflectarea chipului în fereastra trenului ori în cea a unei fotografii, ori în lipsa oricărui declanșator al memoriei involuntare, episoade care se suprapun, care contribuie la configurarea unui întreg rezultat din poveștile a trei generații succesive ale aceleiași familii. Alex Schulman reușește să ajungă în miezul traumei scoțând lectorul din zona de confort prin implicarea în reașezarea feliilor de viață expuse aparent haotic, în dicțiunea ori memoriile celor trei personaje, Harriet, Oskar și Yana.
Undeva, această poveste este îngropată nu numai sub straturile de memorie, ci și sub pământ, unde e ascunsă urna cu rămășițele carbonizate ale unui iepure, animalul de companie al lui Harriet, mort în condiții care duc la sporirea învinovățirii, dar nodul central al poveștii din Malma, nu este cel spațial (geografic sau geometric). Locul e mai degrabă un reper afectiv, un atractor straniu în raport cu care se realizează toate împachetările ulterioare ale vieții. Reperul Malma e un spațiu ficțional al întâlnirilor dintre personajele romanului într-un sistem complex, parcurgând cicluri de evenimente repetate după un tipar ori parcurs predefinit. Dacă atractorii stranii sunt, în sistemele complexe, acea stare de stabilitate spre care acestea tind, Malma e spațiul construit ficțional spre care tind, în autoreglare, complexele comportamente umane ale protagoniștilor, dar care presupune pe de o parte irepetabilitate și impredictibilitate, pe de alta autosimilaritate și putința de a fi recunoscut. E ceva comun în greșelile tuturor personajelor, dar efectele sunt resimțite și amplificate haotic mai ales în anii copilăriei, când vini reale sau imaginate complică parcursul spre echilibrul instabil în dinamica propriei vieți a fiecăruia. În unele cazuri, cum este cel al lui Harriet, deopotrivă protagonist și rezoner, autorul insistă, accesându-i substraturile memoriei, asupra acelor vini care conduc la destinul deturnat. E ceva ce scapă de sub control fiind mult prea complex, care se rostogolește și se amplifică, ceva care produce, pentru a păstra terminologia din teoria haosului, efectul fluture. Acel aparent insignifiant aspect îl reprezintă câteva cuvinte rostite în copilărie de sora ei, Amelia. Punctul declanșator e perturbația minoră care produce uraganul, efectul fluture din viața lui Harriet care se răsfrânge și asupra vieților celor din preajmă. Dar nu analiza acestei hârjoane de copii ne interesează, bătaia firavă din aripi a copilăriei ultragiate ori efectele ei, ci ficționalizarea în sine, capacitatea auctorială de a surprinde construind un univers în care utilizează practic același instrumentar scriitural ca în Supraviețuitorii.
Ghemul acela de fapte regurgitate și memoria încărcată, dar limpede ca înlănțuire factuală în momentul redării, se derulează lent și, atunci când planurile amestecate ale poveștii necesită o limpezire, intervin trenul și migrația spre orizontul Malma, locul în care personajele principale se întâlnesc între ele și cu ele însele. Trenul are rolul de a organiza povestea, de a o îndrepta, de a căuta o formă de stabilitate, un orizont spre care să se orienteze ca spre un atractor straniu înșiruirea complexă a dramelor domestice. În subtext se regăsesc întrebări capitale despre respingerea sau absența parentală, despre schimbarea macazului în orizontul unei vieți cu efecte definitive și ireversibile. Gara Malma e un loc al regăsirii și al ordonării discursive, dar și un loc al separării. E un loc al definitivului, al catastrofei sau discontinuității în teoria sistemelor dinamice complexe. Din gara Malma pleacă trenuri, se configurează destine. Gara Malma limpezește însă din punct de vedere naratologic. Dacă Supraviețuitorii, o bijuterie discursivă, e povestea unei drame familiale ordonată invers cronologic, în care suspansul se construiește în inversiune temporală, prin Gara Malma Alex Schulman ordonează spațiile. Atractorul staniu reorganizează traseele care dau o anumită predictibilitate comportamentală privitoare la personaje, dar în spațiu-timpul povestirii oricând se poate produce catastrofa. Haosul domestic și-a găsit prin derularea predominant spațială a traiectelor celor trei personaje naratoare, dar și a celorlalte personaje, expresia unei rafinate organizări. Din nou reușita lui Alex Schulman este în primul rând de natură naratologică: Gara Malma devine spațiul în care se limpezesc planurile narative, din care se separă faptele și eroii în metabolizarea vinilor sau în îndepărtarea de ele, în asumarea datului sau în respingerea lui cu orice mijloace, invocând libertatea. Autorul păstrează însă Gara Malma ca substanța explozivă legată de fire narative împletite, greu de urmărit, în timp ce pe ecranul dispozitivului artizanal continuă să ruleze numărul de pagini în scădere care îl desparte pe cititor de deznodământ. Acesta este felul în care autorul își ține în suspansul detonării cititorii implicați să dezamorseze bomba psihologică amplasată în Gara Malma.