În primăvara anului 1949, o perioadă nefericită pentru România, în plină ocupație sovietică și instaurare a totalitarismului comunist, Societatea Scriitorilor Români devenea Uniunea Scriitorilor din România, care își deschidea și filiale regionale. Printre ele și Filiala Cluj. Au trecut 75 de ani, cu bune și rele, cu 40 de ani sub dictatură și încă 35 de (relativă) libertate.
Adeptă a principiului reconfortant „cele bune să se adune“, Irina Petraș, președinte al Filialei Cluj a US, a găsit potrivit să dedice ediția 2024 a cunoscutului Festival de Literatură FestLit, aflat la a XI-a ediție, aniversării a trei sferturi de veac de la apariția Filialei Cluj și a celorlalte din Transilvania. Astfel, pe 13 și 14 iunie, în acest an, într-o vară nebun de ploioasă la Cluj, autori cu precădere din Transilvania și vreo cîțiva regățeni s-au adunat pentru a sărbători merituoasa filială, acum cea mai mare a țării, și reprezentanțele ei, dar și alte filiale surori precum Brașov, Sibiu, Arad.
Cu acest prilej a fost lansată o carte masivă și frumos ilustrată color. În ea, peste 100 de scriitori din toată țara au adunat texte în care povestesc felul în care au devenit nu scriitori, asta s-a întîmplat mai tîrziu, ci, pentru început, cititori și cititoare, în copilărie. Titlul volumului: Cartea cărților copilăriei. Cum am devenit cititor/cititoare. Editura Școala Ardeleană a realizat volumul gîndit de Irina Petraș.
La întrebarea adresată de Irina Petraș pentru ancheta sa de 450 de pagini au răspuns scriitori între 27 și 93 de ani, mezina fiind, dacă nu greșesc, Andreea Iulia Scridon, iar decanul de vîrstă, Aurel Rău. Prin textele lor despre lecturile juvenile, culese în folosul cauzei de autoarea volumului, sînt prezente și umbrele unor autori ca Nicolae Manolescu, Ion Vlad, Petru Poantă, Alexandru Vlad și Ioan-Pavel Azap care au fost și ei cititori precoci.
Tipicul fiecărui fragment cuprinde o fotografie a autorului la vîrsta maturității, una la cea a tinereții primelor lecturi, în care majoritatea se aflau în perioada cravatei de pionier sau chiar de „șoim al patriei“ (Paul Cernat) și a șorțulețului pepit. Mai apar și copertele unor ediții venerabile, dintre cele indicate de fiecare participant ca făcînd parte din biblioteca lor de primă tinerețe. Am recunoscut cu nostalgie coperta la Cei trei mușchetari în BPT, seria veche, monocromă albastră, cele ale Colecției Jules Verne sau cele ale colecțiilor Cutezătorii și Povești nemuritoare. Toate ilustrațiile sînt color în afara celor ale copilăriei viitorilor literați, cînd se purtau alb-negrul și zimții pe marginea pozei.
Toate poveștile despre cărți ale scriitorilor sînt frumoase, chiar fascinante, pentru că amintirea lecturilor (celor care citesc, vorba lui Nicolae Manolescu) e printre cele mai prețioase și oricine revine cu plăcere la copilărie și își expune întregul talent cînd este vorba de acei ani.
Deși copilăria celor mai mulți dintre autori se situează în anii destul de întunecați ai dictaturii sau, în cel mai bun caz, în cei tulburi ai „tranziției“, lecturile luminează chiar și acele timpuri, iar descoperirea lumii prin lectură devine fabuloasă. „Am crescut cu Apolodor și cu Habarnam“, declară o scriitoare. Personaje ca Robinson Crusoe, Winettou, Rémi din Singur pe lume, Pinocchio sau Buratino, ca și Prințul fericit sau Martin Eden sînt evocate cu toată seriozitatea maturității chiar de mai mulți dintre cei care au răspuns. Este interesant să constatăm acest fond comun de experiențe livrești, asemănător unui sol cu aceleași componente din care a răsărit vegetația unei literaturi diverse, originale, variate, întinse pe mai bine de cinci decenii și tot atîtea promoții literare, de la șaizeciști la post-douămiiști.
Atît experiențele oarecum comune în materie de lecturi (fiecare generație cu mușchetarii ei, în ediții tot mai noi), cît și percepția egală a unei vîrste considerate aproape unanim ca aurite, conferă cărții de la Cluj un aer de prietenie și solidaritate a breslei care nu există totdeauna în realitate, dar ar merita să fie.
Este cuvenit s-o felicităm pe Irina Petraș pentru inițiativa sa frumoasă, ca și cele precedente, ediție de ediție, la FestLit. Nu mai puțin este plăcut să retrăim alături de numeroșii autori farmecul lecturii de copilărie și adolescență. „Sîntem Uniunea Scriitorilor, nu a cititorilor“, spunea ironic Nicolae Manolescu, aluzie la faptul că scriitorii nu se citesc între ei și stau cam rău cu lectura. Volumul acesta contrazice gluma criticului, pentru că toți scriitorii s-au format sub razele cărților.