Unul dintre veteranii rari ai cronicii literare, care conduce temeinic spre viziunea panoramică asupra literaturii române, este Cornel Ungureanu, debutând în 1975 cu volumul ilustrativ La umbra cărților în floare. După aproape cinci decenii, criticul timișorean, înzestrat cu talent narativ, pendulând între confesiune și exegeză, realizează în TREPTE. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade o mixtură ingenioasă între jurnalul de lectură și itinerarul (auto)biografic. El apare contaminat de concepția artistică a scriitorului preferat, despre care afirmă: „Marile simboluri ale operei lui Mircea Eliade (…) pulsează sub semnul confesiunii“. Adăugând în context: „Jurnalul ca operă totalizantă e mereu prezent între faptele lui Eliade. În jurul jurnalului gravitează marile sale creații.“ Cornel Ungureanu fiind și el autorul unui jurnal de călătorie precum A muri în Tibet (1998). Cartea de față a fost anticipată de Mircea Eliade și literatura exilului din 1995. Dar își află sorgintea, mai degrabă, în Șantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade, din 2010. Cele patru „trepte“ ale compoziției mixte, cu titluri elocvente ce reliefează comuniunea sau înstrăinarea față de subiectul tematic, sunt Întâlnirile, Despărțirile, Amintirile și Locțiitorii.
Rememorarea traseului biografic începe din anul 1960, când tânărul din Lugoj, distins (și lăudat) la Bacalaureat, este admis cu bursă la Facultatea de Filologie din Timișoara, deși a omis să-și completeze dosarul de cadre („ Familia mea fusese una de chiaburi…“). Într-un episod dramatic, Cornel Ungureanu simte nevoia justificativă să reconstituie momentul tentativei eșuate de racolare, în timpul studenției, ca informator al Securității. După absolvirea facultății și stagiul obligatoriu la țară, în satul copilăriei – Zăgujeni, profesorul cu înclinații literare este angajat referent literar la Teatrul din Timișoara. Momentul apropierii de viața și opera lui Eliade este marcat de angajarea regizorului Aurel Manea, care îi propune să dramatizeze romanul Maitreyi, pentru punerea în scenă. În capitolul următor, Alt itinerar în căutarea lui Mircea Eliade, este lăsată de-o parte confesiunea biografică pentru a face loc însemnărilor de lectură, care devin comentarii critice avizate. Sunt analizate, sub semnul concepției despre „romanul oceanografic“, cu dese citate ilustrative, romanele importante din tinerețea lui M. Eliade petrecută în țară: Huliganii, Întoarcerea din Rai și, mai cu seamă, Maitreyi. Criticul în devenire își afirmă convingerea, argumentată analitic, că prozatorul „merge de la concret către abstract, de la practica literaturii către teoria ei“. Și subliniază convergența ideatică dintre Jurnalele autorului și compoziția romanescă: „Jurnalele sunt mobile și, desigur, în expansiune. Din Șantier aflăm că scriitorul a extras paginile folosite în Maitreyi.“
În partea a II-a a Treptelor, Despărțirile cu sens simbolic, lectura criticului și istoricului literar se extinde asupra romanului cu temă faustică Lumina ce se stinge („text de referință al epocii indiene“) și a studiilor din De la Zamolxis la Gingis Han. Sunt evocate referențial și romanul Noaptea de Sânziene sau nuvela La Țigănci, pentru a reliefa semnificația revenirii lui M. Eliade, după 1945, la geografia literară de acasă: „Înainte de a scrie Istoria religiilor, Mircea Eliade a realizat topografiile care pot proteja – înnobila – amintirea. Am putea spune că nuvelele sale sunt texte pentru colegii întru exil, pentru supraviețuitorii dezastrului românesc.“ Câteva capitole aparte din „despărțiri“ îi sunt consacrate lui Ioan Petru Culianu, discipolul și urmașul lui Mircea Eliade la Catedra de Istoria Religiilor din Chicago: O fidelitate fisurată, Încercarea labirintului, Viața eruditului scrisă de un jurnalist american, Între lumi. Despărțirea de maeștri. Despărțirea lui Culianu de maestru se produce în scrierile post-1989, când cărturarul este atras de proiecte politice: „Textele dure la adresa românilor arată că I. P. Culianu se desparte, de fapt, de Mircea Eliade, după ce îl așezase în fotoliul prezidențial. E, acum, mai aproape de Cioran…“. Cu aceeași deprindere documentară exhaustivă este conturat profilul prietenului lui Eliade, Marc-Mihail Avramescu, alias avangardistul Ionathan X. Uranus.
Ultimele părți ale călătoriei livrești „în căutarea lui Mircea Eliade“, Amintirile și Locțiitorii, constituie un fel de addenda la confesiunea admirativă a criticului literar, în maniera unui epilog la Șantier doi. Prin secvențele evocatoare recuperate din „amintiri“ Cornel Ungureanu revine la filonul biografic, proiectat pe fundalul Castelului părăsit al unui conte, de a cărui arhivă se ocupa tatăl său înaintea morții. Din biblioteca impunătoare a castelului transformat de comuniști în S.M.T. nu lipseau Cartea morților tibetani și Kamasutra. Mai substanțială este secvența „locțiitorilor“, inaugurată prin pagini de jurnal datate 21 martie 1981, în care autorul Treptelor combină memorialistica cu documentul. Remarcabilă este caracterizarea personajelor reale sau ficționale din subcapitolele Un medic numit Ygrec și, respectiv, Alți medici în vizită la conacul Domnișoarei Christina. Meandrele confesiunii de lector fascinat de inedit, cercetând asiduu biblioteci rare, arhive și presa vremilor apuse revelează timbrul omogen al discursului confesiv-exegetic al lui Cornel Ungureanu.
