Scurtă recapitulare
În ziua fatidică de 23 martie anul acesta, revista „România literară“, Uniunea Scriitorilor și, desigur, literatura română în întregul ei au suferit o copleșitoare pierdere – a încetat din viață Nicolae Manolescu, cel mai mare critic și istoric literar român din perioada postbelică, Președintele Uniunii Scriitorilor și directorul „României literare“. Ce s-a întâmplat după aceea cu instituțiile aflate sub cârmuirea sa? Peste tot, lucrurile trebuiau să meargă mai departe, oricât de dureros am fi resimțit absența sa. A urmat o perioadă pe cât de grea, pe atât de plină de evenimente.
Cei care i-am fost colegi la „România literară“ ne-am organizat din mers și revista a continuat să apară într-o, sperăm, normalitate a calității, străduindu-ne să respectăm standardul de exigență impus de el.
La Uniunea Scriitorilor, au avut loc dezbateri privind propunerile de modificare a Statutului venite din filiale, s-a aprobat noul Statut, s-au planificat și s-au desfășurat Adunări Generale de alegere a președintelui în toate cele 20 de filiale.
Între timp, programul de proiecte literare stabilit pentru anul 2024 și-a respectat fără abatere calendarul. Manifestări literare de tradiție sau noi s-au derulat în ultimele trei luni peste tot prin țară: unele generate exclusiv de Uniunea Scriitorilor, direct sau prin filialele sale, altele doar cu participarea USR, în parteneriat cu alte instituții. (De precizat: toate – realizate cu fonduri atrase.) Să le amintim: Colocviul Editurilor de Literatură Actuală Română, CELAR 2024, la Oltenița; decernarea Premiului Național de Poezie „Lucian Blaga“, la Lancrăm; Colocviul Național al Revistelor de Cultură, la Săvârșin; Festivalul Internațional de Poezie „Poezia la Iași“; Decernarea Premiului pentru Critică Literară „Garabet Ibrăileanu“, la Roman; Festivalul Internațional de Poezie „Tudor Arghezi“, la Târgu-Jiu și Târgu-Cărbunești; Premiile Uniunii Scriitorilor pentru volume din anul 2023, la București; Turnirul de poezie de la Dion (Grecia); Gala Poeziei Române Contemporane, la Alba-Iulia; Festivalul Național de Literatură Festlit , la Cluj; Decernarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu“, la Botoșani. Se cade, de asemenea, să adăugăm și numeroasele activități literare zonale ale filialelor.
Ce arată această scurtă recapitulare? Lista manifestărilor culturale, să recunoaștem, este impresionantă. Numeric, dar și prin valoarea lor. Sunt proiecte literare bine definite, care acoperă diverse paliere ale literaturii noastre de astăzi și care încearcă să îi asigure acesteia acel biosistem de care are nevoie pentru a exista în vremuri nu tocmai prielnice. Meritul îi aparține întru totul micii echipe a Uniunii Scriitorilor, care probează astfel că este și experimentată, și dedicată actului literar, și capabilă de performanțe. (Cronicar)
Ce pierdem este egal cu ce câștigăm?
Într-un scurt răstimp de doar câteva zile au plecat dintre noi alte trei nume prețioase ale scrisului românesc: Ioan Es. Pop, una din vocile cele mai puternice și mai originale ale liricii noastre de după 1989, Ion Vianu, excepțional prozator și eseist, și criticul literar Al. Dobrescu. Ei se adaugă celorlalte covârșitoare dispariții de care literatura noastră a avut parte în această primăvară și despre care revista noastră a vorbit și încă mai vorbește: Nicolae Manolescu, Dan Cristea, Alex Ștefănescu și alții. Ne întrebăm: oare ce se pierde și ce se pune în loc este totdeauna echivalent, adică literatura noastră se comportă ca apa unei mări din care, oricât de mult ai lua, rămâne la același nivel sau, cu alte cuvinte, puterea de regenerare a literaturii noastre este suficient de mare astfel încât, în privința creativității, a operelor pe care le dă, să nu se simtă o descurajantă sărăcire?
E dificil de zis. Se spune de obicei că nu există oameni de neînlocuit. E și nu e așa. De exemplu, cazul lui Nicolae Manolescu. Rolul pe care l-a avut excepționalul critic în ierarhizarea valorilor literare românești este, practic, imposibil să fie jucat de altcineva. Vedem asta cu toții, sunt foarte mulți și cei care o afirmă răspicat. E drept, așa cum observam în însemnarea dinainte, că lucrurile trebuie să meargă și chiar merg mai departe; aidoma unui sistem fizic, și literatura, în cele din urmă, își găsește o poziție de echilibru. Așadar, lucrurile merg totdeauna mai departe, dar diferit: cu altă distribuție de roluri, cu altă dinamică și, uneori, din păcate, cu altă scară de valori, mai stângaci, de nu chiar mai precar întocmită.
Pe termen lung, la întrebarea din titlul acestei note am răspunde totuși optimist: da, mereu apar resurse de înnoire a literaturii și am putea presupune că este valabilă și pe teritoriul nostru literar cunoscuta frază a lui Antoine Lavoisier, În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă. Literatura nu va mai fi așa cum este acum, nu va mai fi așa cum o pre-conturează așteptările noastre, capacitatea noastră limitată de a o imagina, dar cu siguranță va fi și, prin realizările sale la vârf, să sperăm că va continua să impresioneze. (Cronicar)
Titluri noi
Dintre cărțile primite la redacție, semnalăm câteva. Cornel Ungureanu, reputatul critic literar și eseist, publică la Editura Palimpsest volumul Trepte. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade. Reținem această observație a autorului: „Cele trei lecții ale Indiei – așa cum îi va declara lui Claude-Henri Roquet – sunt im por tante pentru «reașezarea Indiei» în geografia spirituală a lui Mircea Eliade. De altfel, toate cărțile (nuvelele, povestirile, romanele) cu tematică indiană evocă un spațiu neobișnuit: un spațiu care fixează o geografie mitică. Documentarul, de o fidelitate exemplară, e depășit mereu de râvna căutătorului de absolut.“
Sub egida Editurii Limes, putem citi volumul de memorii Cronica deșertului lăuntric de Nicolae Jinga. Dumitru Augustin Doman prezintă cartea astfel: „Cronica deșertului lăuntric e în demersul ultim un roman, dar nu unul obișnuit, de tip clasic. Cronica aceasta cuprinde, într-o structură originală, povestiri, eseu, amintiri, confesiuni, memorialistică, jurnal și chiar versuri. Fără un fir cronologic urmărit cu strictețe, dar de o perfectă cursivitate, cartea prezintă o viață așa cum a fost, așa cum este. Autorul a știut să aleagă din această viață în mod exemplar exact ce spune sintagma din titlu: «deșertul lăuntric».“
Editura Vremea ne propune un volum de proză intitulat Despre nedumeriri. Ficțiuni adevărate – pe scurt, semnat de Alexandra Târziu, scriitoare română stabilită în Statele Unite încă din anii ’80.
Alte titluri: Aurora Popescu, Când pământul se va învârti în jurul meu, poezii, cu o prefață de Gela Enea, Editura Colorama, Cluj-Napoca, 2023; Nicolae Dragoș, Cuvinte cu parfum de spini, versuri, Editura PIM, Iași, 2023; Ion Popescu-Brădiceni, Ieșirea spre cer, versuri, Editura PIM, Iași, 2024. (Cronicar)
Din revistele literare
În revista „Expres cultural“ (nr. 5/ 2024), Liviu Ioan Stoiciu scrie despre „literatura română care «rămâne» de azi pe mâine“. Privirea lui, lucidă, nu e deloc încurajatoare: „Mă întreb ce mai rămâne din literatura română în viitor, în condițiile în care noile generații se dezic, nu citesc, nu vor să mai audă de literatura română scrisă până la ei (considerată «expirată»; de la clasici la moderni, neo-moderni și optzeciști), de întreaga istorie literară scrisă în limba română. Sigur, în viitor vor fi ridicați în slăvi scriitorii cu moț ai noilor generații, dar vor «rămâne»? Azi, Uniunea Scriitorilor (care i-a făcut importanți pe mulți scriitori, pre miindu-le cărțile sau întreaga operă, susținându-i în revistele și editura ei) are 2 700 de membri, scriitori în viață, câți dintre ei vor «rămâne» cu literatura lor? Mai mult de o sută? Dacă te duci la bibliotecile publice (că în librării nu mai poți fi pus cu cartea ta originală la vânzare, că nu ești vandabil), ce scriitori români con tem porani sunt cu cărțile lor pe rafturi și câți sunt și citiți? În afara scriitorilor din manualele școlare (și, eventual, din cursurile studențești), care «rămân», firește, de azi pe mâine…“
În revista trimestrială „Ex Ponto“ (nr. 1-2, 2024), editorialul intitulat Înapoi la Manolescu: premisele posterității este semnat de Angelo Mitchievici. Este de reținut reflecția sa, profundă și pătrunzătoare, asupra condiției literaturii române de astăzi și de mâine, pusă în ecuație cu dispariția lui Nicolae Manolescu: „Dispariția lui Manolescu închide o epocă, într-adevăr. Dar ce va urma? Cum va fi epoca post-Manolescu? Pentru că am avut post-maiorescieni în generația care s-a format sub îndrumarea lui Eugen Lovinescu, am avut post-lovinescieni în generația care s-a format sub îndrumarea lui Nicolae Manolescu. Dar după? Într-o discuție informală cu Horia-Roman Patapievici, una din cele mai rafinate și lucide minți contemporane, acesta mi-a spus, parafrazez: Noi vom fi prima generație fără posteritate. Am reflectat la asta și l-aș contrazice acum. Nu ei (Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Nicolae Manolescu, Mihai Zamfir, Eugen Negrici etc.) vor fi generația fără posteritate, ci generația din care fac eu parte. Ei ne au pe noi, care-i prețuim pentru că la rândul nostru suntem post-manolescieni. Însă ruptura se poate vedea între noi și ceilalți, cu generațiile mai puțin școlite, mai puțin citite, mai puțin interesate de un comerț intelectual sau livrate unor pasiuni ideologice.(…) Nu sunt un pesimist, cred că o parte din moștenirea pe care Nicolae Manolescu ne-o încredințează va rămâne, mai ales pentru cei care l-au cunoscut și i-au înțeles mesajul. Dar totodată ea va fi considerabil diminuată și nu vor lipsi provocările unei noi ideocrații. Dar și noi vom spune de acum încolo, în vremuri de criză: Înapoi la Manolescu!“ (Cronicar)