Artele vizuale din Ucraina astăzi

Ziua Internațională a Dansului, stabilită de UNESCO pe 29 aprilie, fiind ziua nașterii lui Jean George Noverre, fondatorul baletului modern, a fost sărbătorită și la noi în țară de mai multe instituții care iubesc dansul. Eu m-am aflat în acea zi la TEATRELLI, unde Fundația Gabriela Tudor, coordonată de Cosmin Manolescu, a sărbătorit-o corespunzător cu principiul ei de bază, acela de a trece în toate manifestărila ei dincolo de orice bariere etnice, politice, culturale. Invitat al serii a fost spectacolul LOST MOVIMENT, un performance-instalație de Nana Biakova, creat în plin război în Ucraina vecină, în cadrul programului Antonin Artaud Fellonwship, creat în 2022 de proto produkiia și de Opera Aperta Laboratory – inițiativă care are misiunea de a revigora artele performative din Ucraina.

Mișcarea pierdută, irosită, izgonită de urgia răzoiului, prezentă în performance-ul instalație video realizat de artista interdisciplinară Nana Biakova este inspirată de Nikolaevul ei natal – un port plin de mișcare în vremuri pașnice, condamnat acum la încremenire forțată, fără zumzetul vieții maritime de acum cîțiva ani. Performance-ul este inspirat de dansul japonez butoh – o formă avangardistă apărută după Al Doilea Război Mondial, denumit și dansul celor morți – pe care Nana Biakova l-a studiat în timpul celor trei ani cât a stat în Japonia, de unde s-a întors anul trecut. Mijloacele ei de expresie sunt complexe. Mișcarea expresivă a propriului ei corp se mariază cu arta vizuală de pe mici monitoare și cu mari proiecții, desfășurate pe pereții și podeaua scenei complexe care este întregul spațiu de la TEATRELLI, în care performerul este în mijlocul spectatorilor care stau pe marginile sălii și în unele momente pot intra în contact direct cu artistul. La toate acestea se adaugă și texte rostite când și când de Nina Biakova. În aceste texte vorbește despre structura video a mini-spectacolelor ei, structură continuu trasformabilă, întrucât peisajele și obiectele filmate nu se știe dacă vor mai exista mâine. Ea însăși, după 24 februarie 2022, nu a știut dacă se va mai putea întoarce în orașul natal și totuși s-a mai întors de trei ori, luând cu ea de acolo și haina veche a mamei sale, care pusă pe umeri a însoțit-o în multe dintre evoluțiile sale din scenă. În altă secvență a pus în paralel momentul nașterii sale, 1990, cu momentul începutului construcției unui crucișător neterminat, care nu a văzut niciodată Marea Neagră, motiv pentru care la Muzeul Construcțiilor Navale și Flotei a prezentat în 29 decembrie video-ul Mișcarea pierdută. Iar în prezent nu are cum să știe dacă muzeul va mai exista și mâine. A mai povestit și despre casa sa aflată între două râuri, Bug și Ingul, și despre un pod rulant pe care îl vedea de la fereastra sa și despre unul dintre vasele din acest oraș pe care l-a filmat, Taifun, care nu mai există astăzi, pentru că a fost distrus de o rachetă rusească. În fine, a vorbit și despre apartamentul ei din Nykolaev și despre toate amintirile familiei care au rămas într-un dulap, obiecte pe care după invazie doar ea le mai poate atinge, cât și despre o sacoșă cu rochii cusute de mama ei, care nu au mai putut fi vândute niciodată, după plecarea tuturor propietarilor de apartamente din jur. A mai găsit între ele un material strălucitor, care nu fusese cusut niciodată și pe care l-a folosit, de asemenea, în performance-urile sale din scena de la TEATRELLI. În felul acesta, succesiunea evenimentelor se sfărâmă, cum aflăm chiar din titlu, legându-se între ele imagini și obiecte vechi, care nu și-au mai implinit menirea, readuse în prezentul spectacolului.

Spectacolul, ca imagine scenică, s-a desfășurat pe mai multe planuri. Corpul artistei, cărând cu el haina veche a mamei sau materialul strălucitor care nu apucase să fie lucrat, evolua în diferite părți ale scenei și se alătura din când în când unor imagini de pe micile monitoare, dar se suprapunea și pe marile imagini care acopereau pereții și la un moment dat și pe întreaga podea. Un ultim plan vizual era costituit de umbra corpului artistei pe marile proiecții de pe pereți. Mișcarea pierdută, irosită, izgonită, posibilele traduceri ale titlului, fiind astfel deplin pusă în valoare.

Dacă artiștii din Ukraina evoluează în acest fel, în deplină concordanță cu evoluția artelor vizuale din Europa și dacă publicul ukrainean îi urmărește și îi înțelege pe acești artiști, întreaga societate ukraineană este deja, din punct de vedere cultural, în Uniunea Europeană.